Evaluare psihologică! Reguli noi pentru șoferi

default

Dimensiune font:

| 20-11-2018 22:58

 Potrivit unui act normativ al Ministerului Transporturilor, persoanele care fac evaluări psihologice pentru actualii sau viitorii șoferi vor avea reguli noi de desfășurare a activității, deoarece autoritățile susțin faptul că acest domeniu nu este încă reglementat, motiv pentru care sunt necesare reguli clare pentru îmbunătățirea evaluărilor psihologice.

 

Prevederile acestui proiect au fost supuse dezbaterilor publice, privind condițiile efectuării evaluării psihologice și condițiile obținerii certificatului de autorizare, dar ca să se aplice, documentul trebuie aprobat de Ministrul Transporturilor și publicat în Monitorul Oficial, scrie Antena1.

Așadar, evaluarea psihologică pentru permisul auto sau pentru prelungirea lui se va putea face doar de către psihologii cu drept de liberă practică în specialitatea psihologia transporturilor. Aceștia din urmă, vor avea nevoie de o autorizare de la Ministerul Transporturilor pentru care se percep niște taxe.

„Evaluarea psihologică (...) se efectuează obligatoriu înaintea înscrierii la școala de șoferi în vederea obținerii permisului de conducere sau pentru obținerea de noi categorii”, scrie în proiect, fiind precizat că evaluarea se va finaliza cu unul dintre următoarele documente: aviz psihologic apt, aviz psihologic inapt, aviz psihologic apt cu restricții sau aviz psihologic cu recomandare.

Numai avizul psihologic apt va putea fi folosit de români pentru a se înscrie la școala de șoferi, în timp ce avizul psihologic apt cu restricții nu va permite acest lucru. Avizele psihologice vor fi valabile numai șase luni de la data înregistrării acestora în registrul de evidență a actelor profesionale ale psihologului cu drept de liberă practică. Taxa care se percepe pentru autorizația de la MT va fi de 1.200 de lei, iar avizarea anuală va costa 700 de lei. Pentru trei ani de valabilitate, psihologii vor avea de plătit la stat 3.300 de lei.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Când se schimbă uleiul de motor și tot ce trebuie să știi despre procedură
19/12/2019 17:09

  Cand se schimbă?  În general, uleiul de motor se schimbă la fiecare 10.000 – 15.000 de km parcursi, in functie de recomandările producătorului sau cel putin o dată pe an. Dacă sc ...

10 aeroporturi insulare superbe din lumea întreagă
28/11/2019 11:49

 Iată cateva dintre cele mai interesante aeroporturi insulare si pistele spectaculoase pe care ai putea să aterizezi in următoarea ta vacantă exotică. Bine ai venit in lumea aeroporturilor inconjurat ...

Impozitul auto, mai scump în 2020. Cum calculezi exact, în funcție de motor, câți bani vei plăti
19/11/2019 08:45

Impozitul auto va fi mai scump in anul 2020. Unii dintre soferi vor plăti mai mult, in functie de anumite categorii de motorizări. Cum calculezi cati bani vei achita? Impozitul auto, mai scump in 2020 Din ...

De ce avioanele de pasageri sunt albe?
18/11/2019 14:58

 Sigur ai observat faptul ca majoritatea aeronavelor de pasageri sunt vopsite in alb. Oare de ce?   E mai ieftin! Vopseaua adauga intre 273 – 544 kg la o aeronava, declara repre ...

Începând cu 2022, UE impune reguli noi. Sunt vizate toate mașinile
11/11/2019 10:10

Siguranta pe care o oferă masinile a devenit in ultimii ani un criteriu din ce in ce mai important pentru clientii de pe piata auto interesati să isi cumpere un nou automobil. Progresul tehnologiei este mai ...

Pentagonul anunță prețurile la avioanele militare F-35 pe următorii trei ani
29/10/2019 19:37

 Pentagonul a anuntat marti detaliile privind pretul convenit cu Lockheed Martin, care ar putea duce la scăderea costurilor pentru avioanele militare F-35 in următorii trei ani, ceea ce ar putea incuraja ...

VIDEO- ACCIDENTE AUTO
20/09/2019 10:48
Cod Rutier 2019: Poți fi oprit de polițiștii de la Rutieră fără motiv? Ce spune legea despre șoferi și drepturile lor
14/09/2019 09:14

  Cod Rutier 2019: Cum poti fi oprit de politia de Rutieră fără motiv? Ce spun drepturile soferului?   Veste bună pentru soferi! În sfarsit ceva care să fie si in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei