Vladimir Putin va fi operat de cancer

putin-bolnavior

Dimensiune font:

| 02-05-2022 07:45


Președintele Rusiei, Vladimir Putin, va fi operat de cancer. Chiar dacă propaganda rusă îl prezintă pe liderul de la Kremlin ca fiind un lider sănătos, presa britanică anunță că Vladimir Putin ar urma să fie operat în perioada următoare, chiar dacă se află în plin război. S-ar fi stabilit și cine o să îi ia locul.

Ziarul englez The Sun scrie că Vladimir Putin urmează să fie operat de cancer și că va preda puterea, cât el va fi în convalescență, lui Nikolai Patrushev, preşedinte al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, din mai 2018.

Zvonul că Vladimir Putin ar fi bolnav a fost răspândit de media rusă General SVR, care a ridicat pentru prima dată semne de întrebare în ceea ce privește starea de sănătatea lui Vladimir Putin în urmă cu aproximativ 18 luni, scrie The Sun.


Această instituție de presă rusă a citat un fost soldat de rang înalt de la Kremlin, fără să-i dea numele: „Putin a vorbit despre efectuarea unor proceduri medicale”.

„Medicii insistă că are nevoie de o operație, dar data nu a fost încă stabilită. Va fi supus unei intervenții chirurgicale, iar o vreme va fi incapabil să-și desfășoare activitățile firești”, ar mai fi spus ofițerul.


„Știm foarte bine că are cancer și boala Parkinson, așa cum am spus de multe ori. Maladiile progresează”, a mai spus fostul soldat de rang înalt de la Kremlin, potrivit The Sun.

Tot Nikolai Patrushev ar fi cel care l-ar fi convins pe Vladimir Putin să atace Ucraina. De asemenea, în ultimul timp au apărut informații din mai multe surse despre starea precară de sănătate a președintelui Rusiei. Mai multe guri susțin că Vladimir Putin ar fi grav bolnav.

Zvonurile despre bolile liderului de la Kremlin au fost alimentate și de imaginile cu președintele Rusiei tremurând în timpul unei întâlniri cu președintele Belarusului, Alexander Lukashenko.


Pe de altă parte, războiul din Ucraina durează de mai bine de 65 de zile și unii experți avertizează că se poate extinde nu doar ca timp, ci poate implica și mai multe puteri mondiale.

„Occidentul ar trebui să se pregătească pentru un război cu Rusia”, a avertizat Sir Richard Shirreff, fostul comandant suprem adjunct al NATO în Europa 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Un avion IAR fabricat la Brașov înainte de revoluţie a primit toate aprobările pentru a zbura din nou
30/09/2023 06:49

Un avion legendar pentru industria aviatică romanească zboară din nou. După ani de muncă, Aeroclubul Romaniei a reusit să revitalizeze si să modernizeze un aparat IAR 823, produs la Brasov, inainte de Re ...

Marea Britanie: Pornografia extremă schimbă creierul copiilor, ceea ce duce la un comportament dăunător
30/09/2023 06:47

Publicaţia The Guardian citează experţi in abuzul asupra copiilor şi poliţia din Regatul Unit care avertizează că accesul la pornografie din ce in ce mai extremă conduce la o creştere a comportamentulu ...

Rușine națională. Spectaculoasa cale ferată, finalizată la 95% de Nicolae Ceaușescu, zace în paragină. Fostul șef de stat se inspirase din superbe viaducte din Occident
30/09/2023 06:45

La aproape 34 de ani de la evenimentele sangeroase din 1989, proiectele lui Nicolae Ceausescu răman ample subiecte pentru dezbateri. Fiecare cu propria perspectivă: unii sunt nostalgici, altii ridiculizează ...

VIDEO Stare de Urgență în orașul New York, inundat din cauza ploilor torențiale / Metroul a fost parțial paralizat
29/09/2023 21:36

 Ploile abundente care au căzut in noaptea de joi spre vineri in nord-estul Statelor Unite au inundat străzile din New York şi au paralizat parţial funcţionarea metroului şi a aeroporturilor locale, ...

Dragostea pentru animalul său l-a făcut să uite de vârstă. Un bătrân de 80 de ani și-a dus cățelul 8 km cu roaba până la veterinar
29/09/2023 00:41

Si-a dus cătelul 8 km cu roaba pană la veterinar. Gestul impresionant al unui bătren de 80 ani, a emotionant o tară intreagă. Popa Ion si-a dus cainele 8 km cu roaba pentru a-l duce la veterinar. Si-a dus ...

Rusia profită de haosul din Africa și acaparează poate cea mai bogată țară în minerale de pe continent
29/09/2023 00:21

Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, poartă discutii la Kremlin cu omologul său din Sudanul de Sud, Salva Kiir, informează Rador Radio Romania. După cum a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, in ti ...

ISW: Rusia încearcă să se înarmeze cu rachete balistice iraniene cu rază de acțiune de 300 de km
29/09/2023 00:18

Rusia negociază deja cu Iranul cu privire la furnizarea de rachete cu rază lungă de acţiune, profitand de faptul că rezoluţia ONU care interzice astfel de operaţiuni va expira in curand, informează joi ...

WC de 100.000 de euro la școala cu 35 de elevi din localitatea în care s-a născut Tudor Vladimirescu: Fostul primar a fost trimis în judecată
29/09/2023 00:14

WC de 100.000 de euro la scoala cu 35 de elevi din localitatea in care s-a născut Tudor Vladimirescu: Fostul primar a fost trimis in judecată Fostul primar al comunei Vladimir, a fost trimis in judecată pen ...

Cum arată femeia din spatele vocii de la
29/09/2023 00:13

Chiar dacă in prezent telefonul fix nu mai este o necesitate pentru multe dintre noi, in urmă cu zeci de ani, dacă sunai la 958, o voce caldă iţi spunea "La semnalul următor va fi ora...". Insă nu multă ...

România va primi încă 2,75 miliarde de euro prin PNRR
29/09/2023 00:04

Romania va primi incă 2,75 miliarde de euro prin PNRR, după ce a fost autorizată plata celei de-a doua transe a sprijinului nerambursabil si a celei de-a doua transe a sprijinului sunb formă de imprumut, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei