Val de arestări în rândul şoferilor prinşi băuţi la volan

103968224_855445971646445_9153911333890293658_o

Dimensiune font:

| 29-06-2020 15:41

 Cum reţinerea ori anularea permisului, deschiderile de dosare penale n-au descurajat deloc urcatul la volan sub influenţa alcoolului, poliţiştii ieşeni au devenit, în ultima vreme, mult mai drastici. Astfel, în weekendul recent încheiat, trei şoferi prinşi băuţi la volan au ajuns în arestul preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Primul episod de acest fel s-a derulat vineri după-amiază, în jurul orei 17.00, pe bulevardul Regele Ferdinand I al României. Acolo, cei de la Rutieră au depistat în trafic un bărbat care avea deja permisul de conducere reţinut, duhnea a băutură, iar etilotestul a indicat 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe aceste considerente, după ce a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, individul a fost dus în arestul I.P.J.Iaşi, iar apoi prezentat la Judecătorie, instanţa dispunând măsura de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Al doilea eveniment a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, pe raza comunei Holboca. Poliţiştii fuseseră chemaţi la un accident soldat cu victime omeneşti. Un bărbat în vârstă de 40 de ani din localitate, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 249A, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a ieşit în afara carosabilului, intrând în coliziune cu un cap de pod. În urma impactului, unul dintre pasageri, un copil în vârstă de 3 ani, a fost rănit destul de serios. Drept urmare, conform uzanţelor, şoferul a fost testat cu alcooltestul, rezultând o valoare de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceleaşi consecinţe ca în primul caz. Reţinere pentru 24 de ore, apoi arest preventiv pentru 30 de zile.

În fine, tot sâmbătă pe DJ 248, în comuna Mogoşeşti, agenţi din cadrul Secţiei nr.2 Poliţie Rurală Ciurea au oprit pentru un control de rutină un autoturism condus de un localnic în vârstă de 52 de ani. În urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Şi cu acesta emana halenă alcoolică, a fost pus să sufle în etilotest. Au ieşit 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat şi, fiind vorba de două infracţiuni, şi-a petrecut noaptea în sediul I.P.J., iar în cursul zilei de duminică judecătorii au dispus arestarea sa preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
Harley-Davidson trece pe electric. Compania americană a lansat brandul „LiveWire
11/05/2021 11:36

Harley-Davidson a lansat luni brandul de motociclete integral electrice „LiveWire", acesta fiind cel mai recent efort al companiei de a se implica pe piaţa vehiculelor electrice, care se dezvolt ...

Cod Rutier 2021. Schimbare majoră în trafic. Ce trebuie să afle de azi toți șoferii români
09/05/2021 10:28

Schimbare majoră in trafic! Ce modificări s-au adus in codul rutier din 2021 si care sunt lucrurile pe care trebuie să le afle incepand de azi toti conducătorii auto? Ce se va intampla cu radarele? Cod R ...

Constructia autostrazii A7 Ploiesti - Buzau a fost aprobata de Guvern. Licitatia, lansata la finalul lunii mai
06/05/2021 09:31

Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, a anuntat ca Guvernul a aprobat, in sedinta de miercuri, 5 mai, investitia autostrazii A7 Ploiesti - Buzau. Ministrul Drula a mai declarat ca licitatia pentru construc ...

Polita RCA, obligatorie si pentru masinile care nu circula, a decis Curtea Europeana de Justitie. Autoritatile romane vor trebui sa modifice legislatia interna
05/05/2021 00:22

Conform unei decizii a Curtii Europene de Justitie (CJUE) de joi, 29 aprilie, cat timp o masina nefunctionala nu a fost retrasa din circulatie, proprietarul acesteia trebuie sa aiba incheiata o asigurare obliga ...

Piata masinilor noi a scazut cu 14%, cea second-hand a urcat cu 5%. Care este topul marcilor preferate de romani
04/05/2021 17:24

Pe primele patru luni din 2021, nivelul inmatricularilor de autoturisme noi in Romania a atins nivelul de 27.624 unitati, o scadere de -14.48% fata de perioada similara din 2020, respectiv 32,300 unitati, anunt ...

Masinile Dacia si Renault nu vor mai putea depasi limitele legale de viteza. Primul model pe care va fi implementat sistemul standard
28/04/2021 17:56

Luca de Meo, presedintele grupului de firme Renault, a vorbit despre o modificare revolutionara care va fi implementata in scurt timp pe toate masinile produse. In conferinta de presa sustinuta recent, de Meo ...

Școala de șoferi Automobilistul face înscrieri pentru cursurile ce vor începe în luna MAI
23/04/2021 11:42

Scoala de soferi Automobilistul face inscrieri pentru cursurile ce vor incepe in luna MAI 2021, pentru categoriile B, C, CE si D. Relatii la sediul din str. Păcurari nr. 45 sau la numerele de telefon: 0232/23 ...

ANIMAWINGS și HiSky introduc noi ZBORURI de săptămâna VIITOARE de la Aeroportul IAȘI!
23/04/2021 09:14

Noile rute programate in perioada următoare din / spre Romania de pe Aeroportul din IASI Companiile aeriene Animawings si HiSky propun noi rute de pe Aeroportul International Iasi! Astfel, cele două companii ...

Înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor ar putea avea loc într-o singură zi - proiect de lege
22/04/2021 17:53

 Un proiect de lege depus la Parlament ar putea simplifica birocratia cand vine vorba de inmatricularea si inregistrarea automobilelor. Initiativa legislativă propune ca inmatricularea şi inregistrarea v ...

Un MIG 21 a cazut in judetul Mures, pilotul s-a catapultat
20/04/2021 15:14

 Un avion care decolase de la Baza 71 Campia Turzii s-a parabusit la scurt timp de la decolare. Pilotul a reusit sa se catapulteze, este constient, insa acuza dureri lombare, informeaza Digi24. Accide ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei