E alertă maximă printre cei care dețin o mașină Ford: 39.000 de modele ar putea lua foc; în total 350.000 de vehicule au fost chemate la dealeri

auto  download

Dimensiune font:

| 20-05-2022 11:06

 Ford le cere proprietarilor a 350.000 de vehicule din SUA să le ducă la dealeri pentru reparaţii, în cadrul a trei campanii de rechemări, iar dintre acestea aproximativ 39.000 trebuie parcate în aer liber din cauza riscului ca motoarele să ia foc, transmite Reuters, informează News.ro. 

Potrivit unor documente publicate joi, Ford afirmă că nu ştie ce provoacă incendiile la unele SUV-uri Ford Expedition şi Lincoln Navigator din 2021. 

 

Dar compania spune că incendiile pot avea loc chiar şi atunci când motoarele sunt oprite. Ford are informaţii despre 16 incendii produse sub capotă, 14 fiind vehicule ale companiei de închiriere. O persoană a fost arsă.

Compania recomandă ca SUV-urile să fie parcate în aer liber şi departe de clădiri.

Până acum, Ford nu a dezvoltat o reparaţie pentru incendii, care par să înceapă în partea din spate a compartimentului motorului, pe partea pasagerului.

Din cele 16 incendii, 12 s-au produs în timp ce motoarele SUV-urilor erau oprite, a spus Ford într-un comunicat.

Compania spune că nu are informaţii despre extinderea incendiilor la vreo clădire. Ford nu recomandă proprietarilor să nu mai conducă SUV-urile, deşi cei care ar trebui să urmeze instrucţiunile privind parcarea în aer liber ar trebui să-şi contacteze dealerul sau compania.

Ford tratează rechemarea ca fiind urgentă şi va folosi aplicaţii şi e-mailul pentru a notifica clienţii, de îndată ce va elabora o listă de proprietari şi adrese de vehicule.

”Lucrăm non-stop pentru a determina cauza principală a acestei probleme şi remedierea ulterioară, astfel încât clienţii să poată continua să se bucure de utilizarea vehiculelor lor”, a declarat Jeffrey Marentic, director general pentru vehiculelor de pasageri Ford, într-un comunicat.

Ford a început să investigheze informaţiile despre incendii pe 24 martie.

Incendiile par să fie limitate la SUV-urile construite între 1 decembrie 2020 şi 30 aprilie 2021. Compania spune că nu are informaţii de incendii la vehiculele construite înainte sau după acele date.

De asemenea, producătorul auto recheamă aproximativ 310.000 de camionete grele, deoarece airbagul şoferului s-ar putea să nu se umfle în caz de accident. Rechemarea acoperă unele camioane F-250, 350, 450 şi 550 din 2016.

Praful poate pătrunde în cablurile airbag-ului din volan, deconectând curentul electric.

Dealerii vor înlocui cablurile de la volan. Proprietarii vor fi anunţaţi prin poştă începând cu 5 iulie.

Compania mai recheamă 464 de SUV-uri Mustang Mach-E electrice din 2021. O problemă de software poate cauza acceleraţii, deceleraţii neintenţionate sau o pierdere a puterii de transmisie la vehiculele cu tracţiune integrală.

Ford spune în documente publicate joi de Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi că este posibil ca computerul de control al grupului de propulsie să nu detecteze o eroare de software. Problema va fi rezolvată de dealeri sau printr-o actualizare online a software-ului. Proprietarii vor fi anunţaţi printr-o scrisoare în jurul datei de 30 mai.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
DongFeng, prezent în România prin SUVCARS, intenționează să deschidă o unitate de producție în Europa
19/04/2024 15:25

 Producătorul auto chinez DongFeng Motors, cunoscut pentru parteneriatele sale cu grupul auto Stellantis si mărci de renume, cum ar fi Honda, Citroen, Peugeot si Renault, isi extinde prezenta globală cu ...

Un motociclist a fost prins când ”zbura” cu 242 km/oră pe drumul vechi care leagă litoralul de București, anunță Poliția Constanța
13/04/2024 21:03

 Un motociclist a fost prins cand ”zbura” cu 242 km/oră pe drumul vechi care leagă litoralul de Bucuresti, anuntă Politia Constanta. Motociclistul a fost depistat de politistii rutieri pe DN ...

Formula 1: Schimbări în calendarul din 2025 - Unde va debuta sezonul următor
12/04/2024 17:57

 ​Vineri a fost dezvăluit calendarul competitional pentru anul 2025 din Formula 1, iar surpriza vine in ceea ce priveste locul de debut al următorului sezon din Marele Circ. Formula 1  Sezon ...

Waze  noi funcții importante. Toți șoferii trebuie să știe de ele
12/04/2024 13:29

Waze, aplicatia de navigare apreciată de soferi din intreaga lume pentru functiile sale inovatoare si alertele utile in timp real, anuntă lansarea unui set de actualizări menite să imbunătătească si mai ...

Reguli noi de eliberare a permisului de conducere. În ce condiții poate fi obținut online
06/04/2024 14:01

Ministerul Afacerilor Interne a pus in dezbatere publică un proiect de ordin de ministru prin care este inlocuit un ordin similar din 2013 privind conditiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă v ...

Un număr foarte mare de automobile BMW, rechemate în service
01/04/2024 12:20

 Un număr foarte mare de automobile BMW vor fi rechemate in service pentru remedierea unei posibile defectiuni a sistemului de recirculare a gazelor arse. Eroarea de functionare poate conduce la efecte se ...

Decizie CCR - Posesorii de carnet categoria B vor putea conduce motociclete
20/03/2024 11:34

Curtea Constituţională (CCR) a Romaniei a discutat, miercuri, sesizarea privind ordonanţa de urgenţă care le permite posesorilor de carnet categoria B să conducă scutere. Presedintele Klaus Iohannis cont ...

UE pregătește o legislație rutieră mai aspră. Interdicția de conducere ajunge la nivel european
11/03/2024 12:41

 Se lucrează la nivel european pentru reguli rutiere mai dure. Noua legislatie ar putea fi adoptată chiar din 2025, sustine europarlamentarul Vlad Gheorghe. Cea mai importantă prevedere este că un sofe ...

Există riscul ca Uber și Bolt să dispară din România: Guvernul pregătește o mare lovitură
11/03/2024 12:00

La nivel guvernamental s-au purtat negocieri extinse pentru a se modifica OUG 49/2019 pentru a reglementa transportul de persoane. Conform celor de la Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati d ...

VIDEO Femeile și-au ales mașina anului 2024. E imensă, 100% electrică și cântărește peste 2,6 tone
10/03/2024 11:41

SUV-ul electric Kia EV9 a fost votat „World's Best Car for 2024” la premiile WWCOTY, de către juriul specializat alcătuit din 75 de jurnaliste din 52 de tări. Concurenta a fost puternică, 63 de ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei