În aceste zile au fost susținute probele la Bacalaureat. Ca de fiecare dată elevii ne surprind și neplăcut. Aceste “perle” de la BAC ne prezintă nu numai nepriceperea copiilor, dar și faptul că sistemul românesc de învățământ are carențe grave. Vă prezentăm mai jos câteva dintre “perlele” de la limba română care au făcut “istorie” anul acesta.
Perle de la BAC 2020
“I. L. Caragiale este cel mai mare poet din literatura universală. El a scris ,,Riga Criptyo şi Enigel”.
“Ion este personajul principal pentru O scrisoare pierdută şi era combinat cu Zoe”.
,,Băh, Zoe asta deşteaptă dă-o-n mă-sa s-a descurcat femeia, doi morţi lângă ea, îi freca cum vrea”.
“O scrisoare pierdută” a apărut anul trecut, am fost eu la piesa de teatru cu o gagică”.
“Scrisoarea a fost pierdută de aia care căuta distracţie şi pe la primărie. Ca-n zilele noastre, umblă ăştia după bani şi după funcţii, n-ai treabă”.
“Arghezi este un Isus care face din venin miere și din mucegai și noroi bijuterii”.
” Testamentul se face când mori, dar cu puțin timp înainte”.
” Autorul se numește Maior. Pentru că a devenit cunoscut s-a denumit Mariorescu. Am uitat și mai cum”.
“Fragmentul este despre o rață care mânca cozonac cu dinți albi”.
“Perspectiva narativă nu e prea bună, în sensul că eu n-o știu”.
“Aş vrea să ştiţi că mass media e pentru modă, fashion, nebunii de-astea. Asta caută lumea. Cum să promoveze un nebun din literatură în ziare?”.
“Bă, e groasă vă scriu Ion că asta am auzit înainte cu o seară că se dă”.
“Otilia Mărculescu din comedia “Enigma Otiliei” era panaramă că a plecat cu Tipătescu şi apoi cu Conu Leonida”.
“G. Călinescu rămâne în memoria noastră prin prostia lui”.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Bulă participă la ora de dirigenţie. Diriginta ii intreabă pe elevi despre ce le lipseşte acasă.
Primul răspunde Gheorghe:
– Nouă ne lipseşte o maşină. În rest avem de toa ...
– Bună, frumoaso, ce trebuie să fac ca să iesi cu mine la o cafea?
– Bună. Trebuie doar să stii cum mă cheamă si iti dau un indiciu. Numele meu incepe cu litera D.
– Dan ...
Un politist sparge, din neatentie, o vaza intr-un muzeu.
Paznicul, palid, se apropie in fuga:
- Vai de mine, era o piesa care data de acum 3.000 de ani.
- Ce m-am speriat, credeam ca am spart ceva no ...
Bulă ii spune tatălui său:
– Tată, am decis, stiu ce vreau să mă fac cand o să fiu mare.
– Ce vrei să te faci, dragul meu Bulă?
– Vreau să lucrez la Polul Nord! Da ...
– Cum trebuie să fie o femeie serioasă?
– Femeia serioasă trebuie să aibă sot si amant.
– Credeam că aia e o femeie adulteră.
– Femeia adulteră are sot si mai mu ...
- Iubire, in seara asta cand ajungi acasă să nu suni la usă, intră direct că ti-am pregătit o surpriză.
-Wow, frumos, dar ce sărbătorim?
- Că ne-au tăiat curentul.
Bulă si Bubulina au plecat in concediu cu masina. Brusc, soţia sare alarmată:
– Aoleu! Bulă, intoarce masina, mergem acasă! Am uitat fierul de călcat in priză. Doamne, sper să nu fi ...
Mama vorbeste cu Bulă:
- Fiule, ti-am cumpărat manualele pentru scoală, au fost scumpe, asa că te rog ai grijă de ele!
-Bine mamă, nici nu mă ating de ele!
Adauga comentariul tau