default

Dimensiune font:

Automobilul care va schimba LUMEA. E de 1000 de ori mai IEFTIN decât unul care merge pe benzină sau motorină

| 22-10-2013 10:41

 Lumea este în continuă schimbare, iar resursele finite ale acestei planete dau mari bătăi de cap marilor industrii. Cercetătorii consideră că, potrivit ultimelor calcule, dacă ritmul de creştere al populaţiei îşi va menţine ritmul actual, resursele naturale ale planetei se vor termina mult mai repede decât fusese preconizat iniţial.

Astfel, benzina, motorina - principalele surse de alimentare ale maşinilor se vor scumpi extrem de mult. O companie din SUA, din domeniul energiei şi tehnologiei oferă o soluţie uimitoare.

Laser Power Systems a început dezvoltarea unui autoturism care să se deplaseze folosindu-se de thoriu, pentru a produce electricitate.



Charles Stevens, preşedintele acestei companii, a declarat că un singur gram de thoriu poate produce energia furnizată de 28.000 de litri de benzină, iar cu 5 grame s-ar produce mai multă energie decât ar putea fi folosită de maşină pe durata ciclului de viaţă, fără a fi nevoie să mai alimenteze vreodată.

Motorul, care ar funcţiona pe bază de thoriu, ar cântări 200 de kilograme, putând fi astfel instalat pe orice autovehicul. Costurile sunt extrem de ieftine, comparate cu preţurile motorinei şi benzinei, fiind chiar şi de 1000 de ori mai scăzute.

antena3.ro

Comentarii

john

Oct 22, 2013

thoriu = http://ro.wikipedia.org/wiki/thoriu vedeti ce este thoriu

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
HARTĂ INTERACTIVĂ Autostrada A0 - noul inel de centură al Capitalei: 12 ofertanți, printre care multe firme din Turcia sau China, pentru un lot de 9 km de pe partea de Nord
18/02/2020 21:27

 Compania de Drumuri a scos la licitatie trei din cele patru tronsoane ale Autostrăzii de Centură (A0) Nord, iar pentru lotul 3 - 8,6 km in Afumati - Cernica, estimat la circa 97 de milioane de euro, toc ...

Înmatriculările Dacia din Europa, în scădere cu peste 31%, în ianuarie 2020
18/02/2020 19:40

ACAROM a anuntat că numărul inmatriculărilor Dacia din Europa au scăzut in luna ianuarie cu peste 31%. Înmatriculările de autoturisme Dacia au scăzut in Europa, in ianuarie, cu peste 31% faţă de ...

Asigurarea RCA. Când vinzi mașina este obligatoriu să faci acest lucru
18/02/2020 19:00

Cei care vor să isi vanda masinile trebuie să aibă in vedere mai multe reglementări atat pentru a nu suporta rigorile legii cat să se si protejeze impotriva unor abuzuri. Despre ce este vorba. Persoana ca ...

Jaguar a vândut anul trecut peste 17.000 de unități I-Pace: SUV-ul electric a avut o cotă de aproape 11% din vânzările constructorului
18/02/2020 18:32

Jaguar a comercializat peste 17.000 de unităti I-Pace in 2019, SUV-ul electric avand o cotă de aproape 11% din vanzările constructorului britanic. Modelul I-Pace a depăsit 24.000 de unităti vandute de la m ...

FCA anunță că producția lui Fiat 500 electric va debuta în iunie: uzina din Torino produce deja Maserati Ghibli Hybrid
18/02/2020 14:00

Fiat-Chrysler a anuntat că noul Fiat 500 electric va intra in productie in luna iunie 2020, la fabrica din Torino. Potrivit FCA, aceeasi uzină a inceput productia versiunii hibride a lui Maserati Ghibli. G ...

Japonezii au dezmembrat o mașină Tesla, iar o tehnologie i-a șocat: „E cu 6 ani înaintea Toyota și VW”
17/02/2020 18:16

Nikkei Asian Review scrie că Tesla e mult in fată in războiul cu Volkswagen si Toyota, gigantii auto din piată, la capitolul masini electrice. Iată care ar fi secretul. Sursa citată a dezmembrat o Tesla ...

Bolidul care va rupe piața! Senzația anului 2020, noul Volkswagen Golf GTD
17/02/2020 11:05

O nouă masină a companiei Volkswagen este gata să iasă de pe portile uzinelor. Iată ce dotări are masina si cand va fi prezentată oficial. Noua masină Volkswagen Golf GTD se lansează in martie, la Sa ...

Atenție, șoferi! Greșeala banală pe care o faci la volan și care te poate lăsa fără 1.000 de lei în buzunar
15/02/2020 20:20

Politia Romană ii avertizează pe soferi că pot primi amenzi usturătoare, dacă nu le permit soferilor blocati in intersectii să iasă din această situatie! Iar amenzile nu sunt deloc de neglijat, după cu ...

Ce se întâmplă cu modelul Dacia Duster. Anunțul care îi panichează pe români în 2020
14/02/2020 17:45

În acest moment este panică pentru fanii Daciei Duster, dar si pentru cei care lucrează in domeniu, scăderea productiei poate afecta pe viitor si locurile de muncă. Ce se intamplă cu modelul Dacia D ...