World of Tanks Review

World of Tanks Review

Fascinaţia poporului rus pentru cel de-al Doilea Război Mondial este cel puţin curioasă, având în vedere rolul pe care l-au jucat aceştia în cel mai interesant conflict al secolului trecut. Ei au reuşit să combine geniul militar cu penibilul unor decizii, precum şi inovaţiile tehnice cu echipamentul adesea găurit al trupelor. Unii i-ar declara învingători, în timp ce alţii, uitându-se la numărul pierderilor, parcă nu ar fi la fel de siguri. Noi în schimb avem de ce să fim mulţumiţi, întrucât de la vecinii noştrii iubitori de vodcă ne-au venit de-a lungul vremii o serie de titluri inovatoare şi bine legate, precum Blitzkrieg, Men of War şi, mai nou, World of Tanks.

În lumea tancurilor creată de producătorii de la Wargaming.net, lucrurile stau destul de simplu: avem un MMO gândit în jurul acestor fascinante maşini de război, unde jucătorii încearcă să-şi distrugă adversarii într-o luptă în care contează fiecare tonă de echipament, orice greşeală de poziţionare şi unde tactica se împleteşte armonios cu acţiunea furioasă.

Cu alte cuvinte, World of Tanks se adresează atât gamer-ului care caută un shooter cu blindate, cât şi pasionatului de istorie şi tehnică ce încearcă să stoarcă ultimul strop de eficienţă din vehiculul său.  De altfel, WoT a parcurs un drum destul de lung de la open-beta şi producătorii nu au stat degeaba, aducând o serie de îmbunătăţiri şi noutăţi promise, în timp ce pentru altele mai avem de aşteptat.

Prima noutate ce sare în ochi o reprezintă prezenţa tancurilor americane. Acestea urmează în general acelaşi parcurs pe care l-am observat şi la omologii din Rusia sau Germania, şi anume fidelitate grafică şi gameplay balasat pentru a nu face notă discordantă. Cu alte cuvinte, alegerea blindatelor U.S. Army ţine mai mult de patriotism (dincolo de ocean) şi de preferinţele personale, nu neapărat de abilităţile istorice ale vehiculelor respective.

Asta fiindcă tancul Sherman, de pildă, se ţine destul de bine în confruntările cu Tiger-ul german, deşi acesta din urmă obişnuia să-l mănânce pe pâine pe yankeu de la mai mult de 500 de metri depărtare, în timp ce Pershing-ul chiar e o imagine înspăimântătoare pentru adversari. E drept că acest lucru se datorează şi faptului că Tiger-ul este în continuare o unitate de duzină, dacă e să ne luam după producători (care probabil nu sunt fani ai operaţiunii Barbarossa), dar n-aş vrea să intru în dezbaterea  „tancul cutare îl rupe pe şenilă pe tancul tău”, întrucât subiectul e prea vast şi mai mult ca sigur că nu vom ajunge la un consens.

Ce este de remarcat însă e faptul că şi la americani sunt disponibile o serie de modele care nu au depăşit faza de prototip, sau dacă au depăşit-o, n-au apucat să guste vreo acţiune pe nici un teatru de război, chiar dacă luptele se întind de la începutul anilor 30 până aproape de conflictul din Coreea. Un exemplu ar fi seria de tancuri grele T3x, sau tank-destroyer-ul T95, nemaivorbind de interesantele modele de artilerie autopropulsată.

Chiar şi aşa, aceste modele sunt bine integrate în dinamica generală, parametrii acestora fiind la nivelul celorlalte naţiuni în cadrul categoriilor relevante: tancuri uşoare, medii, grele, tank-destroyers şi tunuri auto-propulsate. Există diferenţe, desigur, chiar vizibile (cum ar fi costurile de operare) însă în general puteţi merge liniştiţi pe mâna unui tanc american ce nu se va comporta la fel de mediocru ca modelul său real (ba chiar se pare că artileriile americane au un uşor avantaj în momentul de faţă).

Tech-tree-ul stufos a fost adus la zi, mai ales prin intermediul celui mai recent patch, fiind organizat mai eficient şi mai realist pentru fiecare din cele trei facţiuni. Costurile au fost eficientizate şi trecerea de la un Tier la altul are acum ceva mai multă logică, chiar dacă nu a scăpat jucătorii de un grinding suportabil pentru trecerea la următorul vehicul.

Gospodărirea blindatelor a fost şi ea coafată puţin, aşa că în afară de şenile, turele, tunuri şi motoare avem acum posibilitatea de a alege şi câteva echipamente adiţionale care, deşi nu sunt vitale, pot îmbunătăţi destul de mult eficienţa în luptă. Putem monta până la trei de astfel de echipamente, cum ar fi un sistem de îmbunătăţire a tragerii (ajută la ţintirea din mers), un scripete pentru muniţie (scade timpul de încărcare) sau un stabilizator pentru tun (scade timpul de ţintire), contra unui cost destul de sănătos, desigur.

În plus, fiecare tanc poate fi echipat şi cu trei consumabile, cum ar fi ciocolata pentru echipaj (Cola pentru americani), sau sisteme manuale sau automate de stingere a incendiilor şi de efectuare a reparaţiilor. Acestea (n-o să ghiciţi niciodată) trebuie înlocuite după fiecare luptă, însă costul lor nu este atât de devastator şi în general şi le poate permite oricine.

Datorită atenţiei producătorilor la toate statisticile vitale unui blindat, luptele în sine sunt la fel de interesante şi tactice. Fiecare echipament şi fiecare componentă a tancului influenţează abordarea pe care trebuie să o ai în luptă, fie să cauţi lupta de aproape, fie să stai ascuns pe un deal sau să te furişezi în spatele liniilor inamice. Totuşi, faţă de versiunea beta, importanţa gold-ului (valuta obţinută pe bani reali) a crescut, lucru de aşteptat, iar asta se reflectă în dinamica câmpului de luptă.

Astfel, avem echipamente care nu pot fi obţinute decât cu gold, muniţie premium cu o putere de penetrare mult mai mare, precum şi tancuri speciale care nu pot fi cumpărate decât cu această monedă, cum ar fi modelul Löwe. Niciunul din aceste „ajutoare” nu este vital pentru a câştiga o înfruntare (chestie pe care am descoperit-o rapid pe contul de presă ticsit cu galbeni), dar în luptele între cunoscători ele pot face diferenţa.

Hărţile pe care se desfăşoară acţiunea sunt şi ele ceva mai variate, aspectul fiind de asemenea îmbunătăţit. Peisajele nu mai sunt atât de monotone, bătăliile fiind purtate inclusiv în deşert, mediu urban şi prin sate, fiecare hartă având propriile tactici: spre exemplu, artileriile sunt oarecum inutile în oraşe, unde eficienţa bombardamentelor este limitată de numărul de clădiri. Tancurile în schimb au rămas, în mare, la fel. Ba chiar am avut parte şi de ciudăţenii unde un tanc mediu era mai impunător decât un Tiger graţie echipamentelor avansate, însă nu mi s-a părut grav, mai ales că mă obişnuisem deja cu antipatia producătorilor faţă de tancul-simbol al germanilor.

Şi sunetul a fost îmbunătăţit, mai ales în ultimul patch care ne-a adus voci ceva mai variate pentru echipaj, însă acest lucru n-a fost primit cu braţele deschise de întreaga comunitate, producătorii fiind asaltaţi de cereri pentru reintroducerea celor vechi.

Cei de la Wargaming.net nu au stat degeaba nici când a venit vorba de modurile de joc, unde s-au strecurat câteva noutăţi. Avem acum posibilitatea de a ne antrena alături de prieteni în cadrul unor lupte unde riscurile sunt minime, precum şi forma echipe pentru o mai bună armonizare a tacticii de luptă. Totuşi cea mai interesantă propunere o reprezintă Clan Wars, sau aşa-zisul Ultimate Conquest.

Pe hărtie, înfruntările între clanuri arată foarte bine : Ni se propune o hartă globală, împărţită în teritorii pe care fiecare clan încearcă să le controleze. Controlul acestor provincii, împarţite nu neapărat geografic aduce cu sine şi venituri în aur  (variabile, în funcţie de importanţa fiecărei provincii)pentru clanul respectiv. Sistemul de cucerire reprezintă o variantă a cunoscutului Risk : conducătorii clanurilor pun ochii pe o provincie adversă şi mută în acel teritoriu un număr de jetoane (reprezentând membrii clanului) care devin astfel indisponibili pentru alte mutări.

La terminarea tick-ului (o oră real-time) şi dacă în teritoriul menţionat se află apărători poate începe lupta, care are loc ca o bătălie normală, însă fără limită de Tier. Ne putem imagina din acest sistem cum se vor desfăşura încăierările şi cum îşi vor schimba provinciile stăpânii aproape la fiecare oră, întrucât tick-urile mi se par puţin cam din scurt, forţând un clan care se vrea activ să aibă jucători online aproape mereu. Există totuşi şi câteva opţiuni diplomatice care pot fi folosite pentru a asigura flancurile, cum ar fi pactele de non-agresiune şi alianţele.

Am spus pe hârtie întrucât în realitate lucrurile stau ceva mai ciudat. În primul rând, harta globală (mai bine zis europeană), precum şi administrarea clanurilor nu se află în joc, ci pe site-ul oficial. Astfel, liderii de clan îşi fac toate mutările pe pagina oficială după care dau o fugă în joc să-şi adune oastea şi să dea piept cu duşmanii, sistem care faultează puţin atât experienţa de joc, cât şi comunicaţiile între membrii clanului. Apoi, întrucât nu există limită de Tier în aceste lupte dintre clanuri, meciurile ajung de obicei să aibă loc doar între „greii” câmpului de luptă, ceea ce nu reprezintă deloc ceva nostim pentru cei cu tancuri medii sau uşoare.

Aşadar, World of Tanks reprezintă o alternativă interesantă pentru orice amator de măcel blindat, şi online pe deasupra. Numărul mare de vehicule, redate fidel măcar aspectual, precum şi un tech-tree bine pus la punct şi o sumedenie de opţiuni reprezintă pentru orice amator de tactici, tancuri şi acţiune o adevărată peşteră a lui Alladin. Depinde însă şi cât de pasionaţi sunteţi ca să treceţi peste grinding-ul cam enervant, sistemul de match-making care mai are sughiţuri şi peste ciudăţeniile clan-wars-urilor, ca să vă bucuraţi de o experienţă inedită şi originală.