Banc - Teste de 100 de euro

default

Dimensiune font:

| 13-04-2013 22:53

Merge Bulă într-un bar şi vede, în spatele tejghelei, un borcan plin ochi cu bancnote de 100 de euro. Evaluează din ochi suma, care se află în borcan, şi curios îl întreabă pe barman :
- Care-i treaba cu borcanu ?
- Păi pe scurt : dacă pui o bancnotă de 100 de euro şi treci trei teste, toţi banii din borcan sunt ai tăi.
- Şi care sunt cele trei teste ?
- Regula este să le afli după ce pui bancnota de 100 de euro în borcan.
Îi dă omul o bancnotă de 100 de euro la barman, barmanul o bagă în borcan şi îi spune:
- Treaba merge cam aşa: prima dată trebuie sa bei dintr-un foc o sticlă întreagă de palincă, apoi sa mergi în spatele barului în curte unde avem un pitbull pe care îl doare tare rău o măsea. Tu, cu mâinile goale, trebuie să i-o scoţi. Ultimul test este cu o babă de 90 de ani care locuieşte deasupra barului şi niciodată în viaţa ei nu a avut orgasm, tu trebuie să o ajuţi la capitolul ăsta.
- Ştiu că am dat bancnota de 100 de euro dar nu mă încumet să fac testele. Trebuie să fii nebun!
- Este alegerea ta, dar banii rămân în borcan, zice barmanul.
După ce bea câteva pahare, Bulă prinde curaj şi-l întreabă pe barman :
- Unde dracu-i sticla aia de palincă?
Barmanul îi dă sticla. Omul, cu ambele mâini pe ea, o goleşte fără să se strâmbe, apoi, împleticindu–se, îşi face drum către curtea din spate, de unde, foarte curând, se aud zgomotele unei lupte crâncene. După un timp se aşterne o linişte deplina şi fix când restul clienţilor şi barmanul credeau că Bulă a murit, el intră pe uşă muşcat, zgâriat şi cu cămaşa franjuri pe el, se îndreaptă spre bar şi, spre stupefacţia asistentei, strigă:
- Unde-i baba aia pe care o durea măseaua?!

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:01

BANCUL ZILEI
21/10/2020 00:01

 Unul din ei se confesează cu tristeţe: – Cred că nevastă-mea are o aventură cu electricianul… – Cum aşa?! – Ieri, cand m-am uitat intamplător sub pat am văzut o şuru ...

BANCUL ZILEI-Un pensionar
20/10/2020 13:46

1. Un pensionar ajunge pe o stradă unde erau prostituate. – Hai, moşule! – Nu pot. – Hai să incercăm. Se duc. Moşul se comportă excelent. – Vezi? Spuneai că nu mai poţi. – ...

BANCUL ZILEI
20/10/2020 00:09

 Ofiţerul de la centrul de recrutare il intreabă pe Bulă: - Recrut, ce-i cu ochiul dumitale? - E un ochi artificial... - Şi din ce e făcut un ochi artificial? - Din sticlă, domnu ...

Bancul zilei
18/10/2020 00:00

  Profesoara pune o intrebare tuturor celor din clasă: - Copii, cum iese un negru din Marea Roşie? Un elev răspunde: Roşu! Alt elev răspunde : Negru!  Bulă: Roşu-inchis?!

BANCUL ZILEI
17/10/2020 00:01

 În timp ce Alinuta mergea pe stradă mestecand ingandurată se intalneste cu o prietenă care ii spune: - Ce mesteci? - O lamă. - Orbit? - Nu, Gillette.

BANCUL ZILEI
16/10/2020 00:07

  Tatăl: Alinuta, te-ai distrat bine in vacantă? Alinuta: Da! Am fost cu mama si prietenul ei la mare. Tatăl: Si ce-ai făcut? Te-ai impăcat bine cu el? Alinuta: Da! Mă ducea in fiecare dimineata ...

BANCUL ZILEI
15/10/2020 00:00

 O doamnă intră intr-un magazin de arme. – Dati-mi, vă rog, un Beretta, calibrul 45. Vanzătorul: – Pentru apărare? – Nu, pentru apărare mi-am angajat un avocat!

BANCUL ZILEI
14/10/2020 00:01

 - Alinuta, fii drăgută si fă-i o baie fratelui tău. După vreo juma' de ora tatăl intră in baie. Alinuta il tinea de urechi pe frătiorul ei si il trăgea prin apă. - Ali ...

BANCUL ZILEI
13/10/2020 00:01

 La scoală: - Bulisor, dacă tatăl tău cumpără trei sticle de bere si bea una cate mai răman? - Niciuna - Complet gresit. Răman două. -Tu nu-mi cunosti tatăl.

BANCUL ZILEI
11/10/2020 00:08

- De ce suferă doi neuroni in capul unei blonde? - De inghesuială.  

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei