Jaguar plănuieşte un model F-Type cu 600 CP

default

Dimensiune font:

| 22-04-2013 05:00

* inginerii companiei analizează posibilitatea lansării unei versiuni de înaltă performanţă a modelului F-Type, care ar urma să fie pusă în mişcare de un motor V8 cu până la 600 CP, informează Autocar.co.uk

Maşina este deocamdată în stadiul de proiect, dar, dacă ideea se va materializa, ar putea deveni cel mai puternic Jaguar aflat în vânzare şi ar câştiga statutul de promotor al valorilor sportive ale firmei. Deşi cel mai probabil noul F-Type va avea acelaşi motor turbo de 5,0 litri V8 întâlnit şi la recent lansatele Jaguar XJR şi XKR-S, puterea lui va depăşi cei 524 CP dezvoltaţi de automobilele menţionate.
Adrian Hallmark, directorul Jaguar, nu a confirmat proiectul, însă a recunoscut că mai multe serii limitate de vehicule create în spiritul modelului XKR-S GT – dezvăluit luna trecută la Salonul Auto de la New York şi programat a fi construit în 50 de exemplare – au şanse mari să apară deoarece sunt foarte apreciate de clienţi tocmai datorită numărului mic de unităţi disponibile. Mai important decât atât, Jaguar vede în aceste maşini o modalitate de a testa viitoarele tehnologii care vor putea fi folosite la autoturismele de serie.
Jaguar F-Type nu va intra în producţie mai devreme de anul 2016, dar se zvoneşte că un concept ar putea fi prezentat la ediţia din acest an a Goodwood Festival of Speed, din Marea Britanie, unde Jaguar obişnuieşte să-şi prezinte proiectele inovatoare.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:02

Cum foloseşti corect banda de urgenţă de pe autostradă. Ştiai?
21/10/2020 23:50

Banda de urgenţă de pe autostradă poate fi folosită doar cu motiv bine intemeiat. În afara cazurilor de urgentă – medicală, defectiuni tehnice etc, este strict interzisă oprirea masinilor ...

Cirulatia in SENSUL GIRATOR
19/10/2020 18:06
Dacia confirmă că mașina electrică va fi produsă în China. DATE TEHNICE  De ce a fost numită Spring?
16/10/2020 14:31

 Dacia confirmă faptul că prima sa masină electrică va fi produsă in China, unde este produs si micul SUV Renault K-ZE ce are multe in comun cu Spring. Numele masinii a fost ales fiindcă este scurt s ...

Pe unde trece autostrada construita de americani in Romania. Tronsoanele finantate din fondul de 7 miliarde de dolari
14/10/2020 10:34

 Statele Unite sunt dispuse sa ofere Romaniei o finantare de 7 miliarde de dolari pentru proiecte de energie si infrastructura rutiera si feroviara. Via Carpatia, autostrada care leaga trei ma ...

FOTO Cea mai mica masina din lume costa 6.000 de euro si poate fi condusa fara permis:
04/10/2020 09:40

 Constructorul francez Citroen a lansat in acest an modelul Ami, care este incadrat drept un cvadriciclu si care poate fi condus fara permis, scrie The Guardian, citat de libertatea.ro. Potriv ...

Mulți șoferi își vor pune mâinile în cap: dezastru total pentru cei cu mașini pe benzină și motorină
01/10/2020 13:48

Multi soferi sunt vizati de diverse măsuri pregătite de Guverne, iar primii vizati sunt cei care conduc masini pe benzină si motorină. Vremurile se schimbă si aceste modele cu motoare clasice au fost lua ...

Accident mortal în Maramureș: un șofer a murit, după ce TIR-ul pe care îl conducea s-a răsturnat
14/09/2020 11:19

În urma impactului, soferul, un bărbat de 42 de ani din Rohia, a murit. Acesta nu purta centura de sigurantă care i-ar fi putut salva viata. Politistii continuă cercetările in acest caz. 

Aglomerație pe Autostrada Soarelui. Turiștii se întorc de pe litoral
13/09/2020 20:59

Traficul rutier se desfăsoară in conditii de aglomeratie, duminică seara, pe Autostrada Soarelui, iar turistii care se intorc dinspre litoral sunt sfătuiti să ia in considerare si rute alternative. Centru ...

Cuplu din Galaţi, morţi în Germania. Accident rutier TERIBIL
13/09/2020 20:55

Doi gălăţeni, soţ şi soţie, şi-au pierdut viaţa intr-un accident teribil din Germania. Patru romani si-au pierdut viata vineri, 11 septembrie, intr-un accident rutier produs pe autostrada A44 din Germa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei