Cum poate obține un șofer dovada foto sau video a depășirii vitezei în cazul amendării

politist

Dimensiune font:

| 13-07-2021 08:11

Polițistul care constată că un șofer a depășit limita de viteză stabilită pentru un sector de drum și-l sancționează contravențional nu este obligat să-i arate acestuia înregistrarea din care rezultă încălcarea legii. Totuși, potrivit unui avocat, șoferii au o soluție la îndemână în aceste situații.

 

Discuția a plecat de la întrebarea unui utilizator al forumului avocatnet.ro: “Am fost oprit pentru depășirea vitezei, am cerut să văd poza și am fost refuzat, iar eu am refuzat să semnez procesul-verbal de contravenție. Au trecut două luni și nu am mai primit nimic acasă. Ce se poate întâmpla sau, după două luni, procesul-verbal de contravenție devine nul?”

După cum răspunde la această întrebare Andreea Dana Fodor, avocat în cadrul Baroului București, agentul constatator nu are obligația de a arăta celui sancționat filmarea. În schimb, înregistrarea poate fi cerută odată cu formularea unei plângeri contravenționale.

Potrivit OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, “[î]mpotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”.

Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a avut loc încălcarea legii și suspendă executarea măsurilor aplicate.

Pe de altă parte, așa cum subliniază Andreea Dana Fodor, OG nr. 2/2001 stabilește că agentul constatator poate aplica sancțiunea în șase luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea trebuie realizată în două luni de la data aplicării sancțiunii.

Așadar, termenul maxim este de opt luni de la săvârșirea faptei. Chiar și-n cazul în care procesul-verbal este comunicat celui sancționat după acest termen, el nu devine nul de drept.

Pentru a se constata prescripția executării sancțiunii, cel sancționat trebuie să formuleze o plângere în acest sens la instanța care apare în procesul-verbal.

Recomandarea avocatei este de a formula plângere și “în situația în care procesul-verbal vă este comunicat înainte să expire termenul despre care am vorbit”. Asta, deoarece există cazuri în care Poliția rutieră pierde înregistrările sau în înregistrări nu este vizibil numărul de înmatriculare al mașinii. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
DESIGN cu SENS la Casa Auto Iași, Showroom Dacia!
03/12/2024 15:25

În perioada 2 decembrie 2024 - 10 ianuarie 2025, studentii specializării Design de la Facultatea de Arte Vizuale si Design, isi vor prezenta creatiile lor din domeniile designului de produs, grafic si am ...

FOTO Ford lansează Puma Gen-E, mașină electrică ce este produsă la uzina de la Craiova
03/12/2024 14:03

  Model electric Ford Puma Gen-E fabricat la Craiova (sursa Ford)   Ford a prezentat marti Puma Gen-E, versiunea complet electrică a celui mai bine vandut model Ford in Europa. Puma Gen-E ar ...

Biletele de tren se scumpesc de la 15 decembrie
02/12/2024 18:10

 Biletele de tren se vor scumpi in medie cu 4,6% incepand din data de 15 decembrie, odată cu intrarea in vigoare a noului Mers al Trenurilor 2024 – 2025, preturile fiind actualizate cu inflaţia, sc ...

Escrocherie uriașă la mașinile second-hand. Piața auto din România, printre cele mai puțin transparente din UE
22/11/2024 12:27

 Fraudele cu masini rulate depăsesc 2,5 miliarde de euro doar pe trei piete ale Uniunii Europene. Miscarea nerestrictionată a mărfurilor este unul dintre avantajele de bază ale Uniunii Europene. Pe ...

Se schimbă regulile la susținerea examenului auto în România!
20/11/2024 11:57

 Se schimbă regulile la sustinerea examenului auto in Romania! Este binecunoscut faptul că toti cei care au făcut cursuri la scolile auto vor avea un timp limitat pentru sustinerea probei teoretice si a ...

VIDEO Primele imagini de pe cea mai așteptată autostradă a României: Se inaugurează un traseu esențial
18/11/2024 18:44

  Distribuie: Ascultă articol     00:00 / 02:34   Circulaţia pe Loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Moldovei A7 partea di ...

RAR: Tot ce trebuie să știți despre anvelopele de iarnă
15/11/2024 08:32

Primele ninsori aduc si primele intrebări despre ce pneuri trebuie montate pe autovehicule in sezonul rece, despre marcajele de pe anvelope sau despre data de la care acestea devin obligatorii. Vă intelegem n ...

Ce trebuie să știi despre mașina pe benzină și cea pe motorină iarna
12/11/2024 09:58

 Odată cu venirea sezonului rece tot mai multi soferi se intreabă cum trebuie să pornesti corect masina iarna. Putini conducători auto din Romania sunt constienti de faptul că, in sezonul rece, este e ...

Conducerea auto sub influența substanțelor psihoactive: Înalta Curte decide dacă trebuie introdus un prag de concentratie
11/11/2024 14:02

  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar urma să decidă luni, 11 noiembrie, dacă introduce un prag de la care conducerea sub influenţa drogurilor intră sub incidenţă penală, sim ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei