Call of Duty 4: Modern Warfare Review

Call of Duty 4: Modern Warfare Review

   Scenariul este foarte bine pus la punct, cele două forţe speciale având de îndeplinit în paralel misiuni care fac parte din aceeaşi poveste, destinele soldaţilor intersectându-se de mai multe ori într-un mod care nu pare deloc forţat. Misiunile sunt foarte variate, încă de la primul antrenament fiind cât se poate de clar că Modern Warfare nu este pur şi simplu un titlu în care ţi se dă un câmp de luptă cu inamici plasaţi după colţuri, pe care trebuie să-i împuscaţi şi să mergeţi mai departe. Astfel, vom avea parte de lupte pe apă, în aer, în baze subterane, în sate sau în oraşe aflate sub asediu.
       Înainte însă de a cădea din nou într-o completă admiraţie contemplativă, trebuie să menţionez cea mai mare problemă a jocului: este extrem de scurt! Campania single-player poate fi terminată într-o singură zi… dar ce zi! Intensitatea luptelor este fantastică, ea contribuind foarte mult la dezvoltarea unei ataşări emoţionale faţă de mai multe personaje, lucru pe care alte jocuri nu o pot transmite nici în 20 de ore de gameplay.

       Unul dintre marile regrete pe care le am este că nu pot divulga mai multe din poveste. Este atât de bine scrisă şi vă prinde atât de tare cu ambele mâini şi nu vă mai dă drumul până la sfârşit, încât felul în care veţi fi împinşi mai departe către următoarele misiuni vă va face să treceţi repede cu vederea durata scurtă a campaniei. Pot totuşi să vă spun că veţi lupta pe mai multe continente, veţi participa la o misiune care se desfăşoară cu 15 ani înainte de evenimentele din povestea principală sau că veţi putea controla armamentul dintr-un avion AC-130, în stilul înregistrărilor video cu care ne-am obişnuit din războiul din Irak. Drept urmare, nu va exista niciun moment de plictiseală, fie că e vorba de asalturi cu două echipe separate sau de misiuni de tip stealth în zone pline de inamici.
       Nu am aproape nimic să-i reproşez campaniei din Modern Warfare deoarece ea nici măcar nu este foarte previzibilă, aşa cum ne-am aştepta de la un astfel de titlu; în afară poate de faptul că s-a exagerat puţin cu situaţiile în care personajul principal este rănit şi are momente de luciditate alternate cu pierderea cunoştinţei. Nu m-am putut dezlipi de monitor până la final şi dacă producătorii ar fi creat încă 10 ore de joc single-player de aceeaşi calitate, probabil că aş fi continuat fără să clipesc până la sfârşit.

   Ce-i drept, sunt multe titluri care au pornit cu o poveste interesantă şi au eşuat din cauza implementării defectuoase, dar lucrurile nu stau deloc aşa în cazul de faţă. Motorul grafic va fi mereu primul evaluat, mai ales într-un astfel de joc, iar cel din CoD 4 se descurcă foarte bine, folosind toate efectele moderne, de la HDR la o implementarea foarte bună a adâncimii de câmp. Surprinzător este că, deşi arată impresionant, jocul este şi foarte bine optimizat, rulând mult mai bine pe sisteme modeste decât concurenţa "echipată" cu Unreal Engine 3 sau Cry Engine 2, deşi calitatea nu are mult de suferit. După mulţi ani de suportat coridoarele întunecate din alte titluri, am ajuns să apreciez mai mult libertatea de mişcare şi spaţiile deschise, iar Call of Duty 4 îmi oferă suficient din ambele ingrediente, astfel că producătorii merită toată stima noastră în privinţa departamentului tehnic. Nu mă puteam aştepta să ruleze chiar pe o placă video de acum 5 ani, dar având în vedere cât de bine arată, merită puncte în plus pentru modul în care rulează pe sistemele actuale.
        Interacţiunea cu mediul înconjurător este şi ea bine redată: peste tot se ridică praful, sar bucăţi de lemn sau cărămidă la impactul gloanţelelor iar o grenadă produce un dezastru vizual de toată frumuseţea (pe lângă un zgomot asurzitor). E drept, pereţii nu pot fi distruşi complet, dar a fost introdus un mod de calcul a penetrării gloanţelor prin diverse materiale, lucru deloc de neglijat când cauţi un obstacol după care să te ascunzi, mai ales în multiplayer.
       Tot la capitolul tehnic se remarcă simplitatea (şi în acelaşi timp eleganţa) interfeţei, care foloseşte un compas bidimensional pentru a vă ghida în timpul misiunilor, fiind de asemenea anunţati direct, dar eficient, dacă obiectivul se află deasupra voastră. Este într-adevăr un sistem care poate supăra pasionaţii de realism, dar pentru cei care doresc să se concentreze doar pe acţiune, este foarte bine realizat.

       Sunetul este şi el de calitate, coechipierii având o personalitate care răzbate prin voice-acting, astfel că, dacă la început veţi simţi neîncrederea echipei şi frustrarea lor faţă de un nou coleg, pe parcurs veţi auzi voci în care se simte îngrijorarea faţă de soarta voastră, pe lângă tipicele indicaţii primite de la ofiţerul superior. Poziţionarea spaţială este şi ea foarte bună, fiind extrem de utilă în vacarmul unei lupte crâncene. Jocul nu scapă totuşi de câteva probleme des întâlnite la acest capitol, cum ar fi repetarea unor replici sau melodiile din fundal, care deşi sunt acceptabile, nu sunt chiar comparabile (păstrând diferenţele de gen) cu capodoperele lui Jeremy Soule din Oblivion sau Company of Heroes. Există totuşi o compensare pentru folosirea repetată a aceloraşi fraze, acestea alternând cu unele scrise special pentru anumite evenimente scriptate, care fac experienţa de joc ceva mai umană: de exemplu, după ce veţi „adormi” cu arma un beţiv, veţi auzi şuierat un fel de „Ultima comandă!” de la un coechipier.
       Dacă tot vorbim de echipa care vă însoţeşte, este foarte important de menţionat faptul că AI-ul nu va reprezenta o piedică în calea voastră, el descurcându-se bine în cea mai mare parte a timpului, atât în cazul coechipierilor cât şi al inamicilor. Se pare că o soluţie pentru a evita blocarea neplăcută în alte personaje a fost mişcarea permanentă, care dă senzaţia că fiecare membru al echipei îşi vede de partea lui de misiune şi voi trebuie să interveniţi ca o rotiţă într-un mecanism bine uns. În mod paradoxal, am avut mai multe probleme cu acest lucru în multiplayer decât in single-player; după cum bine spunea cineva: "If you think bots are stupid, wait until you play with real people". Există totuşi câteva mici lucruri care zgârâie retina, cum ar fi faptul că anumiţi inamici se încăpăţânează să urmeze acelaşi traseu ca alţi 5 dinaintea lor, care tocmai primiseră câte un glonţ în cap. Din fericire, astfel de scăpări sunt rare şi nu deranjează foarte mult.