Averea miliardarului Warren Buffett a atins 100 de miliarde de dolari

5ec54840f34d05442927dfed

Dimensiune font:

| 11-03-2021 09:10


Averea netă a lui Buffett, calculată de revista Forbes, provine în cea mai mare parte din deţinerea a aproape o şesime din grupul Berkshire, care valorează aproximativ 600 de miliarde de dolari, potrivit news.ro.

 

Preţul acţiunilor Berkshire a crescut în luna martie, titlurile de clasă A depăşind miercuri 400.000 de dolari.

Această creştere a avut loc după ce compania din Omaha, Nebraska, a anunţat în februarie că rezultatele din trimestrul patru s-au îmbunătăţit în pofida pandemiei de coronavirus, în timp ce creşterea acţiunilor Apple şi a altor titluri a alimentat o profit total de 35,8 miliarde de dolari.

Averea miliardarului Buffett, în vârstă de 90 de ani, ar fi fost mai mare dacă acesta nu ar fi început în 2016 să îşi doneze acţiunile către Fundaţia Bill & Melinda Gates şi alte patru organizaţii de caritate ale familiei sale.

Buffett deţinea anterior aproape o treime din Berkshire, iar donaţiile sale au totalizat peste 37 de miliarde de dolari, atunci când au fost făcute.

Berkshire, o companie falimentară de texile atunci când a fost preluată de Buffett în 1965, deţine în prezent peste 90 de afaceri, între care asigurătorul de maşini Geico şi compania de căi ferate BNSF.

Unul dintre cei mai apreciaţi investitori, Buffett a fost odată cel mai bogat om din lume, dar a fost depăşit de mai mulţi alţi directori de companii ale căror acţiuni au crescut mai rapid.

Potrivit Forbes, Buffett se află pe locul cinci în topul celor mai bogaţi oameni, după Jeff Bezos, Elon Musk, Bernard Arnault şi familia sa şi Bill Gates. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

România, membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private
27/10/2021 16:45

Romania va ocupa incă doi ani (2022 - 2023) poziţia de membru al Comitetului Executiv al Organizaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private (IOPS), prin intermediul Autorităţii d ...

COVID la două grădini zoologice din SUA. 15 lei au fost testați pozitiv
27/10/2021 15:44

Mai mulţi lei din două grădini zoologice din SUA au fost testate pozitiv pentru COVID-19 , in special varianta Delta. Unsprezece lei africani de la grădina zoologică din Denver si patru de la grădina ...

Prețul gazelor și al electricității a fost plafonat. Parlamentul a votat legea
27/10/2021 14:45

Camera Deputatilor a adoptat cu 285 de voturi pentru proiectul de lege care plafonează preturile la energia electrică si gazele folosite de populatie. Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul p ...

Elon Musk, mai bogat de 36,2 miliarde de dolari în doar o zi
27/10/2021 14:31

Averea antreprenorului Elon Musk a crescut luni cu 36,2 miliarde de dolari după ce compania de inchiriat maşini Hertz a comandat 100.000 de automobile Tesla. Evenimentul marchează cea mai mare creştere z ...

Serviciul vamal al R.Moldova deschide o anchetă în cazul contrabandei cu ţigări în valoare de 2 milioane de euro,dejucată de DIICOT România
27/10/2021 14:30

Serviciul vamal din Republica Moldova a anunţat marţi deschiderea unei anchete in cazul contrabandei cu ţigări in valoare de 2 milioane de euro, dosar in care sunt vizaţi atat cetăţeni moldoveni, cat şi ...

Seceta face ravagii în țară
27/10/2021 13:21

Suprafeţe agricole extinse din mai multe zone ale ţării sunt afectate de seceta pedologică – potrivit datelor Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În Moldova, Maramureş, Banat şi Criş ...

Dan Armeanu (ASF): „România, realeasă în Comitetul Executiv al Organizaţiei Internaţionale a Supraveghetorilor Sistemelor de Pensii Private”
27/10/2021 12:16

      Romania va ocupa pentru incă doi ani (2022 - 2023), prin intermediul Autoritătii de Supraveghere Financiară (ASF), reprezentată de către domnul Daniel Armeanu, Vicepresedinte - ...

CA ÎN GERMANIA: După ce au rămas fără apă caldă și căldură, timișorenii plătesc și impozite MAJORATE, la propunerea lui Fritz
27/10/2021 11:52

Este oficial - timisorenii vor plăti impozite mai mari incepand cu 2022. Primarul Dominic Fritz a reusit să obtină votul alesilor locali privind majorarea taxelor, desi PNL a anuntat că se opune, insă, in ...

Trei urși din Harghita vor fi împușcați
27/10/2021 09:45

Trei urşi bruni de pe raza unor fonduri cinegetice din judeţul Harghita vor fi impuşcaţi, in baza unor ordine ale ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Potrivit unor ordine publicate marţi in Monit ...

Anunț începere proiect „Creșterea competitivității întreprinderii SARTOROM IMPEX  S.R.L. prin achiziția de active corporale și necorporale”
27/10/2021 09:08

 Anunt incepere proiect „Cresterea competitivitătii intreprinderii SARTOROM IMPEX  S.R.L. prin achizitia de active corporale si& ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei