Încărcare freon auto. Cum se face și când este nevoie. Primele semne

breaking-465x390

Dimensiune font:

| 03-07-2021 14:59

A venit vara, iar aerul din mașină devine insuportabil, fără aer condiționat. Așadar, trebuie să știi când trebuie reîncărcat freonul pentru a te putea bucura de răcoare în trafic. Iată care sunt primele semne.


În cazul în care sesizezi că maşina ta nu mai răceşte la fel de eficient și constaţi că există un miros neplăcut de fiecare dată când porneşti aerul condiţionat, înseamnă că este nevoie de o completare cu freon, potrivit cumsa.ro.

Cum se face încărcarea cu freon
Primul pas va fi extragerea freonului şi a uleiului existente în instalaţia de aer condiţionat. După aceea, urmează curăţarea întregului sistem, iar apoi vidarea circuitului pentru a verifica etanșeitatea în vederea depistării eventualelor pierderi de freon. A doua etapă va fi încărcarea cu freon pe care producătorul maşinii o recomandă, dar în acelaşi timp va adăugă şi cantitatea de ulei necesară. După ce încărcarea s-a terminat, se va verifica şi presiunea din instalaţie.

Totodată, este recomandat să faci şi o igienizare a sistemului de aer condiţionat folosind ozon, unul dintre cele mai puternice tratamente împotriva bacteriilor. Va lăsa instalaţia de climatizare curată şi complet sterilizată.

După ce ai făcut toate aceste lucruri, îţi recomandăm să porneşti instalaţia de aer condiţionat o dată la două săptămâni chiar şi atunci când este iarnă. Astfel, vei prelungi durata de funcţionare, freonul circulă prin sistem, iar uleiul va lubrifia componentele şi garniturile sistemului.

Pe timp de vară, este recomandat să păstrezi o diferenţă de maximum 5 grade Celsius între temperatura de afară şi cea din maşină. În acest fel, nu îţi pui în pericol sănătatea prin schimbările bruşte de temperatură.

Ce este freonul
Freonul este agentul de răcire utilizat la majoritatea sistemelor de aer condiţionat. Orice sistem de acest gen utilizează un răcitor care creează aerul rece – acesta fiind de fapt rolul freonului, potrivit magazin-virtual.net.

Fiind un sistem de răcire, inevitabil este utilizat atât în casă, dar, în mod deosebit în propria maşină, fiind variantă alternativă la “a deschide geamul”, implicit, în acest sistem este folosit şi freon auto. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primaria dudaepureni@yahoo.com, cod fiscal 3394350. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Compartiment Achizitii publice, Comuna Duda-Epureni, comuna Duda Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com, cod fiscal 3394350. Documentatia de atribuire este pusa cu titlu gratuit la dispozitia solicitantilor care au inaintat o cerere in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui; b)Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciulul public de alimentare si distributie gaze naturale din Comuna Duda-Epureni, sat Epureni, judetul Vaslui, conform art. 8 H.G. nr. 209/2019; c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 21.07.2025, ora 10.00; b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/473.888, e-mail: primariaduda epureni@ yahoo.com; c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana; d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 21.07.2025, ora 12.00, sediul Comunei Duda-Epureni, comuna Duda-Epureni, sat Epureni, Str. Paltinului nr. 1, judetul Vaslui, e-mail: primaria dudaepureni @yahoo.com. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 03.06.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, cod postal 730171, telefon 0335/417.861, fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro.
1. INFORMATII generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si /sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Urecheni, cu sediul in comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, telefon /fax 0233784005, e-mail: primaria _urecheni @yahoo.com, cod fiscal 2614260. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: Parcele de teren, apartinand domeniului public al Comunei Urecheni, situate in comuna Urecheni, avand destinatia de pajiste -pasune natural, dupa cum urmeaza: Sat Ingaresti: -Parcela 1, Lot Putul Dediului, CF -52716 -Urecheni -12,35 ha; -Parcela 2 Lot Putul Dediului, CF -52716 -Urecheni -12,35 ha; Sat Urecheni: -Parcela 1, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -30 ha; -Parcela 2, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -30 ha; -Parcela 3, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -15 ha; -Parcela 4, Lot Andrei-Cioate, CF -52714 -Urecheni -35ha; Sat Ingaresti: -Parcela 1, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -3 ha; -Parcela 2, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -5 ha; -Parcela 3, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -7 ha; -Parcela 4, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -6,88 ha; -Parcela 5, Lot Rupturi, CF -52715 -Urecheni -2 ha; Sat Urecheni: -Parcela 1, Lot Zavoiul Moldovei- CF -52717 -Urecheni -18,41 ha; -Parcela 2, Lot Zavoiul Moldovei- CF -52717 -Urecheni -23,59 ha si CF -52720 -Urecheni -1,45 ha. Concesiunea se face conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019, Hotararii Consiliului Local Urecheni nr. 37/04.06.2025 si a caietului de sarcini. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: Se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere de la sediul Comunei Urecheni. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Juridic, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 25 Lei/exemplar, la Casieria Comunei Urecheni. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20/06/2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30/06/2025, ora 15.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 (un) exemplar in original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01/07/2025, ora 09.00, Comuna Urecheni, comuna Urecheni, sat Urecheni, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 05/06/2025.
Formula1 Canada: Verstappen în frunte în prima sesiune de antrenamente
14/06/2025 10:40

 Max Verstappen a fost cel mai rapid in prima sesiune de antrenamente libere de la Montreal, cu un tur de 1:13.193, in timp ce pilotii Williams, Alexander Albon si Carlos Sainz, au impresionat cu locurile ...

VIDEO/ Gigantul Toyota a prezentat motorul care funcționează cu apă: Ani de zile au lucrat 'în secret' la el
13/06/2025 19:12

Producătorul auto japonez, Toyota, a făcut public un proiect la care a lucrat pe modul „silentios” vreme de mai multi ani: motorul alimentat cu hidrogen, obtinut prin electroliză – procesul ...

Verstappen riscă să fie suspendat în Canada
13/06/2025 12:06

 „Nu se schimbă nimic. Nicio schimbare in abordare. Nu pot să mă retrag din orice. Vin aici să concurez si o voi face ca intotdeauna – din greu”, transmite Verstappen. Presa a i ...

5 Bentley, 4 Rolls-Royce, 3 Ferrari şi 2 Lamborghini, printre maşinile de lux şi supersport noi cumpărate de români în luna mai
12/06/2025 22:40

În mai apetitul romanilor pentru maşini de lux şi modele supersport nu s-a infranat, iar luna trecută a venit cu zeci de inmatriculări atat de maşini noi, dar mai ales second-hand, produse de Aston M ...

Aston Martin a anunțat piloții pentru Marele Premiu de F1 al Canadei/Clasamentul piloților după cursa de la Barcelona
11/06/2025 20:03

 Lance Stroll va reveni in monopostul Aston Martin cu ocazia Marelui Premiu al Canadei de Formula 1 de pe circuitul de la Montreal. Canadianul va fi pe pistă alături de coechipierul Fernando Alonso Lanc ...

Veste bună pentru șoferi: pot obține permisul pentru noi categorii mult mai ușor. Parlamentul a adoptat un nou proiect de lege
11/06/2025 18:27

 Soferii care au permis auto vor obtine mai usor permisul pentru o categorie superioară. Acestia nu vor mai fi obligati să sustină examenul teoretic dacă au promovat deja această probă pentru o categ ...

Șoferii vor fi taxați în plus! Se întâmplă de pe 15 iunie 2025
09/06/2025 13:05

De pe data de 15 iunie 2025, soferii in Romania vor fi taxati in plus. După o perioadă de doi ani in care tarifele RCA au fost strict reglementate, urmează o etapă de liberalizare a pietei din Romania. A ...

Ce se va întâmpla cu prețurile automobilelor dacă se oprește programul RABLA
09/06/2025 11:27

 Siguranta pietei auto si moto este serios amenintată de lipsa de predictibilitate a Programului RABLA 2025, avertizează Asociatia Importatorilor si Distribuitorilor de Motociclete si Motocicluri din Rom ...

Volvo anunță cea mai sofisticată centură de siguranță dezvoltată vreodată. Ce poate face în caz de accident
05/06/2025 15:06

 Volvo, companie auto faimoasă pentru sistemele de sigurantă prezente pe masinile sale, anuntă o centură de sigurantă despre care spune că reprezintă un „moment de referintă”, fiindcă ...

Drive Green revine la Iași! A doua ediție are loc în acest weekend la Casa Auto
05/06/2025 14:46

Drive Green revine la Iasi! A doua editie are loc in acest weekend la Casa Auto Iasi, 5 iunie 2025 – În acest sfarsit de săptămană, iesenii sunt invitati să ia parte la a doua editie Drive ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei