Cerere enormă de monedă americană pe piață

P2-analiza

Dimensiune font:

| 10-11-2020 21:34

Cererea de monedă americană a crescut odată cu cotațiile de la marile burse, după victoria lui Joe Biden dar și anunțul făcut de Pfizer şi BioNTech că vaccinul creat împreună are o eficienţă de peste 90% împotriva COVID-19.  Luni, euro a crescut până la 1,1921 dolari, dar cererea de „bancnotă verde” s-a majorat în cursul serii, impulsul fiind dat de bursele de peste Ocean, trend care a continuat și ieri.

Dacă la începutul săptămânii euro a scăzut în piața locală până la 4,859 lei, ieri, transferurile se realizau în culoarul 4,863 – 4,869 lei, astfel că media a coborât de la 4,8674 la 4,8667 lei.

Moneda unică a coborât la 1,1780 – 1,1844 dolari, ceea ce a făcut ca media monedei americane să urce de la 4,0987 la 4,1306 lei.

Dorința expresă a fostului președinte american, Donald Trump, de depreciere a dolarului, pentru a impulsiona exporturile SUA, se va împlini în mandatului lui Joe Biden.

Pe termen lung, declarațiile oficialilor Rezervei Federale americane că vor menține politica monetară acomodativă, care permite tipărirea de monedă suplimentară, pentru o perioadă îndelungată, va avea ca efect slăbirea dolarului, conform analizelor mai multor bănci americane sau europene.

Moneda elvețiană s-a depreciat puternic, la 1,078 – 1,082 franci/euro, iar cursul ei a coborât de la 4,5543 la 4,5022 franci/euro.

Lira sterlină a beneficiat, la rândul ei, de speranțele puse în noul vaccin și s-a apreciat la 1,1132 – 1,1257 euro/liră iar cursul a sărit de la 5,3867 la 5,4682 lei.

Aprecierea monedei americane a fost însoțită de o scădere a altor active considerate drept „refugii”, precum aurul sau francul elvețian. Uncia de aur cobora marți pe piețele specializate la 1.869 – 1.889 dolari, după creșterea de luni la 1.954 – 1.965 dolari. Această evoluție a făcut ca prețul gramului de aur să scadă de la 258,0763 la 248,4532 lei.

Scăderea dobânzilor interbancare s-a amplificat marți, odată cu stabilizarea cursului euro dar și a menținerii ratingului României la valori care îl fac atrăgător pentru investiții.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a coborât de la 2,10 la 2,07%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 2,15 la 2,12% iar cel la 12 luni de la 2,16 la 2,14%.

Monedele din regiune se depreciau ușor față de cea unică. Media monedei poloneze a urcat de la 4,4870 la 4,5063 zloți/euro iar a celei maghiare de la 358,02 la 359,03 forinți/euro.

Fluctuațiile bitcoin pe platformele specializate se limitau la 15.100 – 15.500 dolari, cotații apropiate de maximul de 15.947 dolari, atins vinerea trecută. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 13 mai, 2021
13/05/2021 23:20

  Numerele extrase, joi, 13 mai, 2021   Loto 6/49  12   40   7   10   6   41 Loto 5/40  22   7   13   1& ...

 Energia electrică, uleiul comestibil şi serviciile de igienă şi cosmetică s-au scumpit cel mai mult în aprilie
13/05/2021 11:15

  Energia electrică, uleiul comestibil şi serviciile de igienă şi cosmetică au inregistrat cele mai mari scumpiri in luna aprilie a acestui an comparativ cu aprilie 2020, in timp ce ieftiniri importa ...

Lupul va deveni specie pe deplin protejată în Slovacia
13/05/2021 11:00

Vanarea lupilor va fi ilegală in Slovacia incepand de la 1 iunie, după ce tara a adoptat noi reguli conforme cu recomandările UE.   Comisa Europeană a lansat in 2013 o procedură de infringement im ...

Transportatorii rutieri vor plăti rovinieta în funcţie de distanţa parcursă
12/05/2021 14:47

Transportatorii rutieri vor plăti rovinieta in funcţie de distanţa parcursă şi nu ca perioadă, aşa cum este in prezent. Modificarea sistemului de taxare pentru reţeaua de drumuri naţionale şi autostr ...

Vânătoarea pentru trofee, INTERZISĂ. Animalele, recunoscute ca
12/05/2021 12:12

În Marea Britanie, animalele vor fi recunoscute, prin lege, drept fiinţe cu drepturi, iar vanătoarea pentru trofee va fi interzisă. Este o victorie uriaşă a ONG-urilor care luptă pentru drepturile a ...

DNA a deschis dosar penal în cazul uciderii ursului Arthur
12/05/2021 10:25

Directia Natională Anticoruptie a deschis un dosar penal in care cercetează imprejurările in care a fost impuscat ursul Arthur. Procurorii anticoruptie au demarat investigatia in rem, pentru fapte de abuz in ...

Garda Națională de Mediu anunță controale. Țara este plină de gunoaie
12/05/2021 09:54

Seful Gărzii Nationale de Mediu, Octavian Berceanu, a fost prezent, marti seara, in platoul Digi 24. Acesta a vorbit despre problema gunoaielor cu care se confruntă intreaga tară, specificand că peste tot e ...

Comisarul european pentru mediu analizează informaţiile privind ursul vânat în România de prinţul de Liechtenstein
11/05/2021 15:56

Comisarul european pentru mediu, oceane şi pescuit, Virginijus Sinkevicius, a anunţat luni că ”analizează” informaţiile provenite de la mai multe ONG-uri in legătură cu ursul impuşcat in Rom ...

 ASF: Pensiile private, performerele crizei
11/05/2021 13:25

  La finalul primului trimestru al anului 2021 fondurile de pensii private obligatorii au inregistrat o crestere cu o treime a activelor totale, in raport cu aceeasi perioadă a anului trecut, depăsind a ...

România, pe ultimul loc în UE la Indicele Bogăției Națiunilor
11/05/2021 08:58

Austria se plasează pe primul loc in Indicele Bogătiei Natiunilor (WNI) – un clasament conceput de Warsaw Enterprise Institute (WEI) ca o alternativă la măsurarea bunăstării pe baza PIB-ului, in t ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei