Mega scandal la Permise în Pitești! Din 6 iulie nu se vor mai putea ține examinările la proba de traseu

images (16)

Dimensiune font:

| 05-07-2020 15:02

 Atitudinea examinatorilor atât față de candidați, cât și față de anumite școli de șoferi neagreate de aceștia, va duce la izbucnirea unui protest nemaiîntâlnit în Argeș până acum. Conform unui memoriu redactat în 2 iulie, reprezentanții școlilor de șoferi și PFA din Argeș, pe fondul unor nemulțumiri privind activitatea examinatorilor de la SRCPIV în legătură cu obținerea permisului de conducere, au hotărât ca începând de luni, 6 iulie, să nu se mai prezinte la examen și vor refuza punerea la dispoziție a autovehiculelor pentru examinare la proba de traseu pentru toate categoriile de permis.

Tot conform memoriului, printre nemulțumirile instructorilor auto, se numără în primul rând limbajul și atitudinea examinatorilor, lipsa de competență a unora dintre aceștia, dar și programarea candidaților atât la proba teoretică, cât și de traseu.

O altă cauză de nemulțumire, spun instructorii, este refuzul conducerii SRCPIV Argeș de a se întâlni cu reprezentanții școlilor de șoferi pentru soluționarea pe cale amiabilă a problemelor ridicate, probleme care sunt cunoscute de ani de zile, informeaza universulargesean.ro.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 8766/99/2017 (527/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Kolado” S.R.L., cu sediul în sat Dancu, str. Daliei nr. 70, bl. D3, sc. A, et. 3, ap. 13, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV, Componenţa, Valoare -lei-, 1. Bunuri mobile, Echipamente şi utilaje, 90.670,00, 2. Bunuri mobile, Mijloace de transport, 62.700,00. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunrile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 23.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 13.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 10.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 3093/89/2017, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Total Media Radio - TV” S.R.L. Vaslui, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Unirii nr. 14, judeţul Vaslui. Nr. crt. DENUMIRE ACTIV/BUN, Valoare -Lei- 1., Echipament tehnologic, aparate de măsură şi control, mijloc de transport, mobilier, aparatură birotica 174.679. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scose la vânzare este cel de mai sus şi reprezintă 100% din valoarea de inventar, iar vânzarea se va efectua conform hotărârilor Adunării creditorilor din data de 23.07.2021, respectiv la cel mai bun preţ oferit. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc începând cu data de 12.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 5 şedinţe săptămânale, respectiv până la data de 09.09.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 5% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul administratorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefon: 0335/566.035, 0744/291.653, fax 0335/814.103. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Cum arată acum tronsonul de 40 de kilometri care va fi gata anul acesta
26/07/2021 11:17

 Circa 40 de kilometri din Drumul Expres DX12 Craiova - Pitesti, un tronson lung care ar urma să ocolească Balsul si Slatina, sunt in cărti pentru a fi finalizati si dati in trafic in acest an, conform ...

Wizz Air, criticată pentru că vrea să îi dea un bonus de 100 de milioane de lire sterline șefului companiei. Președintele operatorului low-cost: Varadi este un „director al dracului de bun”
24/07/2021 19:33

Wizz Air vrea să ii plătească directorului executiv Jozsef Varadi un bonus de 100 de milioane de lire sterline, dacă va reusi să crească rapid pretul actiunilor companiei aeriene low-cost, pe măsură ce ...

VIDEO Cum arată acum lucrările la cel mai avansat tronson al Autostrăzii de Centură A0 care va ocoli Capitala
23/07/2021 23:36

 Autostrada de Centură a Capitalei (A0), o nouă sosea de mare viteză diferită de actuala centură, incepe să prindă contur din ce in ce mai mult. Din circa 101 km de inel de autostradă (A0) in jurul ...

Cum iți cumperi o mașină nouă sau second-hand. Ponturi de economisire și siguranță
23/07/2021 08:28

Masina a devenit un bun necesar pentru fiecare familie. Fie că mergem la serviciu sau in vacante cu masina, fie că avem nevoie de ea la cumpărături, masina este indispensabilă. Cu o multitudine de modele p ...

La cât ar putea ajunge taxa auto pentru mașinile mai vechi de 15 ani. Deciziile, la latitudinea primăriilor
23/07/2021 00:06

Din cele opt milioane de masini din Romania, 40% sunt mai vechi de 17, fapt care sporeste riscul de poluare din cauza emisiilor de noxe. Din acest motiv, Guvernul are in plan reintroducerea asa-numitei taxe aut ...

VIDEO Imagini virale cu șoferi care circulă pe contrasens pe Autostrada Soarelui
20/07/2021 11:07

 Poliţiştii au anuntat că fac cercetări după apariţia in mediul online a unor imagini in care mai mulţi şoferi intorc pe Autostrada A2 şi circulă pe contrasens, majoritatea pe banda de urgenţă, ...

VIDEO Autostrada A10 Sebeș - Turda: S-a deschis circulația pe cele doua bretele pe direcția Turda-Deva de la nodul rutier Sebeș
15/07/2021 17:36

 Circulatia rutieră a fost deschisă joi pe două dintre bretelele care leagă autostrada A10 Sebes - Turda de Autostrada A1, cele două bretele pe directie spre si dinspre Deva. „Următorul pas est ...

Cum poate obține un șofer dovada foto sau video a depășirii vitezei în cazul amendării
13/07/2021 08:11

Politistul care constată că un sofer a depăsit limita de viteză stabilită pentru un sector de drum si-l sanctionează contraventional nu este obligat să-i arate acestuia inregistrarea din care rezultă in ...

VIDEO Cum arată acum prima autostradă care va atrage bani din PNRR: „Lucrări spectaculoase
07/07/2021 12:33

 Prima autostradă care va beneficia de finantare prin Planul National de Redresare si rezilientă (PNBRR) este deja in lucru, circa 42 de kilometri pe care constructorul a inceput executia de cateva luni, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei