Neplata amenzilor rutiere în 30 de zile ar putea duce la SUSPENDAREA PERMISULUI

default

Dimensiune font:

| 11-09-2013 17:33

Neplata amenzilor rutiere în termen de 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere, iar în anumite cazuri şoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis până la trei-patru ani, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, ministrul de Interne, Radu Stroe.

 

 

Ministrul de Interne a precizat că instituţia pe care o conduce pregăteşte, pentru această toamnă, o serie de modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, cu accent pe reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României.

"După cum am constatat cu toţii, accidentele rutiere au loc tot mai frecvent şi, din păcate, cu consecinţe dramatice. Ca ministru, sunt informat zilnic despre accidentele grave în care mor sau sunt răniţi oameni, însă, în spatele cifrelor statistice ale Poliţiei Rutiere, fiecare accident grav înseamnă o tragedie - tineri morţi sau care rămân cu sechele pe viaţă, familii distruse, părinţi îndureraţi. Anunţam, încă din primăvară, că faţă de ceea ce se întâmplă pe şosele, actualul regim sancţionator nu îşi atinge scopul de a preveni şi limita încălcarea legii. Prea mulţi conducători auto încalcă legea, considerând fie că amenzile sunt simbolice, fie că pot scăpa de ele fără să le plătească. Vom introduce în lege suspendarea dreptului de a conduce dacă cel care este amendat nu îşi plăteşte amenda într-un termen de o lună", a declarat Radu Stroe, care a precizat că, dacă cineva primeşte o amendă şi nu a plătit-o în 30 de zile, i se va suspenda permisul până când va face dovada că a dat banii.

Demnitarul a amintit că procentul celor care îşi plătesc amenzile rutiere este mai mic de jumătate, ceea ce înseamnă că, pentru cei care nu plătesc, rolul preventiv al amenzii nu se produce.

"Pe noi, decidenţii politici, tocmai rolul preventiv al unei amenzi ne interesează, nu cuantumul. Că sunt mari sau mici, important este ca atunci când s-a aplicat o amendă, cel care a primit-o să fie mai atent data viitoare şi să respecte regula. Pe de altă parte, lipsa oricărei sancţiuni pentru neplata amenzilor a determinat o erodare treptată a autorităţii statului în acest domeniu", a explicat ministrul.

O altă modificare importantă este introducerea unei alte forme de sancţionare a unor abateri rutiere care reprezintă principalele cauze ale accidentelor grave, soldate cu morţi şi răniţi, respectiv creşterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce.

"Soluţia nu este doar creşterea amenzilor. Ceea ce pregătim noi este un pachet mai complex de măsuri, în care aspectul coercitiv reprezintă numai o mică parte. În fond, ne interesează să reglăm un mecanism care nu îşi produce efectele. Aşa cum ştiţi, în urmă cu câteva luni, am avut o primă discuţie în Guvern şi am decis atunci că numai creşterea amenzilor nu poate fi o soluţie, aşa că am avut, în această vară, mai multe analize cu Poliţia Rutieră şi cu Departamentul Juridic şi intenţionăm să creştem perioada de suspendare a permisului de conducere până la trei sau patru ani pentru cei care accidentează sau omoară oameni conducând sub influenţa alcoolului sau trecând pe culoarea roşie a semaforului", a mai spus Radu Stroe.

El a explicat că principiul pe care MAI îl are în vedere este de a-i scoate din trafic pe şoferii care reprezintă adevărate pericole pentru siguranţa celorlalţi conducători auto şi a pietonilor.

"Şi sperăm că acest principiu va avea efect inclusiv faţă de acei şmecheri ai şoselelor care îşi permit să facă orice, fară a avea nicio problemă. Aşadar, regimul sancţionator se înăspreşte, în principal, pentru câteva situaţii punctuale care reprezintă principalele cauze ale accidentelor grave de circulaţie: alcool la volan, nerespectarea culorii roşii a semaforului, neacordarea priorităţii pietonilor pe trecerea de pietoni, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată sau conducerea pe contrasens pe autostradă", a mai spus Stroe.
Ministrul de Interne a adăugat că este conştient de faptul că şoferii nu îl vor aplauda pentru aceste modificări ale legislaţiei, el fiind însă sigur că, în acest fel, vor putea fi salvate mai multe vieţi.
"Poate de aceea acest gen de măsuri au fost mereu tergiversate de către decidenţi, chiar dacă numărul de accidente şi de morţi pe şosele a reprezentat o problemă din ce în ce mai gravă în ultimii ani. Când ajungi să ai mii de oameni care mor anual în accidente rutiere, înseamnă că ai o problemă şi trebuie să faci ceva. Până acum doar s-a vorbit. S-a vorbit de strategii rutiere, s-a vorbit de amenzi, de starea drumurilor ori de neprofesionalismul poliţiştilor rutieri. În ceea ce-i priveşte pe aceştia din urmă, vreau însă să vă asigur că dacă situaţia nu a escaladat în ultimii ani este datorită Poliţiei Rutiere, iar acestor oameni, pentru cât de mult muncesc, nu le pot reproşa nimic", a mai spus demnitarul.
În opinia lui Stroe, chiar dacă modificările pe care le propune nu vor satisface pe toată lumea, mai multă disciplină în trafic este necesară. Ministrul a precizat, în acest context, că şoferii români, odată ieşiţi din ţară, au ca primă grijă respectarea regulilor, inclusiv a celor legate de centură, viteză şi alcool, iar la întoarcerea în ţară uită orice regulă.
Întrebat dacă măsurile de suspendare a permisului auto pe perioade mai mari vor rezolva problema accidentelor rutiere, ministrul Radu Stroe a precizat că siguranţa rutieră nu este numai o problemă a Poliţiei.
"Aici vorbim şi de infrastructură şi, mai ales, de educaţie. Iar când vorbim de educaţie, ştim că există metode de convingere şi metode de coerciţie. Pe componenta noastră, avem în vedere reglementările pe care MAI le poate implementa: un examen serios pentru obţinerea permisului de conducere, şi vreau să vă anunţ că în curând vom avea şi o reglementare nouă privind modul cum se va desfăşura examenul pentru permis, o procedură care să asigure rolul preventiv al amenzilor şi o aplicare fermă şi corectă a acestora de către poliţiştii rutieri. Acestea sunt cele trei componente pe care noi le putem implementa şi o vom face cât de curând", a mai spus ministrul de Interne.
Demnitarul nu exclude faptul că noile măsuri ar putea creşte presiunea pe poliţişti din partea celor care riscă să stea mult timp fară să conducă, însă susţine că realităţile demonstrează că din ce în ce mai puţini poliţişti sunt dispuşi să îşi rişte serviciul şi libertatea pentru şpagă.
Mai mult, potrivit lui Radu Stroe, la nivelul ministerului se lucrează, în paralel, la identificarea unor soluţii legislative care să asigure poliţistului o protecţie şi o încredere mai mare în exercitarea atribuţiilor profesionale.



 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
Experiment: Un zbor „fără Covid” a aterizat la Londra. Iată ce s-a întâmplat la bord
21/11/2020 07:15

 Un zbor transatlantic de pasageri, chiar si in epoca Covid-19, poate fi un zbor sigur pentru pasageri. Zborul 14 al companiei United Airlines din Newark, care a aterizat pe aeroportul Heathrow marti devre ...

VIDEO Al doilea oras din Romania, dupa Bucuresti, care va avea centura rutiera completa:
12/11/2020 18:08

 Asociatia Pro Infrastructura a anuntat intr-o postare pe Facebook ca varianta ocolitoare a unei localitati din nordul Romania se apropie de finalizare. Este a doua centura rutiera completa in ju ...

Compania aeriana HiSky din Republica Moldova si-a deschis baza pe Aeroportul International Iasi
07/11/2020 20:26

Prima aeronava de tip Airbus A320 a companiei HiSky a aterizat vineri pe Aeroportul International Iasi, acesta devenind baza companiei aeriene din Republica Moldova. "Reprezentantii companiei aeriene HiSk ...

Autostradă construită în mijlocul unei zone rezidențiale la 50 cm de blocuri  GALERIE FOTO
05/11/2020 13:40

Un pasaj rutier, parte dintr-o autostradă, este construit de către autoritătile egiptene la doar 50 cm de blocuri de locuinte. Imaginile au devenit deja virale pe retele de socializare, dar autoritătile nu ...

ANVELOPE  de iarnă 2020: Tot ce trebuie să știi
03/11/2020 21:29

 Vremea rece se face simtită tot mai pregnant in toate regiunile tării, asa că a devenit clar că a sosit momentul potrivit pentru a ne gandi la cauciucuri de iarnă in 2020. Iată tot ce trebuie să st ...

VIDEO Imagini din dronă: Cum arată acum tronsonul din autostrada Sebeș - Turda pe care Transporturile speră să-l deschidă până la finalul anului
03/11/2020 21:00

 Pe cei 17 km de autostradă de la Sebes la Alba Iulia Nord ministrul Transporturilor speră să-i deschidă pană la finalul anului. Lucrările avansează, insă deschiderea in 2020, chiar si partială, c ...

Cod rutier 2020. Ce amendă îți iei dacă ai roțile mai mari decât scrie în cartea mașinii
31/10/2020 18:53

Cod rutier 2020. S-a aflat ce amendă iti iei dacă ai rotile mai mari decat scrie in cartea masinii. Soferii care circulă cu roti mai mari sau mai mici decat cele mentionate in cartea autovehiculului trebuie ...

VIDEO Cand se va putea circula pe cei 40 de kilometri de autostrada de la Sebes la Aiud. Stadiul lucrarilor
24/10/2020 09:31

 Autostrada A10 Sebes-Turda, care face legatura intre A1 si A3, intre Sebes si Turda, este in santier pe primii 40 de kilometri de mai bine de 4 ani. Loturile 3 si 4 au fost finalizate in 2018, dar pr ...

Cum foloseşti corect banda de urgenţă de pe autostradă. Ştiai?
21/10/2020 23:50

Banda de urgenţă de pe autostradă poate fi folosită doar cu motiv bine intemeiat. În afara cazurilor de urgentă – medicală, defectiuni tehnice etc, este strict interzisă oprirea masinilor ...

Cirulatia in SENSUL GIRATOR
19/10/2020 18:06

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei