Anul Nou în lume. Ce tradiții există în alte culturi

202632-mos-nicolae

Dimensiune font:

| 31-12-2020 11:24

În Scoţia, Anul Nou este numit "Hogmanay", iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.

Un obicei spaniol de Anul Nou este să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare din cele 12 bătăi la ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorinţe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezintă ocazia de a-şi strecura verigheta în cupa de şampanie şi de a ciocni.

Un obicei similar există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.

La Liège, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul de a mânca "choucroute" (varză murată cu cârnaţi) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul.

La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase, haine etc. ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie să treacă în timpul nopţii pentru a face curăţenie. Tradiţia, însă, tinde să dispară, deoarece prezintă reale riscuri pentru trecători. În noaptea de Anul Nou, "Capodanno", italienii obişnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă.

În Olanda, "Oudejaarsdag" - "ziua anului trecut" (31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte.

În unele părţi din Elveţia şi Austria localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scăpa şi va distruge lumea în anul 1000. În amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobişnuite.

În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradiţională pentru această sărbătoare este "vassilopitta", o prăjitură în care este pusă o monedă din argint sau din aur. Cel ce găseşte moneda va avea noroc în anul respectiv.

În ţări din America Latină, precum Ecuador sau Peru, cu puţin timp înainte de Anul Nou, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată ("muñecos"), care reprezintă anul ce s-a terminat. Păpuşile sunt expuse apoi în faţa caselor până pe 31 decembrie, la miezul nopţii, când sunt arse în stradă. Există, de asemenea, credinţa conform căreia dacă porţi o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc în anumite domenii. Astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roşul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care doreşte să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână, la ora 12 noaptea fix.

Ruşii obişnuiesc să bea şampanie la miezul nopţii şi, după ora 12.00, să deschidă uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă.

În ebraică, Anul Nou se traduce prin "Rosh Hashanah". Este un moment sacru, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut şi promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la 'shofar', un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.

În calendarul islamic, care se bazează pe mişcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, Anul Nou se sărbătoreşte pe 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun seminţe de grâu la încolţit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul creşte şi simbolizează primăvara şi viaţa nouă care începe.

Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În schimb, în sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, în vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse. În aprilie, când Soarele se mişcă din Casa Peştilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.

În Vietnam, Anul Nou este numit "Tet Nguyen Dan" sau mai simplu "Tet". El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie şi 19 februarie, când este Lună Nouă - "Yuan Tan". Anul acesta va fi marcat pe 25 ianuarie. El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.

Pentru japonezi, Anul Nou, "Oshogatsu", este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie, sunt organizate "petreceri de uitat anul" - "Bonenkai", prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile trebuie să fie uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi "saké" (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc "otoshidamas" - mici cadouri cu bani înăuntru.  

Vanzare teren IASI - 75.899 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în locaţia din sat Lunca Cetăţuii, comuna Ciurea, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 75899 mp (7,5899 hectare) şi un număr de 16 clădiri, având preţul de vanzare de 3.281.300 euro. Informații suplimentare tel. 0771103209, -  lucicalcc@gmail.com 

Vanzare Teren IASI - 56.438 mp

PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ din averea debitoarei S.C. PHOENIX TREND S.R.L. Proprietatea imobiliară amplasată în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr.87, jud. Iaşi având suprafaţa terenului de 56.438 mp (5,6438 hectare) şi un număr de 19 clădiri cu absolut toate utilitatile, având preţul de vanzare 8.402.420 euro. Pentru terenul de 56438 mp este aprobat un PUZ pentru locuinte colective. Informații suplimentare tel. 0771103209, e-mail -  lucicalcc@gmail.com 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

Prin prezentul anunț TOTALGAZ INDUSTRIE S.R.L. – societate în insolvență, face cunoscut faptul că organizează licitație publică în data de 23.09.2021, orele 14:00, pentru vânzarea, în conformitate cu prevederile art. 154 si următoarele din Legea 85/2014 și cele ale Regulamentului de vânzare întocmit de către Administratorul judiciar și aprobat de Adunarea creditorilor din data de 19.04.2021, a următoarelor autoturisme: Marca An de fabricație Preț pornire licitație (EUR, fără TVA) HYUNDAI iX35 2.0L CRDI 4WD A/T 2012 7.200,00 TOYOTA HILUX 4X2 SINGLE CAB 2.5L D-4D 2009 4.400,00 PEUGEOT PARTNER VTC 1.6 HDI 92 CP 2011 4.700,00 LEXUS RX 450H PRESIDENT 2009 8.400,00 TOYOTA HILUX 4X4 DOUBLECAB 3.0 L D-4D 2011 9.300,00 HILUX DOUBLE CAB SILVER METTALIC 2011 9.400,00 TOYOTA HILUX 3.5 ALB 2011 9.200,00 Licitația va avea loc în data de 23.09.2021, orele 14:00 la sediul Administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L., din Mun. Iași, Str. Zorilor nr. 11, Jud. Iași. Ședința de licitație se va desfășura in următoarele condiții: A. Vânzător: TOTALGAZ INDUSTRIE S.R.L., cu sediul social în Iași, Șos. Păcurari nr. 128, Jud. Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași sub nr. J22/3277/1994, având CUI 6658553, prin administrator judiciar consorțiul format din KPMG Restructuring S.P.R.L., societate profesională cu sediul în București, DN1, Șos. București – Ploiești, nr. 69-71, sector 1, număr de înregistrare în Registrul Societăților Profesionale al U.N.P.I.R. 0499, tel. 40 372 377 800/fax +40 372 377 700, prin reprezentant permanent Mihai Nicoleta și EuroBusiness LRJ S.P.R.L. cu sediul în Iași, Str. Zorilor nr. 11, Jud. Iași, număr de înregistrare în Registrul Societăților Profesionale al U.N.P.I.R. 0022/2006, tel/fax: +40 232 220 777, prin reprezentant permanent Eduard Pascal, desemnat conform Încheierii de ședință din data de 12.08.2020, pronunțată de Tribunalul Iași, Secția a II - a Civilă în Dosarul nr. 3516/99/2020. B. Dată si locație ședință licitație: 23.09.2021, orele 14:00. Ședința de licitație va avea loc la sediul Administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. din Mun. Iași, Str. Zorilor nr. 11, Jud. Iași. Înscrierea la licitație se face cu cel puțin 24 de ore înainte de data fixată pentru începerea licitației prin depunerea tuturor documentelor prevăzute în Regulamentul de organizare al vânzării, adică cel mai târziu in data de 22.09.2021, ora 15:00. Documentele depuse cu depășirea acestui termen nu sunt luate în considerare. C. Tip licitație: procedura de vânzare prin licitație publică cu strigare, cu preț în urcare si scădere. D. Dosar de prezentare/documente care trebuie să fie incluse în dosarul de înscriere la licitație: Oferta va conține cel puțin următoarele informații/documente și va fi depusă la sediul administratorului judiciar EuroBusiness LRJ S.P.R.L. din Mun. Iași, Str. Zorilor nr. 11, Jud. Iași, în plic închis pe care vor fi înscrise, datele de identificare ale ofertantului și mențiunea „Documente de participare la licitație”, data și ora depunerii documentelor de către ofertant (fără a se depăși data limită de 22.09.2021, ora 15:00): (i) Scrisoare de intenție privind participarea la licitație care va trebui să cuprindă datele complete de identificare ale ofertantului, persoanele care reprezintă legal ofertantul, precum și bunul/bunurile pentru care se înscrie; (ii) Dovada plății garanţiei de 20% din prețul de pornire fără TVA (ordin de plată procesat de bancă), în contul de lichidare al debitoarei, nr.: RO43 BREL 0002 0011 7901 0100, deschis la Libra Bank, suc. Iași; (iii) Împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant la ședința de licitație (dacă este cazul); (iv) Pentru persoanele juridice de naționalitate română, copie de pe certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului; (v) Pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; (vi) Pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; (vii) Pentru persoanele fizice străine, copie de pe pașaport; (viii) Declarația, în original, a ofertantului in sensul că înțelege să cumpere bunurile în starea în care se găsesc, după principiul “unde este, în starea în care este” – nu există un model predefinit. (ix) Acordul ofertantului de acceptare a prezentului Regulament (original) – nu există un model predefinit. (x) Pentru persoanele juridice declarația că nu este insolvent, în insolvență sau în perioada de reorganizare – nu există un model predefinit. (xi) Declarația că deține fondurile disponibile pentru cumpărarea activului la cel puțin prețul ofertat – nu există un model predefinit. (xii) Pentru persoanele juridice hotărârea AGA/Consiliul de Administrație privind aprobarea măsurii de achiziționare a activelor. Plicul va fi însoțit de intenția de participare la licitație, în dublu exemplar, pe care vor fi menționate numărul de înregistrare, data și ora înregistrării. Un exemplar pe care va fi înscris numărul de înregistrare, data și ora, va fi restituit ofertantului. E. Alte informații: - Activele se vând libere de orice sarcini, precum ipoteci, garanții reale mobiliare sau drepturi de retenție, de orice fel, ori măsuri asigurătorii, conform dispozițiilor art. 91 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență; - Pasul de urcare/scădere este stabilit la valoarea de 10% din prețurile de pornire enunțate mai sus; - Diferența dintre prețul de adjudecare și garanția depusă va putea fi achitată în termen de maxim 10 zile calendaristice de la data ținerii licitației (considerând garanția plătită de adjudecatar ca fiind avans din prețul de adjudecare) Detaliile privind documentația necesară în vederea participării la licitație și modul de organizare a procesului de vânzare, precum și descrierea bunurilor supuse procedurii de valorificare pot fi solicitate administratorului judiciar al TOTALGAZ INDUSTRIE S.R.L. până cel mai târziu in data de 22.09.2021, ora 15:00. Pentru informații suplimentare despre activele scoase la vânzare conform Regulamentului de vânzare disponibil la cerere persoanele de contact sunt: Anabella Pădurariu - reprezentant al Administratorului Judiciar: Telefon: 0232.220.777,0733.683.702, Fax: 0232.220.777 E-mail: office.is@lrj.ro, vanzari@lrj.ro. Loredana Preda – reprezentant al Administratorului Judiciar: Telefon: 0372.377.800, Fax: 0372.377.700 E-mail: loredanapreda@kpmg.com.
„EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., , în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 23.09.2021 și 07.10.2021, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd.Magheru, nr.31 ,et.1, cam.25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următorului bun imobil, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) ,,Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI”, proprietate compusă din teren și construcții cu destinație nerezidențială, împreună cu bunurile mobile integrate, mijloacele fixe, obiectele de inventar și activele necorporale, situată în Sat Baldovinești, Com. Vădeni ,Jud.Brăila, CF nr.70378 a Com. Vădeni, astfel: 842.386,30 1.Teren și construcții cu destinație nerezidențială 636.747,30 a.Teren intravilan, în suprafață de 4.507,00 mp, amplasat în Sat Baldovinești, Com.Vădeni, Jud.Brăila, nr.cad.70378, CF nr.70378 a Com.Vădeni 26.880,00 b.Construcția C1,cu destinație secție producție, nr.cad.70378-C1, CF nr.70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,30 mp,cu regim de înălțime P+1E 37.286,90 c. Construcția C2, cu destinație secție producție, nr.cad.70378-C2, CF nr.70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,45 mp,cu regim de înălțime P+1E 37.313,50 d.Construcția C3, cu destinație depozit ambalaje, nr.cad.70378-C3, CF nr.70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=501,10 mp,cu regim de înălțime P 15.310,40 e.Construcția C4, cu destinație pavilion administrativ, nr.cad.70378-C4, CF nr.70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=149,75 mp,cu regim de înălțime P+1E 34.392,40 f.Construcția C5, cu destinație depozit produse finite, cu nr.cad.70378-C5, CF nr.70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=130,75 mp, cu regim de înălțime P 4.648,70 g.Construcția C6, cu destinație anexă depozitare, nr.cad.70378-C6, CF nr.70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=294,00 mp,cu regim de înălțime P 4.619,30 h.Construcția C7, cu destinație de spații de producție și depozitare, nr.cad.70378-C7, CF nr.70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=449,00 mp,cu regim de înălțime P+1E 64.824,90 i.Construcția C11,cu destinație hală producție, nr.cad.70378-C11,CF nr.70378,a Com.Vădeni,cu Sc la sol=530,00 mp și Sc desfășurată=2.120,00 mp,cu regim de înălțime D+P+1E+M 314.309,80 j.Construcția C12,cu destinație anexă tehnologică, nr.cad.70378-C12, CF nr.70378, Com. Vădeni, cu Sc la sol=155,00 mp și Sc desfășurată=620,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 97.161,40 2.Bunuri mobile integrate (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 89.523,00 3.Bunuri mobile constând în mijloace fixe și obiecte de inventar (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 86.016,00 4.Active necorporale: mărci, desene și modele 30.100,00 Activul imobil,,Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI” se vinde doar în bloc, ca activ funcțional. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art.292, (alin.2), lit.F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestuia efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A.Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail:vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activului se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află.Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, 0729.292.746, e-mail:vanzari@lrj.ro, manuel.stoica@lrj.ro, office.is@lrj.ro, telefon:0737.242.544, mail:stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail:paula.stoian@fanyon.ro.
Lumea închisă a evreilor ultraortodocși. Cum trăiesc și căror reguli se supun?
21/09/2021 12:15

Evreii ortodocsi care trăiesc ghidandu-se după o interpretare strictă a Legii evreiestii, sunt numiti evrei ultra-ortodocsi. Comunităti de evrei ultra-ortodocsi trăiesc in Israel, dar si in afara granit ...

 Dante Alighieri, 700 de ani de la moarte
15/09/2021 14:00

  Italia a comemorat 700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri (1265-1321), „summo poeta”, care a scris „La Divina Commedia" şi care este considerat părintele limbii italiene, ...

Un italian de 21 de ani a doborât recordul mondial de memorie. A reuşit să rețină un număr din 630 de cifre în doar cinci minute
15/09/2021 11:19

Andrea Muzii, un italian in varstă de 21 de ani, a caştigat Campionatele mondiale de memorie, găzduite anul acesta de Germania, stabilind un nou record mondial. Tanărul a reusit să tină minte un număru ...

Alice în Țara Minunilor, una dintre cele mai populare scrieri de ficțiune
13/09/2021 14:24

Romanul scriitorului britanic Lewis Carroll intitulat „Aventurile lui Alice in Tara Minunilor” (1865) este una dintre cele mai populare scrieri de fictiune din limba engleză. Romanul a fost ilust ...

Cât de veche este și unde se află casa care apare pe bancnota de 10 lei
12/09/2021 18:29

Casa inscriptionată pe bancnota de 10 lei există in realitate si are o poveste incredibilă. Aceasta a apartinut unei familii de boieri din comuna Vlădesti, judetul Valcea, si ar avea aproximativ 500 de an ...

„Nu toți copiii trebuie să fie de 10, însă toți trebuie iubiți cu tot ce avem în suflet
12/09/2021 17:45

 Dr Ciobotaru Georgian, medic rezident neurochirurg, a vorbit despre premiul intai, idealurile părintelui si parazitarea copilului. ”Pană la liceu am trăit la umbra premiului I, apoi lucrurile ...

Cultul religios „Templul Satanic” dă în judecată statul Texas din cauza noii legi a avortului
11/09/2021 10:48

    „Templul Satanic”, un cult religios din SUA, dă in judecată statul Texas din cauza noii legi a avortului. Cultul sustine că legea restrictionează libertatea religioasă a membril ...

Casa părintească a lui Ivan Patzaichin va fi transformată în muzeu
09/09/2021 12:37

Legenda lui Ivan Patzaichin va fi păstrată in micuta localitate din Delta Dunării in care s-a născut. „Hubul” va fi chiar casa părintească din Mila 23, Tulcea, in care a crescut canoistul. ...

Povestea pustnicului care de cinci ani locuiește în munții Cugirului
09/09/2021 09:30

 Dragostea pentru natură l-a determinat pe „supravieţuitorul” Robert Paul Igna să renunţe la viaţa cotidiană şi să se munte in mijlocul naturii, intr-o poiană din Munţii Cugirului. T ...

Văduva Neagră, cel mai mare criminal român. A ucis 35 de oameni și i-a aruncat în subsolul casei
09/09/2021 08:45

Criminali in serie au tot apărut si la noi. Există chiar si un top, iar celebrul Ion Rimaru este abia pe locul 4. Trei omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei