Warhammer 40.000: Dawn of War II – Retribution – RePlay Review
Dimensiune font:
Warhammer 40.000: Dawn of War II – Retribution – RePlay Review
La zece ani de la evenimentele din Chaos Rising, sub-sectorul Aurelia este din nou cuprins de conflicte, pe acelaşi principiu de „toatǎ lumea se cafteşte cu toatǎ lumea”. Orcii (orks, ştiu) nu vor decât sǎ prǎduiascǎ sectorul, pe Eldari îi intereseazǎ recuperarea unui anume artifact, Tyranizii îşi reconstruiesc forţele şi încearcă să refacă legǎtura cu Hive Mind-ul, „Marinarii” Spaţiali (Blood Ravens) încǎ scotocesc sectorul în cǎutarea Chaos Marines, în timp ce aceştia din urmǎ s-au întors sub drapelul Black Legion pentru a se rǎzbuna pe Blood Ravens. Dupǎ cum spuneam, Free For All.
Însă de data asta în ecuaţie mai apare şi Imperial Guard, o facţiune cunoscută din universul Warhammer 40K ce-şi face acum debutul şi în Dawn of War 2 şi care, sǎtulǎ de balamucul creat în acest colţişor de galaxie, s-a hotǎrât sǎ aplice un Exterminatus sub comanda Inchizitorului Adrastia. Exterminatus care, între noi fie vorba, este o procedurǎ destul de violentǎ din care nu prea scapǎ nimeni, nici mǎcar planeta unde are loc ceremonia.
O să avem astfel parte de aventuri pe toate lumile din sectorul Aurelia, cum ar fi planeta-junglǎ Typhon, Aurelia cea îngheţatǎ, Meridianul cel infestat de Tyranizi, Calderis-ul deşertic sau Cyrene cea stearpǎ. O deosebire importantă faţă de Chaos Rising este că Retribution ne permite să jucăm cu toate cele şase rase şi în single-player, însǎ varietatea este doar aparentǎ, întrucât în afarǎ de dialoguri şi personaje campaniile sunt trase la indigo. Chiar e puţin surprinzǎtor sǎ întâlneşti o facţiune adversǎ într-o campanie şi sǎ nu ai posibilitatea sǎ joci de partea cealaltǎ parte a baricadei atunci când alegi campania facţiunii respective: pur şi simplu ţi se serveşte un clan advers şi eşti pus sǎ îndeplineşti aceleaşi obiective.
Mai mult, secvențele cinematice dintre misiuni (şi din timpul acestora) nu pot fi „sărite”, producătorii fiind în continuare mult prea mândri de munca lor, astfel încât suntem obligați să urmărim filmulețele cu pricina. Ceea ce devine puțin obositor, mai ales prin prisma faptului că nu există mari diferențe între campanii. Totuşi, existǎ motive pentru a încerca tot ceea ce Retribution are de oferit în single-player.
În primul rând, finalurile sunt diferite în funcţie de rasa aleasǎ, iar dacǎ sunteţi fani ai lore-ului Warhammer veţi avea din nou parte de trǎdǎri, rǎsturnǎri de situaţie, personaje cunoscute şi salvǎri în ultimul moment, aşa cum îi stǎ bine unei astfel de poveşti. Apoi, fiecare misiune are parte de loot-ul care a fǎcut deliciul şi în Chaos Rising, iar la finalul unei misiuni avem de ales între a obţine un echipament mai rǎsǎrit pentru eroi sau deblocarea unei noi unitǎţi, având astfel posibilitatea de a termina campaniile fie cu eroi blindaţi (mai ales că talent-tree-ul este mult mai compact în acest expansion, unde 1 punct = 1 abilitate), fie muncitoreşte, copleşind adversarul cu unitǎţi şi lăsând eroii pe banca de rezerve.
De asemenea, resursele adunate în timpul unei misiuni pot fi folosite pentru îmbunătăţirea atributelor eroilor, cum ar fi puterea de foc sau punctele de viatǎ, boost ce va fi însă disponibil doar pe durata respectivei misiuni. Dar nu te gândi că vei putea cumpăra tot ce-ţi doreşte sufletul, pentru că nu vei avea „creditele” necesare, aşa că va trebui să te gândeşti totuşi care dintre abordări te avantajează mai mult.
Vorbind de cei care au venit să pârjolească tot sub-sectorul Aurelia, Imperial Guard este o facțiune a unităților cu uniforme militare clasice şi cozorocul perfect aranjat, al cărei lider, Lord General Castor, este întruchiparea perfectă a aristocrației britanice. Deoarece numărul lor copleşitor este unul dintre punctele forte, soldaţii Gărzii Imperiale sunt destul de fragili (comparativ cu Space Marines de exemplu) şi pot fi sacrificaţi oricând (aşa cum o subliniază foarte bine abilitatea Execute), dar cu mari posibilități de baricadare şi având acces la cele mai puternice tancuri din joc.
Astfel, putem plasa turele în puncte cheie sau putem construi buncăre ce pot fi modificate pentru a vindeca infanteria sau repara vehicule, nemaivorbind de posibilitățile de transport blindat pentru infanterie şi puternicul tanc Baneblade. În multiplayer, Imperial Guard este o facțiune cu mobilitate limitată, însă foarte eficientă în blocarea unei porțiuni de hartă, fiind astfel deosebit de căutată pentru jocurile în echipă. Dacǎ speraţi însă la reintroducerea construirii bazelor în Retribution, puneţi-vă pofta în cui: aveţi aceeaşi clǎdire solitarǎ de unde recrutezi toate unitǎţile, gameplay-ul axându-se în continuare pe capturarea punctelor de interes de pe hartǎ.
Modul cooperativ este din nou prezent, aducând ceva sare şi piper campaniilor lipsite de varietate. Faţǎ de Chaos Rising, de data asta a fost preferată cantitatea, însǎ acest lucru devine mai digerabil dacǎ ai alǎturi un prieten cu un aruncǎtor de flǎcǎri cu care sǎ mai schimbi o vorbǎ sau pe care să dai vina când muriţi glorios exact la finalul misiunii. Totuşi, Relic nu a stat degeaba şi a lucrat puţin la suspansul fiecǎrei misiuni, cum ar fi boss-fights. Am fost încântat de fuga de un Baneblade care s-a dovedit a fi destul de intensǎ, precum şi de faptul cǎ un tanc al orcilor (orks, I know) poate fi distrus fie de arme convenţionale (după vreo 20 de minute de foc continuu) fie poate fi pǎcǎlit sǎ treacǎ pe lângǎ nişte butoaie explozive care să-i grǎbească sfârşitul.
Am remarcat însǎ şi câteva bug-uri specifice Imperial Guard, cum ar fi blocarea unitǎţilor în puncte innaccesibile sau abilitatea specialǎ a Lordului Castor, aceea de a paraşuta tancuri acolo unde harta nu prea ştie ce sǎ facǎ cu ele. Nu neapărat game-breaking, dar totuşi neplǎcute. Pe lângă acestea, se mai poate observa şi un sistem de pathfinding uşor înapoiat, uneori unitățile şi eroii luând-o aiurea pe lângă potecă, însă nu mi s-a părut că algoritmul de căutare este neapărat debil, ci mai degrabă că unitățile respective sunt neobişnuite cu mersul pe jos.
Pentru a susţine ideea de expansion stand-alone, în multiplayer avem acces la toate cele şase facţiuni fǎrǎ a fi nevoie să instalăm vreunul dintre predecesori, în timp ce sosirea Imperial Guard dǎ naştere unor noi strategii. Aşa cum spuneam, unitaţile acestora, deşi destul de fragile, sunt foarte utile la blocarea acesului la secţiuni din hartǎ prin turelele şi buncǎrele ce pot fi construite, iar tancul Baneblade este un monstru care impresioneazǎ chiar şi Tyranizii fǎrǎ minte.
Cea mai bunǎ veste din multiplayer însǎ este renunţarea la Game for Windows Live (Yay!) în favoarea matchmaking-ului Steam. Din acest punct de vedere, nu au existat probleme cu deconectarea când ţi-e lumea mai dragǎ şi mi-a fost mult mai uşor sǎ-mi gǎsesc adversari sau aliaţi, semn cǎ GFWL are zilele numǎrate (iar eu unul n-o sǎ suspin deloc dupǎ el). De asemenea, modul Last Stand a fost binecuvântat cu o nouǎ hartǎ, mult mai dificilǎ, precum şi cu prezenţa unui Lord General Imperial Guard.
Din punct de vedere vizual şi auditiv nu sunt prea multe lucruri de spus, deoarece Retribution foloseşte aceeaşi reţetă de calitate cu care ne-au obişnuit producătorii, fiecare lume oferind peisaje încântǎtoare şi în mare parte destructibile (veteranii vor sesiza însă imediat reciclarea elementelor de decor din titlurile precedente). Vocile sunt şi ele la înǎlţime, mai ales Kaptin Bluddflagg, în timp ce Lordul General Castor se ia cam prea în serios, însǎ impune respect doar din intonaţie.
Aşadar, pentru cei care n-au jucat până acum vreun titlu Dawn of War 2, Retribution este o introducere foarte bună, oferind accesul direct la 6 facţiuni şi un multiplayer mult mai bine pus la punct tehnic decât cel din predecesori. Pe de altă parte, veteranii o să observe că, exceptând introducerea Imperial Guard, noutăţile din noul expansion sunt destul de superficiale, iar lipsa de varietate din single-player e foarte posibil să lase un gust amar celor care au apreciat campania din Chaos Rising.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau