Reguli RCA mai simple: Constatarea amiabilă se va face și în format electronic
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a aprobat un proiect de normă care aduce modificări substanțiale Normei 20/2017 privind asigurările auto în România. Actul normativ a fost trimis către Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare după 90 de zile de la publicare, notează Mediafax.
Una dintre reglementările introduse în premieră vine direct în sprijinul păgubiților, dar și al vinovaților din accidente rutiere, în număr de sute de mii anual. Formularul de constatare amiabilă va putea fi completat și electronic. Conform noilor reglementări, “în cazul completării formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, datele completate și semnăturile olografe ale conducătorilor celor două vehicule, implicate în accident, sunt preluate de dispozitivul pe care se completează formularul.” Baza tehnică va fi dezvoltată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), împreună cu firmele de asigurare care emit RCA pe teritoriul României. „Asigurătorii RCA și BAAR dezvoltă și administrează soluțiile tehnice și stabilesc de comun acord procedura avizării daunei prin intermediul formularului de Constatare amiabilă de accident în format electronic, cu respectarea dispozițiilor legale privind gestionarea riscurilor operaționale generate de sistemele informatice utilizate de entitățile autorizate/avizate/înregistrate, reglementate și/sau supravegheate de către A.S.F.”, prevede actul normativ.
Reamintim că, tot la inițiativa A.S.F., în 2021 a fost eliminată obligativitatea de a deține polița RCA în format fizic, fiind suficientă prezentarea acesteia în format electronic, în eventualitatea unui control.
Principalul scop al noilor reglementări a fost, însă, abrogarea sau modificarea prevederilor din norma 20/2017 care nu sunt conforme cu prevederile legislației europene și fac obiectul discuțiilor purtate cu serviciile Comisiei Europene (COM) în cauza de infringement 2018/4075 - acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor de stat membru UE privind incompatibilitatea cu Directiva Solvabilitate II și Directiva MTPL a unor dispoziții ale legislației românești referitoare la asigurarea de răspundere civilă auto adoptate în 2017.
Concret, au fost eliminate obligațiile de notificare a modificărilor de tarife sau de raportare a fundamentării acestora către A.S.F., în conformitate cu măsurile impuse de Comisia Europeană.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Martori aprinși în bord la Logan – Ce semnifică și cum trebuie să acționezi când apar?
La ce turație trebuie să mergi ca să consumi mai puțin carburant. Economiile pot fi surprinzătoare
Ce presupune procedura de recensământ auto online? Iată care sunt pașii pentru înregistrarea digitală a vehiculelor!
Reguli stricte pentru transportul bateriilor externe în avion. Ce trebuie să știe toți pasagerii
Poliţia Locală şi Primăria Bucureşti, apel către şoferi: Nu le mai daţi bani parcagiilor!
Primele misiuni de realimentare aeriană, efectuate de avioanele Forţelor Aeriene Americane
Covorașe, tăvițe și accesorii auto de primăvară – recomandările PTC - AUTO
Modalități prin care șoferii pot reduce consumul de benzină și motorină. Un mecanic spune cum economisești la pompă
În cât timp iese alcoolul din respirație? Iată ce trebuie să cunoască șoferii înainte să se urce la volan!
Cum se poate face o verificare de rovinietă după un număr de înmatriculare? Iată ce trebuie să cunoască proprietarii de mașini!