1557307912354

Dimensiune font:

Înmatriculările de mașini noi au crescut cu aproape 58% în România în luna noiembrie: Dacia a înregistrat o creștere de peste 92%

| 09-12-2019 17:32

Românii au înmatriculat peste 13.000 de mașini noi în luna noiembrie, în creștere cu aproape 58% față de perioada similară a anului trecut. Dintre acestea, aproape 4.500 de unități poartă sigla Dacia.


Luna noiembrie a fost una bună pentru piața auto din România, potrivit celui mai recent raport al Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vechiculelor (DRPCIV).
Luna trecută, românii au înmatriculat 13.091 de mașini noi, în creștere puternică cu 57.67% față de aceeași perioadă a anului trecut. Dacia a înmatriculat în acest interval 4.494 de mașini noi, în creștere cu 92.38% comparativ cu noiembrie 2018.

Al doilea cel mai iubit producător din România în luna noiembrie a fost Ford (1.204 de unități, +54%), în timp ce ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Renault cu 1.010 unități (+161%). Și Skoda a avut o lună bună, cehii reușind să înmatriculeze în România 1.009 unități (+6%).

În primele 11 luni ale anului, pe piața din România au fost înmatriculate 147.789 de mașini noi, în creștere cu 21.5% comparativ cu perioada similară din 2018. În acest interval, Dacia a înmatriculat 45.307 unități, rezultatul fiind îmbunătățit cu 35% raportat la anul 2018.

Renault ocupă poziția secundă în topul celor mai iubiți producători din România. În primele 11 luni, francezii au înmatriculat 12.258 de mașini noi, în creștere cu 23.81%. Ultima treaptă a acestui podium este ocupată de Skoda (11.456 de unități, +9.44%).

Între timp, în luna noiembrie, românii au înmatriculat 37.629 de mașini second-hand, în scădere cu 15.45% comparativ cu noiembrie 2018.

Practic, piața a mers în același ritm, în contextul în care la nivelul primelor 11 luni numărul de mașini second-hand înmatriculate a ajuns la 406.616 unități, în scădere cu 6% comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, cu sediul social în Mun. Vaslui, str. Victoriei, nr. 100, bl. 100, sc. A, etaj 2, ap. 1, jud. Vaslui, Nr. de înreg. ORC: J37/422/2007, CUI RO 21973910, potrivit Sentinţei civile nr. 373/F/2015 din data de 25.11.2015, pronunţată de Tribunalul Vaslui, Secția civilă, în dosarul nr. 4262/89/2013, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică la data de 04.02.2020, ora 12.00, a activelor S.C. TEOCLINIK S.R.L. Vaslui, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași: Nr. activ Denumire şi descriere activ Valoare de evaluare (preț fără T.V.A.) Valoare de pornire a licitaţiei (preț fără T.V.A.) Activ 1 ANALIZOR AUTOMAT PENTRU COAGULARE SYSMEX CA-560, SN A4276, anul fabricării 01/2010, nr. inv. 114; COMPUTER TOMOGRAF SOMATOM EMOTION 6 SLICE (DE), marca Siemens, fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10046766, SN 80109; RMN MAGNETOM ESSENZA, marca Siemens – fabricat în Germania, anul fabricării 2010, model nr. 10352127, SN 49097. - 2.424.500,00 lei, - 1.939.600,00 lei; Activ 2 ANALIZOR AUTOMAT DE HEMATOLOGIE, marca Siemens, model Advia 2120i, S/N IR10031042, nr. inv. 117. - 134.910,00 lei, - 107.928,00 lei; Activ 3 ANALIZOR AUTOMAT DE IMUNOLOGIE, Immulite 1000, SN I2221/2010, frecvența 50 Hz, anul fabricării 2010, nr. inv. 112. - 63.600,00 lei, - 50.880,00 lei; Activ 4 APARATURĂ MEDICALĂ PENTRU LABORATOR - Aalizor ioni Medica Easy Lyte Plus Na/K/CI, SN 31075BNKC, nr. inv. 6; - Aparat electrochirurgie, model Surtron 120, fabricat în Italia, clasa I CF, SN 00467/4008, anul fabricării 2008; - Centrifuga, model MPW-223e, SN 10223e141607, anul fabricării 2007 viteza max. 1/min 4000 rpm; - Concentrator oxigen EverFlo / OPI, SN 0016499, max. O2: 96%; - Fotometru portabil BioMérieux, model Densimat, SN IDN012623, fabricat în Italia; - Sistem ECG Computerizat CARDIAX, SN 0607031420, fabricat în Ungaria; - Videocolposcop Fiber Optic, model Dr Camscope (XGA), SN DCSM – 11C – 145, anul fabricării 03/2011, fabricat în Korea; MOBILIER ȘI APARATURĂ BIROTICĂ - Notebook Toshiba 17.3, model SATELLITE C75-A-10W, SN 9D024769C, procesor Intel I3; - Acvariu cu filtre TETRATEC și FLUVIAL FX5; - Aer condiționat- 3 buc; - Calculator Dualcore; - Casă marcat; - Copiator Color Minolta, Bizhub C220, SN A0ED023036217; - Mobilier farmacie (demontat); - Sistem Dualcore + monitor 19 ''; - Sistem Intel; - Sistem supraveghere (aferent spațiului închiriat). Tâmplărie PVC (montata). - 52.470,00 lei, - 41.976,00 lei; Activ 5 MIJLOACE DE TRANSPORT FIAT 500 ABARTH - AUTOTURISM, CAROSERIE -AB BERLINACU HAYON, MARCA FIAT, TIP - 312/AXD1A/500 ABARTH, NR. IDENTIFICARE ZFA31200000252581, NORMA POLUARE EURO 4, AN FABRICAȚIE 2008, MASA PROPRIE 1110 KG, NUMAR LOCURI 4, CILINDREE 1368 CMC, PUTERE 99 KW (134,5 CP), SURSA ENERGIE BENZINĂ, TRACȚIUNE FAȚĂ, CULOARE NEGRU, CO2- 155 G/KM, CAPACITATE REZERVOR 35 L, DATA PRIMEI ÎNMATRICULĂRI ÎN ROMÂNIA 2009, NR. ÎNMATRICULARE VS-67-TLK, KM LA BORD - 142.202. Stare tehnică – turbină defectă, mâner portieră rupt, parbriz spart - 31.470,00 lei, - 25.176,00 lei. Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 03.02.2020, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, orele 08.00 – 16.00. Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro ș la numerele de telefon: tel. 0232/43864, 0757544544, 0755132470 sau e-mail vanzari@insolventa.ro..
Renault pregătește un nou concept: lansarea ar putea avea loc în luna martie
21/01/2020 16:25

Renault dezvoltă in prezent un nou concept care ar putea fi prezentat oficial cu ocazia Salonului Auto de la Geneva din luna martie. Renault nu a anuntat incă planurile de lansări pentru perioada următoa ...

Tesla respinge acuzațiile cu privire la
21/01/2020 15:02

Tesla a respins categoric acuzatiile cu privire la "accelerarea involuntară" a masinilor sale si sustine că acestea au fost formulate de persoane care au interesul ca valoarea actiunilor pe bursă s ...

Inspecția tehnică periodică a mașinii. Reguli valabile pentru 2020
21/01/2020 12:47

Potrivit legislatiei in vigoare, obligatia de a efectua inspectia tehnică periodică (ITP) a masinii revine detinătorului certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, care este, ”persoana juridi ...

Rovinietă 2020. Prețurile pentru taxa de drum
21/01/2020 12:43

Anul trecut au apărut cateva noutăti privind rovinieta, inclusiv posibilitatea recuperării partiale, in anumite conditii, a banilor plătiti pe ea. Ce este nou O primă modificare, apărută in aprilie a a ...

Românii și-ar putea înmatricula mașinile la RAR
21/01/2020 12:39

Premierul Ludovic Orban i-a cerut, luni, in sedinta de Guvern, ministrului de Interne, Marcel Vela, să găsească o solutie pentru ca romanii să-si poată inmatricula autovehiculele la acelasi birou, dand ca ...

Toți șoferii sunt vizați! Ce se întâmplă cu impozitul auto
18/01/2020 23:38

 Persoanele vizate trebuie să plătească prima transă din impozitul auto pe 2020 pană la sfarsitul lunii martie.  Potrivit Codului fiscal, cei care erau proprietari pe mijloace de transport pe 31 ...

Sute de amenzi pe zi și peste 50 de permise de conducere reținute în Timiș, în această săptămână
17/01/2020 15:53

Pe tot parcursul săptămanii, pentru a preveni si combate principalele cauze ale accidentelor, politistii rutieri s-au aflat „la post”, pe soselele din Timis. Au fost acordate peste o sută de ame ...

Mașinile sub Euro 4 ar putea fi interzise în România. Ce se întâmplă cu înmatricularea lor
17/01/2020 15:27

Masinile sub Euro 4 ar putea fi interzise in tara noastră. Anuntul e unul care ii va infuria pe foarte multi romani, ce detin astfel de autoturisme. Interzicerea lor ar putea deveni o realitate intr-un oras si ...

Dacia care merge 1.000 kilometri cu o singură alimentare. Cum e posibil?
17/01/2020 08:44

Poate că un SUV nu e chiar visul tău, dar dacă te interesează o Dacia Duster ar trebui să te intereseze ultima versiune anuntată. Cel putin cand vine vorba de distantă parcursă are un avantaj extraordin ...