Zi de foc la CCR. Bomba cu ceas din justiţie, pe masa judecătorilor

default

Dimensiune font:

| 11-10-2018 09:42

Curtea Constituţională (CCR) discută azi controversatele legi împins de PSD şi ALDE pe legislaţia penală.

 

Curtea Constituţională a României discută joi sesizările transmise de Instanţa supremă, PNL, USR şi preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii privind organizarea judiciară.

Pe 10 iulie, președintele Klaus Iohannis, i-a transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale a României, Valer Dorneanu, împreună cu sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală.

"Atât forma adoptată de Senat, cât și forma adoptată de Cameră Deputaților diferă de scopul inițial al legii. Dacă, potrivit expunerii de motive, scopul inițiatorilor era precis determinat și limitat la punerea în acord a Codului de procedura penală cu un număr de 18 decizii ale Curții Constituționale sau cu prevederile celor două directive europene, expunerea de motive menționează necesitatea intervenției asupra unui număr de 35 de articole din Codul de procedura penală, formă adoptată de Cameră decizională intervine asupra a 199 de articole din Codul de procedura penală", se arată în sesizarea trimisă de Klaus Iohannis lui Valer Dorneanu.

Sesizarea Curţuu Supreme

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să sesizeze CCR în vederea exercitării controlului de constituţionalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.

Instanţa supremă arăta că noile reglementări transformă recursul dintr-o cale extraordinară de atac "într-o veritabilă cale ordinară de atac".

"În concepţia Codului de procedură penală, recursul în casaţie constituie o cale extraordinară de atac, exercitabilă împotriva hotărârilor penale definitive, pentru motive 'substanţiale şi imperioase' care justifică derogarea de la principiul autorităţii de lucru judecat, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. În contradicţie cu natura recursului în casaţie, de cale extraordinară de atac, completarea dispoziţiilor art. 438 Cpp, prin introducerea alineatelor (l1) şi (l2), transformă recursul în casaţie într-o veritabilă cale ordinară de atac, prin intermediul căreia se repun în discuţie hotărârile penale definitive pronunţate de instanţele de apel. Reconfigurarea cadrului legal al recursului în casaţie, în special prin introducerea în sfera cazurilor de recurs în casaţie a dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 1 partea finală Cpp ('când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată"), a dispoziţiilor art. 438 alin. (1') pct. 3 Cpp ('când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului") şi a dispoziţiilor art. 438 alin. (I1) pct. 4 Cpp ("când s-a comis o eroare gravă de fapt"), precum şi prin introducerea dispoziţiilor art. 438 alin. (I2) Cpp, transformă recursul în casaţie într-un 'apel deghizat', în accepţiunea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului", se precizează în sesizare.

Judecătorii Înaltei Curţi sunt de părere că transformarea recursului în casaţie într-o cale ordinară de atac pune în discuţie întreaga structură a căilor de atac reglementate în Codul de procedură penală, exclude coerenţa sistemului căilor de atac şi anihilează distincţia între căile ordinare de atac şi căile extraordinare de atac în materie penală.

Magistraţii mai notează şi că modificările aduse articolului care se referă la "comunicările publice" şi "furnizarea de alte informaţii" încalcă exigenţele privind claritatea legii.

Sesizarea Opoziţiei

Şi PNL şi USR au sesizat Curtea Constituţională în legătură cu proiectul de modificare a Codului de procedură penală.

"Această lege este o adevărată lege a favorizării infractorului pentru că prin sutele de amendamente pe care le-au formulat cei din PSD - ALDE şi pe care le-au trecut prin vot nu veţi găsi nici măcar un amendament care să arate că se preocupă în vreun fel de protejarea drepturilor şi libertăţilor, a intereselor legitime ale părţilor vătămate, ale tuturor cetăţenilor de bună credinţă", afirma deputatul liberal Ioan Cupşa.

El susţinea că în acest proiect există peste 50 de articole neconstituţionale, neclare, iar unele "aproape de necitit".

În opinia sa, majoritatea parlamentară a fost preocupată ca mijloacele de probă să fie tot mai greu de obţinut, astfel încât magistraţii să se poată pronunţa tot mai greu.

În ceea ce priveşte modificarea şi completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, PNL şi USR au solicitat CCR să constate că acest act normativ este neconstituţional în ansamblul său, Parlamentul procedând la adoptarea lui cu încălcarea dispoziţiilor art. 137 din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi ale art. 150 din Regulamentul Senatului, referitoare la reexaminarea legii la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, ceea ce determină încălcarea dispoziţiilor art. 1, alin. (4) din Constituţie. Semnatarii sesizării spun că cererea de reexaminare formulată de preşedintele Iohannis evidenţiază aspecte care necesitau o analiză aprofundată în cadrul dezbaterilor parlamentare.

Sesizarea lui Iohannis

La rândul său, şeful statului apreciază că modificările încalcă mai multe articole din Constituţie, iar legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului.

"Atât forma adoptată de Senat, cât şi forma adoptată de Camera Deputaţilor diferă de scopul iniţial al legii. Dacă, potrivit expunerii de motive, scopul iniţiatorilor era precis determinat şi limitat la punerea în acord a Codului de procedură penală cu un număr de 18 decizii ale Curţii Constituţionale sau cu prevederile celor două directive europene, expunerea de motive menţionează necesitatea intervenţiei asupra unui număr de 35 de articole din Codul de procedură penală, iar forma adoptată de Camera decizională intervine asupra a 199 de articole din Codul de procedură penală", spune Iohannis.

În sesizarea preşedintelui se face referire şi la drepturile persoanei vătămate în cadrul procesului penal. "Modul în care este concepută exercitarea dreptului (...) de către persoana vătămată este unul lacunar, lipsit de claritate şi precizie", se menţionează în sesizare.

Şeful statului mai remarcă faptul că în legea criticată "se constată o contradicţie a conţinutului modificărilor legislative în materia percheziţiei".

De asemenea, sunt subliniate în sesizare "contradicţiile" cu privire la prevederile privind luarea, prelungirea ori durata totală a acestei măsuri preventive.

Totodată, Iohannis face referire la faptul că în legea criticată se prevede că "instanţa de apel nu poate desfiinţa sentinţa primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului şi nu poate pronunţa o hotărâre de condamnare direct în apel decât dacă sunt readministrate probe sau administrate probe noi care să conducă la desfiinţarea soluţiei de achitare a primei instanţe pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea". "Prin această dispoziţie se încalcă principiul (...) care consacră independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi dispoziţiile Legii fundamentale (...) privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat", se menţionează în sesizare. realoitatea.net 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei