Beneficiile consumului de struguri
Dimensiune font:
Au un nivel ridicat de apă şi sunt buni pentru hidratare * oferă o cantitate mare de nutrienţi esenţiali şi antioxidanţi care protejarea împotriva mai multor boli cronice
Fructele-vedetă ale sfârşitului de vară şi ale toamnei, strugurii au o istorie de 8.000 de ani, primele podgorii fiind cultivate pe teritoriile care formează acum Orientul Mijlociu. Strugurii au un număr impresionant de beneficii pentru sănătate, printre care şi unele mai puţin cunoscute. Porţia medie de struguri este o cană, adică aproximativ 32 de boabe. Drept unitate de măsură se poate folosi un pumn pentru a estima porţia potrivită.
Ajutor nesperat pentru sănătate
Strugurii au un nivel ridicat de apă şi sunt buni pentru hidratare. Fructele şi legumele cu multă apă sunt dense în nutrienţi, ceea ce înseamnă că oferă o cantitate mare de nutrienţi esenţiali, având în acelaşi timp puţine calorii. În acest caz, conţin şi mulţi antioxidanţi importanţi pentru sănătatea ochilor, cum ar fi luteina şi zeaxantina, iar strugurii roşii au resveratrol fitochimic în coajă, antioxidantul cunoscut pentru protejarea împotriva mai multor boli cronice. Fructele culese de pe ciorchine conţin antioxidanţi puternici cunoscuţi sub denumirea de polifenoli, care pot încetini sau preveni multe tipuri de cancer, inclusiv cel de esofag, plămâni, gură, pancreas, prostată şi colon. Resveratrolul regăsit în vinul roşu, cunoscut pentru beneficiile pentru inimă, este un tip de polifenol conţinut de coaja strugurilor roşii.
Conţinutul ridicat de polifenol din struguri poate reduce şi riscul de boli cardiovasculare prin reducerea presiunii sangvine prin mecanisme antiinflamatoare.
Fibrele şi potasiul din struguri ajută şi la sănătatea inimii. Creşterea aportului de potasiu, în combinaţie cu scăderea aportului de sodiu, este cea mai importantă schimbare în dietă pe care o poate face cineva care vrea să reducă riscul de boli cardiovasculare, potrivit lui Mark Houston, medic general şi profesor clinic asociat la Şcoala medicală Vanderbilt.
Aporturi mari de potasiu sunt asociate şi cu un risc redus de atac de cord, cu protecţia împotriva pierderii de masă musculară, păstrarea densităţii minerale din oase şi reducerea apariţiei de pietre la rinichi.
Fibrele şi potasiul din struguri ajută şi la sănătatea inimii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau