Afganistan: SUA au trimis trei batalioane în Kabul pentru evacuare / Ambasadele ard materialele cu informații delicate / Talibanii au ajuns la 11 km de capitală

000000 ULTIMA-ORA

Dimensiune font:

| 14-08-2021 18:31

 Câteva mii de soldați americani au fost trimiși pe cale aeriană spre Kabul pentru a evacua personalul diplomatic și alți civili din capitala afgană, a declarat sâmbătă un oficial al SUA, la o zi după ce talibanii au preluat al doilea și al treilea oraș ca mărime din țară, transmite Reuters.


UPDATE 14.40 Preşedintele afgan Ashraf Ghani a afirmat sâmbătă într-un discurs adresat naţiunii că au loc „consultări” vizând găsirea unei soluţii politice care să garanteze „pacea şi stabilitatea” în ţară.

 
„Am început consultări care avansează rapid”, în cadrul guvernului, cu responsabili politici şi partenerii internaţionali şi care vizează găsirea „unei soluţii politice care să prevadă pacea şi stabilitatea pentru poporul afgan”, a declarat Ghani.

El a asigurat că rezultatul consultărilor va fi anunţat „foarte repede”, fără a face aluzie la o posibilă demisie, cerută de unii. „Remobilizarea forţelor noastre de securitate şi apărare constituie prioritatea numărul unu”, a subliniat şeful statului, adăugând că „se iau măsuri serioase în acest sens”.


UPDATE 13.10 Talibanii au capturat toată provincia Logar și i-a arestat pe oficialii acesteia, a declarat Hoda Ahmadi, parlamentar al provinciei. Acesta spune că talibanii au ajuns în districtul Char Asyab, aflat la doar 11 kilometri de Kabul.


Pentagonul a spus că două batalioane de pușcași marini și un batalion de infanterie vor ajunge în Kabul până duminică seară, fiind vorba de circa 3.000 de soldați.

”Au sosit (o parte), și vor continua să vină până mâine”, a declarat un oficial american sub condiția anonimității.

De asemenea, o brigadă de luptă se va muta din Fort Bragg (Carolina de Nord) în Kuwait ca forță de reacție rapidă pentru Kabul, în caz că este nevoie, a precizat Pentagonul.


Kandaharul a căzut, Occidentul trimite soldați pentru evacuare


Marea Britanie și alte câteva națiuni occidentale trimit și ele militari în condițiile în care rezistența forțelor guvernamentale afgane este pe cale să se facă praf și există temeri tot mai mari că un asalt asupra Kabulului este la doar câteva zile distanță.

Un oficial guvernamental afgan a confirmat vineri că centrul economic al sudului țării, Kandahar, a trecut sub controlul talibanilor după ce forțele militare internaționale sub coordonarea SUA și-au încheiat retragerea după 20 de ani de război.

Herat, oraș din vestul Afganistanului, aproape de granița cu Iranul, a căzut și el în mâinile grupării islamiste dure.

Pierderea Kandaharului este o lovitura grea pentru guvernul afgan.

Kandahar este centrul teritoriului luptătorilor de etnie paștună ce au apărut în 1994 în contextul haosului războiului civil, este aproape de orașul Spin Boldak, unul dintre cele două puncte de trecere spre Pakistan și, în același timp, o sursă majoră de venituri fiscale.


Talibanii încearcă să izoleze Kabul


Un oficial american din domeniul apărării a spus că există îngrijorări că talibanii, dați jos de la putere în 2001 după atacurile de la 11 septembrie, ar putea lua cu asalt Kabulul în următoarele zile.

”Kabul nu este acum într-un climat de amenințare imediată, dar este clar (…) dacă te uiți la ce fac talibanii, poți vedea că încearcă să izoleze Kabulul”, a spus John Kirby, purtător de cuvânt al Pentagonului.

Unele ambasade au început operațiunea de ardere a materialelor importante înaintea evacuării, potrivit unor diplomați.

Ambasada SUA din capitala afgană deja și-a anunțat angajații că incinte de ardere și un incinerator sunt disponibile pentru distrugerea de materiale, inclusiv documente și dispozitive electronice.


În Kabul oamenii își fac provizii și depun cereri de viză


Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat că situația din Afganistan scapă de sub control și a cerut tuturor părților implicate să facă mai multe pentru protejarea civililor.

”Acesta este momentul de oprire a ofensivei. Acesta este momentul pentru demararea unor negocieri serioase. Acesta este momentul pentru evitarea unui război civil prelungit și a izolării Afganistanului”, a declarat Guterres la New York.

Mulți oameni din Kabul fac provizii de orez și alte produse alimentare, dar și provizii medicale. La ambasade sunt depuse zeci de mii de cereri de viză.

Circa 400.000 de civili din Afganistan au fost nevoiți să-și părăsească casele anul acesta, 250.000 dintre ei din luna mai și până acum, potrivit unui oficial ONU.

Dintre orașele mari, în afară de Kabul, guvernul mai controlează doar Mazar-i-Sharif (nord) și Jalalabad, în est, lângă granița cu Pakistanul.

Viteza cu care înaintează talibanii a reaprins criticile în privința retrageriii SU, negociată anul trecut în mandatul lui Donald Trump.

Joe Biden a declarat săptămâna aceasta că nu regretă decizia de a pune în practică retragerea. El a spus că Washingtonul a cheltuit peste 1.000 de miliarde de dolari și mii de soldați americani și-au pierdut viața în ultimele două decenii.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ANUNT LICITAȚIE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI organizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis 1). Informații privind concedentul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Victor Laurenţiu Neghină, cu sediul în B-dul Oituz, nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești 2) Informații privind obiectul concesiunii a) conform HCL nr. 240/29.09.2021 anexa nr. 1: Nr. Crt. Adresă amplasament Suprafaţă mp. Preţ lei/mp/an Durata ani Destinaţia 1. Str. Tineretului nr. 6, Mun. Onești 4,00 mp 18,60 lei 40 ani Balcon 2. Bd. Republicii nr. 50, Mun. Onești 5,00 mp 104,05 lei 30 ani Acces spațiu comercial 3. Str. Culturii nr. 5, Mun. Onești 5,00 mp 17,11 lei 9 ani Balcon 4. Str. Cașinului nr. 3, Mun. Onești 3,00 mp 61,00 lei 30 ani Acces 5. Str. Emil Rebreanu nr. 3, Mun. Onești 3,00 mp 72,00 lei 11 ani Spațiu comercial 6. Calea Mărășești nr. 106, Mun. Onești 390,00 mp 35,00 lei 30 ani Service auto b) conform HCL nr. 95/19.04.2021 anexa nr. 1 (reluare procedură): Nr. Crt. Adresă amplasament Suprafaţă mp. Preţ lei/mp/an Durata ani Destinaţia 4. Str. Pajura nr. 4, Mun. Onești 5 mp 28,00 lei 20 ani Acces spațiu comercial 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu imobiliar din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ06121180250XXXXX –CUI 4353250 –beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 08 noiembrie 2021, ora 13.00 4) Informații privind ofertele -Data limită de depunere a ofertelor: 16 noiembrie 2021, ora 13.00 -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la registratura Primăriei Municipiului Oneşti, B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032 5) Data şi locul la care se va desfăşura şedinţa publică de deschidere a ofertelor: 17 noiembrie 2021, ora 13.30, la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe. 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Judecătoria Oneşti; Adresa: Municipiul Oneşti, Str. Tineretului nr. 1 cod 601068, tel: 0234/311224, fax 0234/326170;email: jud-onesti-gref@just.ro.
Polonia, obligată să achite 1 milion de euro/ zi până la desființarea secției speciale pentru anchetarea judecătorilor
27/10/2021 21:10

Curtea Europeană de Justitie a decretat miercuri, 27 octombrie, ca Polonia să achite Comisiei Europene o amendă de 1 milion/ zi pană la desfiintarea unei sectii speciale pentru anchetarea magistratilor simi ...

INSP: 91.2% din decesele înregistrate în săptămâna 18 - 24 octombrie, la persoane nevaccinate
27/10/2021 20:41

INSP vine cu noi informaţii din care reiese importanţa vaccinării. În săptămana 18 - 24 octombrie 2021, 73.1% din cazurile confirmate au fost inregistrate la persoane nevaccinate; - 91.2% din dec ...

PSD nu votează certificatul de vaccinare la locul de muncă!
27/10/2021 14:09

 Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat - medicul infecţionist Adrian Streinu Cercel spune că proiectul de lege care introduce obligativitatea certificatului de vaccinare la locul de muncă este ...

42 de PERCHEZIȚII în București și trei județe: grupare periculoasă săltată de DIICOT; acuzații de proxenetism, act sexual cu minori, furt, luare și dare de mită
27/10/2021 11:02

 DIICOT efectuează in această dimineată 42 de perchezitii domiciliare pe raza municipiului Bucuresti si a judetelor Giurgiu, Brăila, Arges, intr-o cauză vizand destructurarea unui grup infracţional o ...

Bundestagul va fi condus de o femeie. Cine este Bärbel Bas
27/10/2021 10:15

Bärbel Bas, din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD), a fost aleasă marţi in funcţia de preşedinte al Bundestagului, Camera inferioară a Parlamentului Germaniei. Bas ii succede lui Wolfgang Sch&au ...

Românii vor putea intra fără viză pe teritoriul Statelor Unite. Ce prevede programul Wisa Waiver
27/10/2021 09:32

Statele Unite iau in considerare să adauge patru ţări, printre care si Romania, in programul de renunţare la obligativitatea vizelor (visa waiver), care permite deplasarea in Statele Unite fără viză pent ...

Temperaturi de primăvară în plină toamnă. Când va fi cel mai cald săptămâna aceasta
27/10/2021 09:07

Avem parte de o toamnă blandă, cu temperaturi care vor ajunge in următoarele zile si pană la 17 grade Celsius. Meteorologii nu anuntă precipitatii, ci doar ceată pe alocuri. Miercuri, 27 octombrie, confo ...

VIDEO Emma Răducanu, discurs în limba română:
26/10/2021 23:27

 Calificată in optimi la Transylvania Open după ce a invins-o pe Polona Hercog, Emma Răducanu le-a vorbit fanilor in limba romana. Britanica a afirmat că se simte ca acasă in Romania, a discutat despr ...

Timișoara. Compania de termoficare a intrat în INSOLVENȚĂ. Spitalele și zeci de mii de locuințe sunt afectate
26/10/2021 14:06

Furnizorul de apă caldă si căldură din Timisoara a intrat in insolventă. Compania timisoreană de termoficare Colterm a intrat in insolventă, lăsand 5 spitale si 56.000 de locuinte in frig in prag de ...

Regina Elisabeta nu va abdica în favoarea Prințului Charles
26/10/2021 13:42

Regina Elisabeta este cel mai longeviv monarh britanic, cu 69 de ani de domnie si 95 de ani de viată pe care i-a implinit in luna aprilie. Anul viitor, ea urmează să sărbătorească jubileul de platină, a ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei