Cartea cimitirului – Dansand printre morminte

“In bezna era o mana si mana tinea un cutit.” Asa incepe Cartea cimitirului. Fanii lui Neil Gaiman isi freaca mainile fericiti, in timp ce cititorii mai putin familiarizati cu lucrarile scriitorului britanic se intreaba daca este vorba de un thriller sau poate chiar un horror. Asistam in continuare la asasinarea unei familii din care supravietuieste doar un copil, care se refugiaza in cimitirul din apropiere. Sa fie vorba de un roman politist? Inceputul este insa inselator.

Baiatul, denumit Nobody Owens in absenta numelui real, sau pe scurt Bod, este adoptat de o familie de fantome bune la inima, care nu au avut copii in timpul vietii si se angajeaza sa il creasca pe micut. In sfarsit, e clar ca avem de-a face cu un fantasy. Dar incadrarea intr-un anumit gen nu este neaparat importanta. Mult mai interesant este universul creat de Gaiman. Abia in cimitir isi da acesta frau liber la imaginatie.

Pe langa personajele fantastice, necesare pentru a da savoare actiunii, avem de-a face cu o societate bine structurata, chiar daca membrii acesteia sunt morti. Exista si un paznic, capabil sa interactioneze cu ambele lumi, si un secret bine ascuns care se dovedeste a avea o influenta decisiva asupra destinului lui Nobody.

Oricine a intrat in contact cat de cat cu copiii stie ca nu este deloc usor sa te ocupi de ei. Astfel, o mare parte din locuitorii cimitirului este implicata in cresterea, educarea si protejarea lui Bod. La nevoie se apeleaza si la ajutor din exterior, pentru ca toata lumea isi ia indatoririle in serios si, chiar daca nu se manifesta pe fata, toti l-au indragit pe baiat.

Scurgerea timpului este contorizata nu de schimbarile aparute in cimitirul parasit, ci de complexitatea problemelor aparute. Daca la inceput este vorba doar de procurarea hranei, pe masura ce creste Nobody, ca orice copil neastamparat, are tendinta sa intre in tot felul de incurcaturi. Este un baiat inteligent, insufletit de o curiozitate avida si, inevitabil, la un moment dat universul reprezentat de cimitir nu mai este suficient de mare pentru el. Dar pericolele din lumea viilor sunt mari in ceea ce il priveste, pentru ca ucigasul parintilor sai inca il mai cauta.

Fiecare capitol din carte prezinta un episod important din viata lui Nobody, putand fi cu usurinta citit ca lectura independenta. Atmosfera este mai putin terifianta sau bizara decat in “Coraline”, insa galeria de personaje introduse este mai bogata, de la paznicul despre care doar se sugereaza ca ar avea o natura aparte, pana la profesoara-paznic de origine romana si sa nu uitam de prietenii baiatului, printre care se numara si o fosta vrajitoare si o fetita vie.

Desi actiunea are in prim plan evolutia lui Bod, exista doua fire narative secundare care trateaza misterul mortii parintilor sai si prietenia legata cu o fetita de varsta apropiata. Cu toate ca ni se dau putine indicii pe parcurs, misterul este rezolvat chiar daca romanul poate fi considerat a avea un final deschis. Asa si trebuie sa fie deoarece este vorba de o calatorie initiatica, care il pregateste pe Nobody, mai mult sau mai putin, pentru Viata.

Cert este ca dupa citirea ultimului rand, pe langa experienta unei lecturi placute, ramanem cu speranta ca poate, candva, Neil Gaiman va scrie o continuare a aventurilor lui Bod in lumea reala. Si atunci sa te tii!

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/