ASF: Colaborare strânsă cu mediul academic

shutterstock_451168228

Dimensiune font:

| 28-01-2021 11:23

Autoritatea de Supraveghere Financiară a încheiat un acord de colaborare cu Academia de Studii Economice din București, cu Universitatea de Vest din Timișoara și cu Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași în vederea derulării unui proiect de dezvoltare a abilităților antreprenoriale pentru doctoranzi și post doctoranzi în domeniul științelor economice.

Proiectul face parte din Programul Operațional Capital Uman, cu finanțare europeană, pentru contribuția la creșterea coeziunii economice și sociale în cadrul Uniunii Europene. Autoritatea de Supraveghere Financiară s-a implicat în acest proiect din dorința de a oferi oportunitatea cercetătorilor înscriși în program să înțeleagă mai bine mecanismele de funcționare a piețelor financiare non-bancare și să-și utilizeze instrumentele avansate de analiză pentru explorarea mai aprofundată a conexiunilor din aceste piețe și a rolului lor fundamental în dezvoltarea economică a României.

„Așa cum am mai spus și cu alte ocazii, ne dorim o colaborare strânsă cu mediul academic pentru a susține noi generații de experți, care să activeze cu profesionalism pe piețele financiare din România și care să contribuie pe termen lung la dezvoltarea acestora, dar și la creșterea gradului de incluziune financiară din țara noastră”, a declarat Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, domnul Nicu Marcu.

În perioada ianuarie - februarie 2021, mai mulți experți din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară lucrează cu cei aproximativ 50 de doctoranzi și cercetători post-doctorat, înrolați în program, care derulează în perioada aceasta stagii de practică online la A.S.F. Aceștia dezbat și explorează teme actuale și de interes precum: interconexiunile și legăturile dintre piețele financiare, incluziunea financiară, volatilitatea în contextul pandemiei și evoluția prețurilor activelor financiare, dezvoltarea piețelor și impactul asupra creșterii economice, precum și o varietate de tehnici și de instrumente cantitative de analiză.

Autoritatea de Supraveghere Financiară va desfășura, în perioada următoare, mai multe programe în acest domeniu pe care le va comunica în mod public.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Ziarul Evenimentul angajeaza: Economist Senior / Director Economic Poti fi persoana potrivita daca: - Ai cunostinte solide in domeniul contabilitatii si consultantei fiscale, declaratii fiscale, bilanturi, gestiune si operatii cu personalul, obligatoriu Expert contabil, membru CECCAR activ; - Detii o experienta de minim 5 ani in domeniul contabilitatii societatilor comerciale; - Ai cunostinte avansate ale programului Nexus si al pachetului Office; - Detii o forma juridica de organizare (constituie un avantaj). Descrierea jobului: - Organizarea, conducerea si controlul activitatilor financiar-contabile prin care se asigura evidentierea contabilitatii potrivit conditiilor legale. Inregistrarea si reflectarea in expresie valorica a proceselor economice din cadrul societatii. Elaborarea si propunerea spre aprobare a masurilor de imbunatatire a activitatii economico-financiare a societatii; - Coordonarea echipei din subordine. Responsabilitati: - Coordoneaza, verifica si raspunde de activitatea financiar-contabila a companiei; - Inregistreaza si asigura reflectarea in contabilitatea financiara a operatiunilor derulate de societate si a documentelor fiscal in conformitate cu reglementarile in vigoare; - Vigilenta cu privire la riscuri financiare/legale/de business; Se informeaza permanent de legislatia din domeniul financiar-contabil si transmite informatiile necesare subordonatilor, dar si managementului companiei; Intocmeste la timp si in conformitate cu dispozitiile legale, balantele de verificare, situatiile lunare, trimestriale, semestriale si anuale (declaratii catre ANAF); Asigura platile la termen a sumelor care intra in responsabilitatea firmei fata de bugetul de stat, fata de terti, conform prioritatilor stabilite de conducerea companiei; Evidenta contabila a conturilor de furnizori si client; Realizarea analizelor economice-financiare / alte rapoarte catre managementul companiei; Asigura arhivarea documentelor aferente inregistrarilor contabile; Supervizarea implementarii procedurilor de contabilitate cu ajutorul programului informational. Conditii: - Se asigura intr-un mediu ambiant, birou privat; - Colectiv tanar si bine pregatit; - Program de lucru: luni-vineri, flexibil intre 6-8 ore/zi. - Salar brut 3.500-4.000 RON/Luna. CV pe office@ziarulevenimentul.ro # 0744299159
Programul Rabla electrocasnice a fost modificat
12/04/2021 12:51

Programul Rabla electrocasnice a fost modificat, voucherele aferente fiind calculate astfel incat să nu depăşească jumătate din preţul intreg al produsului electrocasnic şi să fie acordate in funcţie d ...

Pui de urs găsit rătăcit, salvat de un ONG din Vrancea
12/04/2021 12:29

Un pui de urs a fost găsit, duminică seară, pe marginea drumului in localitatea Reghiu, acesta aflandu-se momentan in grija Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB) Vrancea.   &n ...

Mitul cum că lockdownul ajută cuplurile să procreeze se spulberă de la lună la lună. Și nu doar în România, ci în aproape întreaga Europ
12/04/2021 11:54

 ​Mitul potrivit căruia blocajele instituite pentru a ne proteja de extinderea pandemiei ar duce la o crestere a numărului de nasteri se spulberă de la o lună la alta si nu doar in Romania. Prima tar ...

ZARURILE au fost aruncate: Ministerul Proiectelor Europene a trimis toate DETALIILE PNRR la Bruxelles
12/04/2021 11:31

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a trimis Comisiei Europene toate componentele extinse din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), iar ministrul de resort Cristian Ghinea ...

Creează o afacere de 100.000 euro, cu 0 (zero) lei investiție, prin Fonduri Europene Nerambursabile
12/04/2021 09:30

Firma consultanta Fonduri Europene Iasi Multe persoane au impresia că doar cei bogati sau cu legături importante pot incepe o afacere de succes. La polul opus, există oameni care cred că e simplu să faci ...

SUA, opt milioane de şomeri după lockdown. Aproape un milion de locuri de muncă, create într-o lună
12/04/2021 09:18

SUA incepe să işi revină din punct de vedere economic, deşi lockdownul a dus la creşterea numărului şomerilor pană la 8 milioane. În ultimele 30 de zile, aproape un milion de locuri de muncă au f ...

Începerea implementării proiectului finanțat prin măsura “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru EIKON ARTIS S.R.L.
12/04/2021 09:00

Începerea implementării proiectului finantat prin măsura “Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru EIKON ARTIS S.R.L.    

Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de duminică, 11 aprilie 2021
11/04/2021 19:11

  Numerele extrase, duminică, 11 aprilie, 2021   Loto 6/49  12   17   4   44   11   27  Loto 5/40  34   38    ...

Investiția viitorului - Bitcoin a atins un nou record
11/04/2021 11:45

Bitcoin a crescut sambătă cu 1,32% pană la nivelul record de 60.555,97 dolari, depăsind pragul de 60.000 de dolari pentru a doua oară in 10 zile, anuntă Reuters potrivit Mediafax.    Criptom ...

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL
11/04/2021 09:00

ANUNT DEMARARE PROIECT „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” FADIS TIME HOLDING SRL

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei