DEZASTRU pentru BMW - Compania nu s-a mai confruntat cu o astfel de criză de un deceniu
Dimensiune font:
Profitul operaţional al grupului BMW a scăzut cu 78% în primul trimestru, la 589 de milioane de euro, în pofida creşterii vânzărilor de vehicule de lux, din cauza investiţiilor mari şi a unui provizion de 1,4 miliarde de euro pentru litigii, iar divizia de automobile a înregistrat pierderi pentru prima oară într-un deceniu, de 310 milioane de euro.
Luna trecută, Comisia Europeană a avertizat producătorii germani de automobile că le va aplica amenzi considerabile pentru încălcarea legislaţiei referitoare la tehnologia de filtrare a emisiilor poluante, conform News.ro.
Profitul BMW înainte de dobânzi şi taxe a fost sub aşteptările de 666 de milioane de euro ale analiştilor, din cauza creşterii cu 36% a cheltuielilor pentru proprietăţi, fabrici şi echipamente, necesare pentru adaptarea fabricilor la producţia de vehicule electrice, relatează Reuters.
Pentru a compensa costurile, BMW a anunţat că va reduce cu 50% configuraţiile de motoare şi cutii de viteză şi va face economii de peste 12 miliarde de euro prin creşterea eficienţei, până la sfârşitul anului 2022.
Excluzând impactul provizionului legal pentru acoperirea unei posibile amenzi, divizia auto a obţinut în primul trimestru o marjă operaţională de 5,6%.
În schimb, divizia de automobile a Mercedes-Benz a anunţat scăderea marjei operaţionale la 6,1%, de la 9% în urmă cu un an. Volkswagen anticipează pentru acest an o marjă operaţională a diviziei de automobile la nivelul inferior al intervalului 6,5%-7,5%.
BMW va contesta acuzaţiile Comisiei Europene, potrivit cărora participarea sa la grupuri de lucru din industrie a reprezentat un comportament anti-concurenţial.
Profitul net al grupului a scăzut cu 75%, la 561 de milioane de euro, de la 2,26 de miliarde de euro în urmă cu un an.
Veniturile s-au redus cu 0,9%, la 22,46 de miliarde de euro.
Analiştii intervievaţi de MarketWatch anticipau un profit net de 489 de milioane de euro şi venituri de 22,13 miliarde de euro.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau