Reguli RCA mai simple: Constatarea amiabilă se va face și în format electronic

accident  654

Dimensiune font:

| 27-05-2022 17:31

Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat un proiect de normă care aduce modificări substanțiale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România. Actul normativ a fost trimis către Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare, notează Mediafax.


Una dintre reglementările introduse în premieră vine direct în sprijinul păgubiților, dar și al vinovaților din accidente rutiere, în număr de sute de mii anual. Formularul de constatare amiabilă va putea fi completat și electronic. Conform noilor reglementări, “în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul.” Baza tehnică va fi dezvoltată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României. „Asigurătorii RCA și BAAR dezvoltă și administrează soluțiile tehnice și stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispozițiilor legale privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către A.S.F.”, prevede actul normativ.
 

 

Reamintim că, tot la inițiativa A.S.F., în 2021 a fost eliminată obligativitatea de a deține polița RCA în format fizic, fiind suficientă prezentarea acesteia în format electronic, în eventualitatea unui control.

Principalul scop al noilor reglementări a fost, însă, abrogarea sau modificarea prevederilor din norma 20/2017 care nu sunt conforme cu prevederile legislației europene și fac obiectul discuțiilor purtate cu serviciile Comisiei Europene (COM) în cauza de infringement 2018/4075 - acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru UE privind incompatibilitatea cu Directiva Solvabilitate II și Directiva MTPL a unor dispoziții ale legislației românești referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto adoptate în 2017.

Concret, au fost eliminate obligațiile de notificare a modificărilor de tarife sau de raportare a fundamentării acestora către A.S.F., în conformitate cu măsurile impuse de Comisia Europeană.

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 12012/99/2013 (1022/2013), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „PRO CONSIM” S.R.L. Paşcani, cu sediul în loc. Paşcani, str. Camil Petrescu nr. 54, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Componenţa Valoare - lei - 1. Teren intravilan şi construcţii localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi Teren – 2.000 m.p. – C4 – magazie; Teren – 610 m.p. – C1 – hală, C2 – birouri, C3 – sticlărie 185.700,00 2. Centrală termică murală Ariston Meta 24 localitatea Paşcani, str. 1 Mai nr. 38, judeţul Iaşi -- 196,00 Total * * 185.896,00 Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunurile scoase la vânzare sunt cele de mai sus, iar vânzarea se va face conform hotărârilor adunării creditorilor din data de 28.02.2022. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv în fiecare zi de joi până la data de 22.09.2022, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei pentru fiecare bun mobil, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei, a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 1.000 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei GANESHA DREAM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 4176/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 50% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: Nr crt Denumirea bunurilor Buc Preț de pornire Lei – fără TVA 1 Tractor DEUTZ-FAHR model AGROTON L720 DCR, fabricație 2012, nr. de identificare ZKDJ5904W0LD10250, serie motor 10999830 1 153.076 2 Vidanja TESTORE model C160, fabricație 2015 1 39.150 3 Semănătoare de plante prașitoare MA/AG PRECISA REALE D 6R, fabricație 2014, nr. de identificare 2141001 1 27.264 Licitațiile vor avea loc în zilele de 23.06.2022, 14,28.07.2022 respectiv 04.08.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 2.000 lei, exclusiv TVA;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO72PIRB2400741101002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel: 0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Tribunalul Vaslui, prin lichidator judiciar desemnat în dosarul nr. 1163/89/2012, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „DARSANIT” S.R.L. Huşi, cu sediul în municipiul Vaslui, str. Piaţa Vicoriei, bl. 2, sc. B, ap. 3, et. 4, judeţul Vaslui, după cum urmează: Nr. crt. DENUMIRE ACTIV ADRESA Valoare 1. Construcţii C 1 – locuinţa – 82,56 m.p. şi teren intravilan – 1.414,57 m.p. loc. Lunca Banului, judeţul Vaslui 45.100,00 lei Preţul de pornire al licitaţiei pentru activul scos la vânzare este cel de mai sus reprezentând 100% din valoarea de evaluare, iar vânzarea se va efectua la cel mai bun preţ oferit, imobilul fiind grevat de sarcina uzufructului viager. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile imobile ale debitoarei va avea loc la data de 07.07.2022, ora 1000 şi se vor organiza 10 şedinţe de licitaţie publică săptămânal, respectiv până la data de 08.09.2022 la sediul lichidatorului judiciar, conform regulamentului de vânzare şi a hotărârii Adunării creditorilor din data de 13.06.2022. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Preţul caietului de sarcini este 500,00 lei şi este obligatoriu pentru participanţii la licitaţie. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, judeţul Vaslui sau la tel. 0727/850.575, 033/566.035,fax 0335/814.103, e-mail estconsult@yahoo.com. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
Șoferii care încalcă legea identificați și sancționați automat printr-un sistem cu sute de camere și radare. De ce nu poate funcționa în acest moment
27/06/2022 12:14

În urmă cu o lună de zile Guvernul Ciucă a aprobat Hotărarea de Guvern prin care a fost aprobată Strategia Natională de Sigurantă Natională pentru anii 2022-2030, finantată prin PNRR si POT, si p ...

Șoferii care produc accidente mortale în Marea Britanie ar putea primi condamnări la închisoare pe viață
26/06/2022 16:13

Soferii care comit accidente rutiere mortale ar putea fi condamnati la inchisoare pe viată, ca parte a modificărilor legislative din Marea Britanie care vor intra in vigoare in această săptămană, transmit ...

Iluzia superiorității mașinilor electrice se spulberă: Toyota recheamă în service mii de autovehicule
24/06/2022 11:22

Toyota Motor Corp a anuntat joi că va rechema in service 2.700 dintre primele sale vehicule electrice (EV) produse in serie pentru piata mondială, din cauza riscului ca rotile să se desprindă, relatează Re ...

Legea care va isteriza șoferii: Trebuie să tindem spre 0 alcoolemie la volan
21/06/2022 15:02

Deputatul PNL Marian Cruşoveanu a declarat, marţi, in cadrul conferinţei internaţionale „Comportamentul uman in siguranţa rutieră 2022”, că media de alcoolemie admisă la nivelul ţărilor eu ...

Accident groaznic în Vâlcea: Un bărbat s-a ales cu mâna smulsă, ținută pe geam în timp ce conducea
20/06/2022 11:35

Un accident grav a avut loc pe DN 67B, in judetul Valcea, duminică, 19 iunie. În urma impactului, soferului i-a fost smulsă mana din umăr. Bărbatul conducea cu mana pe geam, cand a fost lovit din spa ...

Topul mașinilor cu cea mai mică și cea mai mare depreciere din piața second-hand
20/06/2022 11:22

 După ce o masină nouă iese din reprezentantă, aceasta pierde imediat un procent considerabil din pretul său de vanzare cu amănuntul. În timp ce valoarea vehiculului continuă să se degradeze ...

Țările din Europa unde ți se confiscă mașina dacă ești prins băut la volan
20/06/2022 08:50

 Alcoolemia la volan este tratată ca un adevărat pericol public in tările din vestul Europei, iar soferii recidivisti, care sunt prinsi conducand masina băuti de două ori in trei sau in cinci ani pl ...

De ce nu ai voie cu lichide în avion?
18/06/2022 15:56

 Oamenii care stau in avion mult timp sau la poartă critică mereu măsurile restrictive de securitate din aeroport. Pantofii si curelele trebuie date jos, laptopurile sunt scoase din carcase, iar sticlel ...

Un bărbat a rămas pieton după ce a mers cu 218 kilometri pe oră pe autostrada Deva-Nădlac
13/06/2022 17:47

Un bărbat de 43 de ani din Sibiu a fost prins de poliţişti cand conducea cu viteza de 218 kilometri pe oră, pe autostrada Deva-Nădlac. El a rămas fără permis pentru 120 de zile. Potrivit Poliţiei Roma ...

Reguli noi pentru școlile de șoferi. Care va fi timpul de așteptare dintre sală și traseu
11/06/2022 09:48

Proiectul care ar modifica ordonanta de singurantă rutieră prevede modificări pentru scolile de soferi. Una dintre noutăti implică participarea instructorului auto alături de politist, la examen, ca in m ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei