Atac armat în Nigeria. 12 persoane au fost ucise și alte 7 au fost răpite

nigeria

Dimensiune font:

| 02-11-2020 10:34

Jihadiştii Boko Haram au ucis 12 persoane şi au răpit alte şapte, duminică, într-un atac asupra unui sat de lângă Chibok, în nord-estul Nigeriei, au anunţat surse locale, relatează AFP.

Jihadiştii, aflaţi în şase vehicule, au atacat satul Takulashi, la 18 km de Chibok, au tras asupra locuitorilor şi au ars case.

„Teroriştii au ucis 12 persoane, inclusiv doi dintre membrii noştri care au ripostat”, a declarat Abwaku Kabu, liderul unei miliţii locale de autoapărare susţinute de guvern.

Membrii miliţiei, care au intervenit să apere satul la bordul a două camioane, erau mai puţini ca număr decât atacatorii care le-au luat unul dintre camioane, a precizat el.

De asemenea, jihadiştii au răpit şapte persoane, „trei femei şi cei patru copii ai lor” şi au incendiat 70 de case după ce au furat alimente, a declarat, la rândul său, un lider comunitar din Chibok, Ayuba Alamson, care a confirmat bilanţul de 12 morţi.

Oraşul Chibok a fost teatrul în 2014 a răpirii spectaculoase de către Boko Haram a 276 de elevi, ceea ce a provocat reacţii la nivel internaţional. 57 dintre ei au putut scăpa la scurt timp după răpire, 107 au fost ulterior salvaţi sau eliberaţi după negocieri, dar 112 sunt încă în captivitate.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
Mioara Roman, sărbătorită la 81 de ani!
20/04/2021 09:23

Oana Roman a avut emotii la intoarcerea din vacantă! Luni, 19 aprilie, Oana s-a intors din vacanta petrecută in Egipt cu un picior badanjat, in urma accidentului avut in apă. De cum a aterizat pe pămant rom ...

Un copil aflat în comă indusă, trimis acasă deoarece “sistemul sanitar se concentrează pe pacienții cu coronavirus”
20/04/2021 08:45

Europarlamentarul Cristian Terhes a semnalat cazul unui copil de 16 ani din Sălaj, aflat in comă indusă de zece luni, care a fost trimis acasă, luna trecută, pe motiv că sistemul sanitar din Romania se co ...

Peste 100.000 de militari rusi mobilizati de Moscova la frontiera cu Ucraina.
20/04/2021 00:13

Uniunea Europeana (UE) a afirmat luni ca se teme de "un incident" in urma "celei mai masive desfasurari" de trupe rusesti inregistrate vreodata la frontiera cu Ucraina, noteaza AFP. ''Exist ...

Au ascuns numărul real al morţilor? Vlad Voiculescu, acuzaţii grave. Sunt diferenţe de sute de morţi
19/04/2021 15:28

  Într-un interviu acordat pentru Europa FM, fostul ministru al Sănătătii, Vlad Voiculescu, a declarat că sunt diferente de sute de morti intre numărul raportat si numărul real al deceselor ca ...

Român internat la psihiatrie după ce a încercat să fure o mașină de pe o autostrad[ din Germania
18/04/2021 08:02

Politia a germană a anuntat că duminică, 11 aprilie, a primit mai multe apeluri de urgentă prin care se semnala că pe autostrada A3, langă Wörth an der Donau (Regensburg), o persoană incearcă s ...

Cum va fi vremea pana de Paste. Temperaturi sub cele normale, in urmatoarele doua saptamani  Prognoza meteo pentru urmatoarele zile
17/04/2021 20:46

   VREMEA      Prognoza meteo pentru IASI Iasi http://www.tititudorancea.ro/z/vremea_prognoza_meteo_iasi_romania.htm DATI CLIC PE " detalii" si se va dechide pag ...

Înmormântarea Prințului Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a. Vezi aici momentul istoric / VIDEO
17/04/2021 20:19

Printul Philip, Ducele de Edinburgh si sotul reginei Elisabeta a II-a, este inmormantat sambătă, 17 aprilie, la Capela St George din castelul Windsor, intr-o ceremonie restransă la care vor lua parte doar 30 ...

Funeraliile prințului Philip: Sute de buchete de flori, depuse sâmbătă dimineaţă la porţile Castelului Windsor
17/04/2021 15:12

 Sute de buchete de flori au fost depuse sambătă dimineaţă la porţile Castelului Windsor de oamenii care au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu prinţului Philip, care a fost soţul reginei Elizabe ...

Femeile din Brazilia, sfătuite să amâne să rămână însărcinate „până la un moment mai bun”
17/04/2021 09:31

Autorităţile braziliene le-au sfătuit pe femei să amane să rămană insărcinate pană ce va trece etapa cea mai grea din pandemie, spunand că varianta coronavirusului care devastează ţara sud-american ...

VIDEO | Un bărbat a murit după ce a fost pus la pământ de un polițist, la Pitești, iar alți doi agenți au sărit cu genunchii pe el. IPJ deschide dosar penal
16/04/2021 16:49

Un bărbat de 63 de ani a murit vineri in fata Autogării de Sud din Pitesti, după ce a fost pus la pămant de trei politisti, relatează site local E-Pitesti. Bărbatul refuzase initial să iasă de pe o tera ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei