Bogdan Suceava, Vincent nemuritorul

Bogdan Suceava, Vincent nemuritorul, Editura Curtea veche, 2008

 

Bogdan Suceava cultiva in Vincent nemuritorul un science-fiction soft, pornind de la o ipoteza clasica a genului: ce ar fi daca omenirea ar atinge nemurirea cu ajutorul tehnologiei?

Aceasta ipoteza o pune in scena intr-un scenariu plasat cu aproximativ 30 de ani in viitor, intr-un moment cand transferul mintii umane pe un suport cibernetic devine posibil ca urmare a unui proiect interdisciplinar desfasurat de guvernul federal american, o colaborare a unor neurologi, psihiatri, chirurgi, ingineri, matematicieni si ciberneticieni. Proiectul se numeste SAW, Spring Aftrer Winter, si prin intermediul sau fiecare cetatean poate decide, practic, sa-si prelungeasca viata la nesfarsit, pe un modul nu foarte diferit de un laptop performant.

 

Romanul incepe promitator, printr-o expunere a unor puncte de vedere contradictorii cu privire la programul SAW: al bisericii catolice, al cercetarii stiintifice, al bisericii evanghelice, al psihiatriei, al unui individ decedat, contactat in „lumea de dincolo”. Dezbaterea e centrata pe considerente etice, dogmatice si istorice si are un caracter expozitiv, de desfasurare a unei problematizari intelectuale. Poate parea plictisitor, insa aceste puncte de vedere sunt transpuse intr-un talk show moderat de un fel de Jay Leno al viitorului, prin urmare nu lipseste nici schimbul dinamic de replici, nici efortul de a aduce subiectele la un nivel care e accesibil, fara a fi frivol.

De partea cealalta a ecranului, selectand programele si sorbind fiecare cuvant, se afla Vincent, un matematician in varsta de 39 de ani care, confruntat cu o boala incurabila, trebuie sa aleaga intre o posibila eternitate in neant si viata vesnica a intelectului, pe un circuit integrat. Romanul va pendula intre punctul de vedere plat si rece al unui narator omniscient si cel subiectiv-angoasat al lui Vinny, la persoana a III-a dar si la persoana I.

Operatiunea care copiaza mintea umana se numeste transformare si ea lasa in urma un cadavru: omul in carne si oase e ucis si mintea sa e transpusa, cu ajutorul unei inventii SF, fluxul Phi, pe „un fel de laptop” – modulul SAW. Dezbaterea specialistilor lasa a se intelege ca doar intelectul omului supravietuieste pe modul, nu si spiritul acestuia, si mai tarziu, cand vom avea perspectiva directa a vietii de apoi, vom descoperi o stare de concentrare a intelectului si de luciditate perpetua: „fara pauze, fara somn, fara uitare, o continua stare alerta, o perpetua luciditate paradisiaca, o intensitate a gandirii pe care, in viata reala, nu-ti amintesti sa fi avut-o / o dimineata de sute de mii de ani / si nu e o iluzie”.

 

Transformarea de la om la intelect-in-masina, trecerea in acel stadiu non-uman, de paradis al vietii vesnice care seamana mai degraba cu un purgatoriu sau cu un iad, e esenta romanului. Vocea personajului se rupe, capata raceala unei masini odata cu trecerea in viata de apoi, in vreme ce parametrii sai mentali se destructureaza si aluneca spre paranoia. Descrierea acestei noi umanitati si sugerarea noii stari, vazuta din interior, cu intreaga ei stranietate, cu angoasele si marasmul ei e miza romanului Vincent nemuritorul. Orice altceva, povestea si divertismentul si asteptarile cititorilor hard SF trec intr-un plan secund.

 

Axarea pe o singura miza, pe o singura idee poate fi si un lucru bun, si unul rau. E un fapt pozitiv atata timp cat aceasta miza mentine permanent focusul si asigura viziunii o claritate de cristal. Cititorului ii sunt prezentate, ordonat, datele problemei principale si ale subproblemelor, (aproape) fiecare ecuatie are o dezvoltare clara si detaliata. Bogdan Suceava este un scriitor foarte talentat, cu o cultura enciclopedica si, fapt esential, e un autor dotat cu o buna intuitie literara. Dar el este si matematician. Combinatia dintre logica, fabulatie literara si un anumit simt poetic are, aici, un rezultat fericit. La unii autori intalnirea dintre matematica si literatura are consecinte catastrofale, atunci cand matematicienii pornesc pe teritoriul literaturii cu multa ingenuitate si cu impresia ca „mintea ordonata” le va fi suficienta pentru a-i intrece usor pe confratii scriitori. Insa acesta nu este si nu a fost niciodata cazul lui Bogdan Suceava.    

 

Pe de alta parte, riscul acestei focalizari stranse e acela de a pierde din vedere insasi literatura. E un truism faptul ca un roman n-a fost niciodata un teren propice pentru distilarea unor idei in stare pura; eseistica si dizertatiile filosofice se adapteaza mult mai bine acestui scop. Bogdan Suceava o stie si arata ca o stie atunci cand dramatizeaza dezbaterea intelectuala din primele pagini ale cartii intr-o serie de talk-show-uri. El incearca, insa, asa cum am mai spus, sa mizeze pe o singura idee si considera ca talentul sau literar e suficient pentru a masca lipsa de complexitate a intrigii. Si ar fi fost suficient, daca ar fi explorat consecintele acestei idei – transferul mintii umane pe un suport cibernetic – pana la capat. Din pacate, insa, raman zone intinse pe care prozatorul nu le acopera deloc.  

 

Asa cum arata acum, Vincent nemuritorul e un roman cu o mare densitate de nuclee narative, dar care are prea putina carne literara. Problema nu este intinderea de mici dimensiuni a povestii, in fond si Sfarsitul copilariei, al lui Arthur C. Clarke, e o poveste de dimensiuni relativ restranse, axata pe o idee dominanta – omenirea in pragul unei transformari metafizice si a contopirii cu Supramintea universala. Romanul lui Clarke e insa complet, la sfarsit nu simti ca a ramas ceva nespus, din ceea ce era important.

 

Pe de alta parte, romanul lui Bogdan Suceava nu e lipsit de certe calitati. Rezolva, foarte bine, doua subpuncte ale ipotezei: mai intai, ilustreaza, amanuntit, fatetele problemei etice a transferului mintii umane pe un suport care i-ar permite sa acceada la nemurirea virtuala; apoi, reda, intr-un mod veridic, starea de anxietate a unei minti care a efectuat transformarea. Pentru al doilea punct, prozatorul foloseste cele doua perspective, a naratorului detasat si a eroului implicat, sincronizand foarte bine cele doua timbre cu substratul povestii. Viata de apoi e, in fond, imaginea unui desktop inert si infinit de computer, si raceala acestuia da nota de fond a celor doua voci. Deasupra se adauga modulatii emotionale bine surprinse, care variaza de la teama la neputinta la luciditate  exasperanta si la paranoia. „Oare in absenta acelei calduri a vietii, caldura trupului omenesc, cea de 99 de grade Fahrenheit, caldura despre care aminteau filosofii din vechime, ce mai este umanitatea? Ce mai ramane din ea? Ce mai inseamna ea?” se intreaba, in repetate randuri, personajul.   

 

Totusi, Vincent nemuritorul ar fi putut fi mai mult. E o lectura delectanta care, cu siguranta, transmite ceva, atat pe plan intelectual, cat si la nivel emotional. Insa nu e suficient, si o carte care nu isi atinge potentialul, care nu face tot ceea ce promite e, in cele din urma, nesatisfacatoare. In acest sens, exista in roman fire narative lasate libere, nerezolvate. O intriga politista porneste aproape de final, pentru a nu duce nicaieri; cazul unui boxeur care moare in ring si nu mai poate fi salvat pe un modul SAW este pomenit in doua randuri, fara nici o consecinta; o iubita din tinerete a lui Vincent apare, intr-o jumatate de pagina, trece prin fata unei camere digitale, si atat.

 

Si mai suparatoare e insa schitarea unor date de fond ale ipotezei care sunt apoi vag dezvoltate sau complet abandonate. Iata cateva dintre ele: evolutia psihiatrica pe termen lung si foarte lung a „pacientilor” SAW; sinuciderile virtuale; reorientarea opiniei publice, de la entuziasm pentru viata de apoi la scepticism si apoi la oroare, in fata iadului virtual; actele criminale savarsite de „morti” care, pe termen lung, nu au cum sa piarda razboiul de uzura cu cei vii; si, cel mai important, razboiul inevitabil, de lunga durata, dintre cei ramasi in viata, pe de o parte, si cei trecuti pe modulele SAW, pe de alta parte, in momentul in care „mortii” sunt amenintati de suspendarea proiectului federal/de ostilitatea opiniei publice/se plictisesc si se hotarasc sa se joace cu cei vii de-a soarecele si pisica. In fond, existenta pe circuitele integrate presupune, in viziunea lui Bogdan Suceava, eliberarea in spatiul virtual a unor inteligente imense, atinse de dementa, fara constrangeri morale, cu o eternitate in fata lor si fara nici o ocupatie. Scenariul distopic, in care mortii poruncesc celor vii, e, pentru fiecare cititor inzestrat cu o minima perspicacitate, imediat dupa colt.

 

Drama acestei stari de suspensie este foarte bine surprinsa in romanul lui William Gibson, Neuromantul, unde un personaj secundar, Dixie Linie Moarta, hacker candva celebru, copiat dupa moarte pe un modul cibernetic, are o singura rugaminte, la indeplinirea misiunii pe care o primeste de la camarazii sai inca in viata: aceea da a-i fi sters softwareul si de a avea, astfel, parte de odihna vesnica. Aceasta consecinta ultima nu intra in viziunea lui Bogdan Suceava; finalul, care apeleaza la un procedeu deux ex machina, lasa chiar senzatia ca scriitorul ar vrea sa scape cat mai rapid de Vincent, dandu-i un sut spre o destinatie oarecare, in spatiul infinit.     

 

Sursa: http://revistacultura.ro