DNA 'lovește' pentru a doua oară un primar
Un primar din Botoșani, deja cercetat pentru trafic de influență, este din nou în centrul unui scandal de corupție!
Procurorii DNA l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile pe edilul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, acuzat că ar fi cerut mită 200.000 de lei de la administratorul unei firme pentru a aproba plățile într-un contract de modernizare a drumurilor. Din suma cerută, ar fi încasat deja 90.000 de lei în trei tranșe. Deși se află în funcție, instanța i-a interzis să mai intre în primărie sau să-și exercite atribuțiile.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 26 iunie, faţă de Eugen Nechita, primarul comunei Drăguşeni, din judeţul Botoşani, pentru luare de mită, în formă continuată.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la diferite intervale de timp, în calitatea menţionată, Eugen Nechita ar fi pretins pentru sine, cu titlu de mită, de la un administrator al unei societăţi comerciale, în total, suma de 200.000 de lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranşe, 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu privind efectuarea plăţilor aferente unui contract de modernizare de drumuri, aflat în derulare.
Edilul „șpăgii pentru asfalt” – Primar din Botoșani, anchetat de DNA pentru luare de mită
Potrivit anchetatorilor, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu depăşească limita teritorială a judeţului Botoşani fără acordul procurorilor DNA, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de controlul judiciar, să nu se deplaseze în sediul primăriei comunei Drăguşeni şi să îşi exercite funcţia de primar al comunei Drăguşeni.
Potrivit DNA, inculpatului i s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau cu arestarea preventivă. De asemenea, i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile penale.
În decembrie 2023, primarul comunei Drăguşeni, Eugen Nechita, a fost reţinut pentru trafic de influenţă, după ce ar fi pretins şi primit 2000 de euro pentru a facilita angajarea unei persoane ca asistent medical la Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga. Reţinerea edilului a fost făcută în contextul unei anchete privind mita dată pentru angajări în sistemul sanitar, la Botoşani.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben
Tragedie în județul Botoșani. Un bărbat de 65 de ani, aflat la pescuit, s-a înecat în apele râului Prut
Percheziții Botoșani: Printre cei care ar fi beneficiat de acte false românești ar fi și cel care a incendiat casa premierului britanic
DNA trimite în judecată o rețea de angajați ai Gărzii de Mediu și Agenției de Protecție a Mediului din Botoșani
Un bărbat din Republica Moldova urmărit internaţional pentru o crimă comisă în Germania a fost prins de poliţiştii de frontieră la Stânca-Iaşi
Unul dintre cei mai mari afaceriști din nordul țării, fost primar emblematic, săltat și audiat 'din greșeală' într-un dosar de evaziune fiscală
Accident cu 10 victime în Botoșani, după ce o mașină a intrat pe contrasens
Administratorul locului de joacă din Botoșani al cărui tavan s-a prăbuşit în timpul unei petreceri a fost reţinut de poliţişti
Bărbat din Botoșani jefuit după un apel de trei ore. A rămas fără un milion de lei
Substanțe misterioase aruncate de două avioane deasupra Botoșaniului
Primar din Botoşani, ales la scrutinul de duminică, vizat de o anchetă a Parchetului European / Suspiciuni de fraudare a unui proiect de 3,5 milioane de euro
Performanță de excepție pentru un elev ieșean
Calvar rutier, în Bucium! Încep lucrările la Pasajul Socola
Iașul caută învățători și educatori. Harta posturilor vacante din învățământ
Noul model care a stârnit interesul șoferilor și i-a făcut să vină în showroom
De Paște, ieşenii au comandat inclusiv hrană pentru pisici cu aromă de miel
Cum să faci tranziția către freelancing: Ghid pentru un început de carieră pe cont propriu
„Ivanov”, o nouă premieră la Ateneul Național din Iași
Rezultate remarcabile la Olimpiadele naționale tehnologice. Elevii Iașului au câștigat 20 de distincții
Topul banilor din medicina de familie la Iași. Cine încasează cele mai mari deconturi de la CAS
Rețete delicioase din resturile de friptură și drob de la Paște. Ce poți găti rapid a doua zi, fără să arunci nimic
Bruxelles-ul ia în calcul o zi obligatorie de telemuncă pe săptămână. UE caută măsuri rapide ca să taie factura energiei
Angajări în IT. Salarii de până la 7.500 de lei
Șeful ITM București, revocat de ministrul Muncii. Costel Grojdea revine la conducerea ITM Iași
Opera Iași pregătește spectacole de marcă pentru luna mai
Unde îți înscrii copilul la lecții de germană (A1 sau A2) în Suceava?
Ce se întâmplă, de fapt, dacă nu te speli pe dinți de două ori pe zi?
Horoscop 16 aprilie 2026. Ziua în care se vede ce mai stă în picioare
Bancul Zilei
Continuă telenovela Autostrăzii Târgu Neamț – Târgu Frumos
La o cană cu tuș
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
„Modernizarea clădirii Colegiului Național Garabet Ibrăileanu” - PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată! COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
„Extinderea clădirii Colegiului Național Mihai Eminescu" PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Comunicat de presa privind lansarea proiectului
Chirica mută decisiv. Maternitatea „Elena Doamna” reaprinde conflictul între palate
Început entuziasmant de Campionat European la șah
Maria Anistoroaei, dublă campioană naţională de şah
Succese în ringul seniorilor
La o cană cu tuș
La o cană cu tuș
Politicienii fac înmormântările tot mai atractive!!
Încă o rușine în Dealul Copoului: Politehnica Iași – ASA Târgu Mureș 0-1
Extinderea Clădirii Liceului Teoretic Miron Costin ,,PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” COMUNICAT DE PRESĂ privind lansarea proiectului
COMUNICAT DE PRESĂ Anunț privind începerea implementării proiectului cu titlul „INSTALARE CENTRALĂ FOTOVOLTAICĂ PENTRU AUTOCONSUM LA NIVELUL SOCIETĂȚII ADF PROD S.R.L.”
Compromisul legat de timpul petrecut în fața ecranelor pe care multe familii îl fac după terminarea temelor
Șeful liberalilor ieșeni sare la gâtul lui Nicușor Dan
Ieșeanca Ilinca Rață, două locuri I pentru România la un concurs internațional de echitație
Prețul carburanților, astăzi, în bezinăriile din Iași
Rezultate simulare Bac 2026: 76,98% au promovat la Română, 64,36% la Matematică-Istorie și 73% la proba la alegere
Daruri în Sâmbăta Mare pentru o familie cu șase copii din Erbiceni
Terapii de 1,5 milioane de lei per pacient, decontate de stat, la Iași!
Catastrofă educațională. Note de 1, 2 și 3, cu miile în școlile din județ!
Autobuzele și tramvaiele vor circula și în noapte de Înviere
Șansa vieții pentru generația de 18 ani: au început înscrierile pentru cele 40.000 de biletele de tren DiscoverEU!
Drum lin, Vasile Ilegitim!