Biserica Catolică se transformă în biserica scandalurilor sexuale comise de preoți: Papa Francisc a cerut o anchetă

papa-francisc

Dimensiune font:

| 29-05-2021 10:17

Papa Francisc a dispus vineri o anchetă la Biserica Catolică din Koln în urma unui scandal declanşat de criticile la adresa modului în care biserica a gestionat un scandal de abuzuri sexuale vizând preoţi din acest oraş din vestul Germaniei, informează DPA.

Suveranul pontif intenţionează să trimită luna viitoare o aşa numită comisie apostolică în cea mai mare dioceză din Germania pentru a investiga ''posibile erori'' săvârşite de cardinalul din Koln, Rainer Maria Woelki, în modul în care a gestionat acuzaţiile de abuzuri sexuale, scrie Agerpres.ro.



La începutul anului, Woelki a refuzat să demisioneze ca urmare a publicării unui raport independent extrem de critic asupra cazurilor de abuzuri sexuale, în care era acuzat că şi-ar fi încălcat îndatoririle.

În urma scandalului, 14 dintre cei 15 parohi districtuali şi municipali au solicitat ca Woelki să înfrunte ''consecinţe personale''.

În schimb, Woelki a insistat că plănuieşte să îmbunătăţească măsurile din cadrul bisericii pentru a se asigura că nu se vor mai face greşeli.

Ancheta papală, căreia i-au fost acordate competenţe mai ample, va fi realizată de doi episcopi - episcopul de Stockholm, cardinalul Anders Arborelius, şi de Johannes van den Hende, episcop de Rotterdam şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Olandezi.

''În prima jumătate din iunie, trimişii Sfântului Scaun vor vizita zona pentru a-şi face o idee completă a situaţiei pastorale complexe din arhidioceză'', a precizat vineri biserica din Koln.

Cei doi episcopi urmează să investigheze ''posibile erori'' săvârşite de Woelki atunci când s-a ocupat de cazurile de abuzuri sexuale, se mai precizează în comunicat.

Un alt punct de interes al anchetei îl vizează pe arhiepiscopul de Hamburg Stefan Hesse - fostul şef de personal din Koln - precum şi pe cei doi episcopi din Koln suspendaţi din funcţii, Dominikus Schwaderlapp şi Ansgar Puff. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:41

Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4664/99/2016 (333/2016), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor imobile şi mobile din patrimoniul debitoarei S.C. „Est – Rom” S.A., cu sediul în sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi, după cum urmează: Nr. crt. Denumire activ, Adresa Componenţa/ suprafaţa construită, Valoare - lei - 1. Clădiri şi teren - Sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi C4 – Hală producţie şi reparaţii P+1 – 682 m.p.; - C3 – Magazie – 86 m.p.; - C5 – Magazie (şopron) – 35 m.p.; - C6 – Magazie (şopron) – 178 m.p.; - C7 – Magazie (şopron) – 18 m.p.; - C8 – Magazie (şopron) – 20 m.p.; - C9 – Magazie (şopron) – 9 m.p.; - C10 – Magazie (şopron) – 16 m.p.; - C11 – Magazie (vestiar) – 39 m.p.; - C12 – Magazie (vestiar) – 49 m.p.; - C13 – Hală producţie şi magazii – 231 m.p.; - Teren – 6.310 m.p. 307.296,00 24.696,90 609,30 296,10 314,10 348,30 156,60 278,10 12.809,70 16.093,80 119.435,40 1.648.800,00 2. Bunuri mobile Sat Valea Lupului, comuna Valea Lupului, judeţul Iaşi Mijloace fixe şi obiecte de inventar (mijloace de transport, echipamente tehnologice) 530.768,40 Total * * 2.661.902,70. Preţul de pornire al licitaţiei pentru bunul scos la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentelor de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 16.07.2021. Vânzarea prin licitaţie publică va avea loc la data de 09.08.2021, ora 1000 şi se vor organiza 18 şedinţe la un interval de 7 zile, respectiv până la data de 06.12.2021, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat şi a caietului de sarcini, respectiv 2.000 lei pentru bunurile imobile şi 500 lei pentru bunurile mobile, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566.035 şi 0727/850.575. Lichidator judiciar, Estconsult I.P.U.R.L. Huşi
HOROSCOPUL ZILEI
25/07/2021 06:40

  BERBEC Optimismul cu care reactionati la replicile foarte dure ale rudelor le dezamorsează imediat starea de tensiune. Cineva foarte drag suferă, dar nu prea aveti cum să-l ajutati acum. TAUR ...

Vaticanul publică în premieră informații despre proprietățile sale imobiliare
24/07/2021 18:54

Vaticaul a publicat sambătă informatii despre proprietătile sale imobiliare. Vaticanul a publicat sambătă pentru prima dată informaţii despre proprietăţile sale imobiliare, dezvăluind că deţine p ...

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2021
24/07/2021 10:04

Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2021. Pe data de 24 iulie, este prăznuită Sfanta Hristina. Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 24 iulie 2021. Sfanta Hristina s-a născut in cetatea Tir ...

HOROSCOPUL ZILEI
24/07/2021 06:22

 BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiar ...

Lună Plină în Vărsător. care sunt cele mai afectate zodii
23/07/2021 12:34

    Luna Plina este un moment al “culesului “, culegem ce am semanat in bine sau in rau, trecutul este analizat, rasplatit sau pedepsit. Viata este un sir intreg de alegeri iar o faza de ...

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 23 iulie 2021
23/07/2021 08:13

Calendar Crestin Ortodox. Sărbătoare 23 iulie 2021. Pe 23 iulie, se face pomenirea mutării moaştelor Sfantului Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, in anul 403. Calendar Crestin Ortod ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/07/2021 05:36

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...

HOROSCOPUL ZILEI
22/07/2021 06:01

 BERBEC Optimismul cu care reactionati la replicile foarte dure ale rudelor le dezamorsează imediat starea de tensiune. Cineva foarte drag suferă, dar nu prea aveti cum să-l ajutati acum. TAUR Vi se ...

Biserica Ortodoxă îi îndeamnă pe cetățenii Greciei să se vaccineze
21/07/2021 13:17

Biserica Ortodoxă din Grecia a lansat un apel către cetătenii acestei tări, prin care ii indeamnă să se vaccineze anti - Covid. Sinodul Bisericii Ortodoxe a Greciei a difuzat un articol care contine in ...

HOROSCOPUL ZILEI
21/07/2021 06:04

BERBEC Accentul zilei revine segmentului amoros. Atat in relatia cu persoana iubită cat si in relatia cu copiii se intrezăresc schimbări plăcute, mai mult sau mai putin. TAUR Situatia ta financiară este ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei