Ziua ZERO pentru legea pensiilor. Azi afli cu cât îţi creşte pensia până în 2021

default

Dimensiune font:

| 09-08-2018 07:31

Legea pensiilor este lansată, joi, pe şest.După discuții și promisiuni neonorate, legea pensiilor va fi în final pusă în dezbatere publică. Pentru început, proiectul va fi prezentat pe site-ul Ministerului Muncii și nu anunțat prin intermediul unei conferințe de presă.

 

 Lia Olguța Vasilescu lansează în dezbatere publică proiectul legii pensiilor, dar nu îl prezintă. Pur și simplu, Ministerul Muncii îl postează pe site, în această seară, la ora 19.00. Guvernanții au promis în repetate rânduri dublarea și chiar triplarea pensiilor.

Miercuri, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, au discutat în Parlament forma finală a legii pensiilor. Impactul bugetar, pe care îl va avea legea pensiilor, se ridică la câteva zeci de miliarde de lei. Dintre cele 5 milioane de pensii vor fi recalculate aproximativ 1 milion.

După ce proiectul va fi prezentat, va sta în dezbatere publică o lună de zile. Guvernanţii şi-au propus ca proiectul să intre în circuit parlamentar începând cu luna septembrie pentru a fi adoptat cât mai repede.

Ministrul Muncii a dat asigurări că nicio pensie nu va scădea, iar vârsta de pensionare nu se va modifica. Iniţial, au existat trei formule de calcul, iar în urma simulărilor a fost aleasă una.

„Este o lege capitală şi cred că toată lumea înţelege acest lucru. E o lege la care s-a lucrat foarte mult, pe care PSD şi-a dorit-o foarte mult să iasă într-o formă bună. Sigur că vom auzi tot felul de critici", a mai afirmat ministrul Muncii.

"Pensia va fi egală cu numărul de puncte X VPR, VPR-ul este valoarea punctului de pensie, valoarea punctului de referinţă, împărţit la 25, 25 care este un parametru determinat de vechimea medie din ultimele 4 legi ale pensiilor. Ei bine, VPR-ul va fi 1.875 la nivelul anului 2021, cât va însemna punctul de pensie atunci, împărţit la 25, deci dă cifra de 75, care va fi 75 de lei. Apoi, numărul de puncte înseamnă suma punctajelor anuale. Deci se înmulţesc acestea - nr. de puncte şi cu valoarea punctului de referinţă. Şi am luat şi un exemplu, ca să fie şi mai uşor de priceput pentru toată lumea - 40 de puncte, să zicem, ori 75, care este VPR-ul, există o pensie de 3.000 de lei. Din toate calculele pe care le-am făcut până acum, pensiile se dublează în cei 4 ani", a spus ministrul Muncii.

Stagiul de cotizare complet rămâne la 35 de ani. Pentru a se pensiona cineva fară niciun fel de penalizare, trebuie să aibă 65 de ani, plus 35 ani stagiu complet de cotizare", a mai spus Olguţa Vasilescu.

La rândul său, Liviu Dragnea spunea că noua lege a pensiilor va îndrepta "o uriaşă nedreptate care există în România de ani buni", va "reaşeaza un sistem uriaş" care a fost complicat şi va rezolva problema celor care pentru aceeaşi durată de muncă şi aceleaşi condiţii au pensii diferite. realitatea.net

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Atenție, români: O CLIPĂ de gelozie vă poate costa șapte ani de închisoare!
25/12/2019 11:09

Tot mai multi romani au descoperit in ultimul an că sunt spionati de partenerii de viată cu ajutorul unor programe informatice. Desi folosirea lor este ilegală, sute de astfel de aplicatii pot fi descărcate ...

Cine sunt moștenitorii lui Nicolae Ceaușescu și ce drum au ales în viață?
21/11/2019 08:26

    Nicolae si Elena Ceausescu au avut impreună trei copiii, Valentin, Zoia si Nicu. Dintre acestia, astăzi doar Valentin mai trăieste. Rudele fostului dictator au preferat de-a lungul ...

BOMBA ATOMICĂ în justiția română DETONATĂ de Comisia Europeană - Ce a stabilit privind deciziile CCR
12/11/2019 11:29

Comisia Europeană a răspuns intr-un prim caz in care instanta supremă a transmis Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) si in general arată că deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nu contravi ...

O femeie de 79 de ani a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit niste pisici din vecini
02/08/2019 11:24

 Nancy Segula, o americanca de 79 de ani din Garfield Heights, Ohio, a fost condamnata la inchisoare pentru ca a hranit pisici, chiar daca fusese atentionata in mod repetat sa inceteze. Totul a inceput ...

Românii, JEFUIȚI pe autostradă cu metoda
08/07/2019 19:49

  Din cele povestite de bărbatul care era să cadă pradă hotilor, doi indivizi circula cu o dubă de Bulgaria si pandesc masini lăsate descuiate sau cu soferi care se odihnesc. Acestia deschid portier ...

Demonstraţie VIDEO. Cum poate fi FRAUDATĂ extragerea loto
22/04/2018 20:00

 Un roman a demonstrat insă că extragerile loto pot fi măsluite cu ajutorul energiei electrostatice. El şi-a confecţionat propria urnă, asemănătoare cu cea din care au loc extragerile la Loteria Ri ...

  Anunţuri de cazare false, pe OLX (MERCADOR) si Tocmai.ro. Au rămas fără bani şi fără cazare! NOI ÎNŞELĂTORII PE LITORAL:
13/12/2015 22:30

 Două familii, din Bucureşti şi Iaşi, au căzut in plasa unor astfel de escroci şi in loc să petreacă o săptămană de vis pe litoral, au rămas şi fără bani, şi fără cazare, scrie cugetliber ...

Lucrare de control! Ce mesaj a putut să-i lase o profesoară de matematică unei eleve care nu a găsit rezolvare la exercițiu
06/01/2015 19:27

 "Scoateti o foaie de hartie!", vă sună cunoscut, nu-i asa? Ei bine, această metodă destul de temătoare pentru elevi s-a păstrat din generatie in generatie. Doar că in prezent, imaginatia ...

La un pas de moarte în DIRECT după ce un aruncător de CUŢITE şi-a greşit ŢINTA VIDEO
06/01/2015 16:01

 În timpul unui spectacol transmis in direct in Lituania, spectatorii au privit inmărmuriţi cum asistentul unui maestru a fost de două ori pe punctul de a fi grav rănit sau chiar ucis. Două cuţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei