Vladimir Putin nu mai face diferența între vis și realitate. Ce spune astrograma liderului de la Kremlin

putina

Dimensiune font:

| 25-03-2022 14:00


Celebrul astrolog Cristina Demetrescu a realizat astrograma lui Vladimir Putin. Potrivit tradițiilor rusești, președintele se consultă cu numeroși astrologi înainte de a lua o decizie importantă. Acesta s-ar fi consultat cu astrologii și în momentul începerii războiului împotriva Ucrainei.

Planetele lui Vladimir Putin în tranzit sunt în cădere, iar lucrurile nu decurg aşa cum şi-ar dori acesta. Cristina Demetrescu transmite că președintele rus nu mai are aşa multă energie, iar ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este un război zadarnic.

Pentru că este atacat din toate direcțiile balanța sa se dezechilibrează şi ajunge un factor auto distructiv.

„În primul rând este născut în zodia Balanței şi are ascendent în zodia Scorpion. Este o bucățică de zodiac între 15 grade Balanță şi 15 grade din tot zodiacul care se numește Triunghiul Bermudelor al Zodiacului.


Se numește Via Combusta sau Calea Arsă. Acolo se poate întâmpla, dispare orice, nu se mai găsește mintea, personalitatea, înțelegerea.

Nu ştim ce se întâmplă în zona aceea unde are poziționat preşedintele Rusiei ascendentul. Zodia Balanței este zodia extremelor. Oamenii ştiu despre balanță că este zodia echilibrului, dar în fiecare zodie pot apărea nişte probleme exact invers la cum se aşteaptă oamenii”, a explicat astrologul.

Vladimir Putin este considerat un om cu putere astrală, o balanță al cărei Soare este în conjucție și cu Saturn și cu Neptun. În sensul bun, este un om care poate să își aducă visele la realitate, dar, în sensul rău, este un om care nu mai face diferența între vis și realitate.

Forța manipulării este prezentă în viața lui și speră că are o altă soartă față de alți dictatori. Crucea tiranului își face și ea prezența, exact ca pe harta oricărui alt dictator. Crucea de agresivitate arată că trăiește din adrenalină, dar este un om care este extrem de indecis.

„Ultima revoluție solară, cea de la ziua lui de anul trecut, arată un Soare în conjuncție cu planeta Marte, care este o planetă a războiului. Totuși, este o stea în cădere și este un pericol pe harta lui. Destinul va trece foarte curând peste o stea foarte periculoasă, care pentru el se află peste casa dușmanilor, peste casa morții, ceea ce arată că este într-o stare foarte slăbită. Energetic vorbind, orice lucru pe care îl face acum, escaladând anumite forțe, forțând, îi poate aduce căderea”, a explicat Cristina Demetrescu.

Faimosul astrologul a mai susținut că într-una din zile, Venus planeta care guvernează diplomația este foarte puternic implicată în conjunctura momentului şi stă în apropierea lui Marte, planeta războiului, o conjunctură cuprinsă până pe 25 martie.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice S.C. FRIZON HOLDING S.A., cu sediul social în Bucureşti Sectorul 2, Strada C. A. ROSETTI, Nr. 17, Birou 216 Campus 06, Etaj 2, telefon: 0726714275, e-mail: office@frizon.ro, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail office@frizon.ro pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: Punct de lucru - bază de recepţie şi depozitare Tătăranu - Sat Tătăranu, Comuna Tătăranu, Strada Fabricii de Zahar, Nr. 17, Judet Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023. ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP5 NĂMOLOASA , cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0726714275, e-mail: ouai.spp5.namoloasa@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: * Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail ouai.spp5.namoloasa@gmail.com pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. * Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Data publicării: 29/11/2023, ANUNȚ DE PARTICIPARE - selecție de oferte - la procedura de achiziție pentru atribuirea contractului de achiziție având ca obiect Furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice OUAI SPP10 GABANA FERM MĂICĂNEȘTI, cu sediul social în comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea, telefon: 0721253612, e-mail: frizonagra@gmail.com, organizează procedura de achiziție prin selecție de oferte pentru atribuirea contractului de furnizare, montare, instalare și punere în funcțiune instalație electrică fotovoltaică cu sistem de stocare a energiei electrice. Prezenta procedură este organizată în vederea depunerii unei oferte concurențiale în cadrul Schemei de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol și industriei alimentare. Astfel, invităm operatorii economici interesați să transmită oferte de preț, cu respectarea următoarelor condiții: Ofertanții vor avea cod CAEN 4321 – Lucrări de instalații electrice, autorizat la sediul social/punct de lucru/terți; * Locul și modul de obținere a documentației tehnice: se solicită în scris la adresa de e-mail frizonagra@gmail.com, pana la data de 04.12.2023, ora 12:00. Solicitările primite după acest termen nu vor fi luate în considerare. * Termenul limită de depunere a ofertelor: Miercuri, 06.12.2023, ora 16:00. Modalitatea de transmitere a ofertei de către ofertanți: oferta semnată de reprezentantul legal/ împuternicit, se depune personal sau prin curier/ poștă cu confirmare de primire, într-un exemplar original, pe suport de hârtie, în plic închis și sigilat, la adresa beneficiarului: comuna Nănești, sat Nănești, județul Vrancea. După finalizarea evaluarii, toți operatorii economici care au depus oferte vor fi notificați cu privire la rezultatul evaluării. Prezentul anunț conține informațiile minime legate de derularea procedurii. Condițiile detaliate se regăsesc în documentația tehnică pe care vă invităm să o solicitați conform mențiunilor de mai sus.
Sfânta Varvara, ocrotitoarea minerilor. Lumina din adâncurile pământului
03/12/2023 13:15

În adancul pămantului, unde lumina soarelui devine doar o amintire, minerii isi găsesc alinarea si speranta in credinta lor. În inima acestui univers intunecat, străluceste figura Sfintei Varva ...

Două femei au omorât 24 de soldaţi ruşi la Simferopol: mâncare şi vodcă îmbibate cu arsenic şi stricnină
03/12/2023 09:17

Douăzeci şi patru de soldaţi ruşi au murit, iar alţi 11 au fost spitalizaţi, după ce au fost otrăviţi de două femei la Simferopol, teritoriu ucrainean ocupat de Rusia, informează news.ro. Informaţi ...

Centrala din Zaporojie a fost 'la un pas de un accident nuclear' în timpul nopţii
03/12/2023 00:18

Centrala ucraineană de la Zaporojie, aflată in mainile forţelor ruseşti, a fost pentru scurt timp "in pragul unui accident nuclear" in noaptea de vineri spre sambătă, din cauza unei intreruperi temporare ...

Olena Zelenska nu vrea ca soțul ei să candideze din nou la președinție
03/12/2023 00:15

Prima doamnă a Ucraine, Olena Zelenska, spune că nu mai vrea sotul ei, Volodimir Zelenski, să mai candideze pentru un nou mandat de presedinte, transmite publicatia ucraineană Pravda. „Nu vreau ca el să ...

„Nu am obținut ceea ce ne-am dorit”. Zelenski recunoaște eșecul contraofensivei, dar afirmă că Ucraina nu se retrage, deși se luptă cu a doua armată din lume
03/12/2023 00:14

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat intr-un interviu acordat Associated Press că războiul cu Rusia a trecut intr-o nouă etapă si a recunoscut că fortele armate ucrainene nu au reusit să a ...

Cum încearcă Rusia să oprească revolta soțiilor soldaților de pe front: bani și atacuri online
03/12/2023 00:12

Cercetările unor institutii de presă independente din Rusia si afirmatiile unora dintre femeile care protestează sugerează că, in ultimele săptămani, autoritătile au oferit mai multe plăti in numerar f ...

Vulcanul Etna a erupt din nou, aruncând lavă fierbinte pe versanții săi înzăpeziți
03/12/2023 00:09

Vulcanul Etna de pe insula italiană Sicilia a erupt, vineri in zori, creand un spectacol festiv de foc si gheată, transmite Euronews. Cu o inăltime de 3.3057 de metri, este cel mai inalt vulcan din Europa s ...

Mesajul unui olandez stabilit în România, de Ziua Națională: „Cât de vast este vocabularul unei limbi îți dai seama abia când te ceartă femeia și rămâi mut la atâta creativitate și bogăție de exprimare”
03/12/2023 00:08

Daniel van Soest este un antropolog olandez stabilit in Romania, in Carlibaba, o comună din Suceava. S-a căsătorit aici si a ridicat o cabană, unde exersează alături de turisti limba romană. De curand a ...

Alertă - COD GALBEN de vremea rea în jumătate de țară / Harta
02/12/2023 10:52

Meteorologii au emis două alerte cod galben de vant puternic, valabile in aproape jumătate de tară pană duminică. Prima avertizare vizează 21 de judete, cea de-a doua zece. Vremea va intra intr-un proces ...

Gospodării izolate într-o localitate din Bistrița-Năsăud din cauza creșterii debitului râului Ilva
02/12/2023 08:32

Mai multe gospodării sunt izolate in localitatea Măgura Ilvei din Bistrita-Năsăud. Raul Ilva are un debit crescut. Conform ISU, accesul in Măgura Ilvei pentru eventualele urgente medicale se poate face pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei