default

Dimensiune font:

Chimistul Constantin H. Budeanu

| 01-08-2015 04:38

 Distins dascăl şi eminent om de ştiinţă, prof.dr.doc.ing. Constantin H. Budeanu şi-a dedicat întreaga activitate şi viaţă dezvoltării şcolii româneşti de chimie. Născut la 1 august 1915, în comuna Dragăneşti, judeţul Bălţi, din Basarabia, a urmat cursurile şcolii primare şi cele ale Liceului „Ion Creangă”, secţia reală, din oraşul Bălţi. În 1936, după absolvirea liceului, se înscrie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi, secţia Tehnologică, iar în 1938 se transferă la Facultatea de Chimie Industrială a Institutului Politehnic, pe care o absolvă în anul 1940.

Remarcat şi apreciat ca student, la absolvirea facultăţii este încadrat asistent la Catedra de Chimie Organică a Universităţii „Al.I. Cuza”, unde, sub conducerea acad. prof. C.V. Gheorghiu întocmeşte teza de doctorat intitulată „Contribuţii la studiul reacţiei dintre izotiocianţi şi oxine. Acţiunea izotiocianatului de benzoil asupra aldoximelor şi celoximelor”, pe care o susţine în 1949, când i se conferă titlul de doctor în ştiinţe cu menţiunea „Magna cum laude”.

Cariera didactică în învăţământul superior a început-o în 1941, ca asistent suplinitor la Facultatea de Chimie a Universităţii din Iaşi. În 1942 este numit asistent provizoriu, în 1948, conferenţiar, iar 1962 profesor universitar titular, la Catedra de Chimie organică. Astfel, profesorul Constantin H. Budeanu a parcurs timp de peste 40 de ani o rodnică activitate didactică şi ştiinţifică, prin care se înscrie în suita marilor dascăli care au slujit, de-a lungul anilor învăţământul chimic superior din Iaşi. A desfăşurat o vastă şi bogată activitate ştiinţifică. Este autor a peste 120 de lucrări ştiinţifice, al mai multor brevete şi invenţii şi al mai multor articole de documentare ştiinţifică. Experimentator de mare rafinament, Constantin H Budeanu a realizat sinteza unui număr foarte mare de substanţe organice noi, cu potenţială activitate farmacodinamică. Cercetările sale în domeniul sintezei organice fine de substanţe cu potenţială activitate farmacodinamică au suscitat, interesul cercurilor ştiinţifice de peste hotare. Societatea Franceză de Terapeutică şi Farmacodinamie îl alege, în 1966. membru titular, iar în 1972 este ales membru titular al Societăţii de Chimie din Franţa.

Prof.dr.doc.ing. Constantin M. Budeanu s-a stins din viaţă pe 25 octombrie 1987 şi a fost înmormântat la cimitirul „Eternitatea” din Iaşi. Prin opera sa ştiinţifică şi prin activitatea didactică, Constantin H. Budeanu s-a înscris printre reprezentanţii de seamă ai ştiinţei şi învăţământului românesc.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

ANUNT LICITAȚIE ÎNCHIRIERE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ONEȘTI reorganizează licitație publică deschisă cu oferta în plic închis. 1) Informații privind locatorul: MUNICIPIUL ONEȘTI, reprezentat legal prin PRIMAR –Ing. Nicole Gnatiuc, cu sediul în B-dul Oituz, nr. 17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032, Telefon: 0234/324.243, Fax: 0234/313.911, e-Mail: primarie@onesti.ro, www.onesti.ro având cont de virament nr. RO29TREZ06221A300530XXXX, deschis la Trezoreria Onești; 2) Informații privind obiectul închirierii: Informații privind obiectul închirierii conform HCL nr. 200/14.11.2019, anexa nr. 1: Nr. Crt.; Adresă amplasament; Suprafaţă mp; Preţ lei/mp/lună; Durata; Destinaţia. 1. B-dul Oituz nr. 12, 4,00 mp, 10,00 lei, 10, Amplasare totem; 2. Calea Bacăului (parte dreaptă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3. Calea Bacăului (partea stângă a DN Oneşti -Bacău), 4,90 mp, 2,50 lei, 10, Amplasare panou publicitar; 3) Informații suplimentare si Documentația de atribuire pot fi obținute: -în format tipărit la Serviciul Patrimoniu și Pază din cadrul Primăriei Municipiului Onești, etaj VII, cam. 703, în urma achitării contravalorii de 20 lei/exemplar (în numerar la casierie sau în contul RO33TREZ0612118025XXXXX –CUI 4353250 beneficiar Municipiul Oneşti) -data limită pentru solicitarea clarificărilor: 17.02.2020, ora 16.00; 4) Informații privind ofertele: -Data limită de depunere a ofertelor: 25 februarie 2020, ora 12.00. -Ofertele se vor depune într-un număr de 1 (unu) exemplare la adresa: B-dul Oituz nr.17, municipiul Onești, județul Bacău, Cod poștal 601032; -Data licitaţiei: 26 februarie 2020, ora 12.00; 5) Locul desfăşurării şedinţei de licitaţie: la parterul Primăriei Municipiului Oneşti, la sala mică de şedinţe; 6) Denumirea, adresa, numărul de telefon, telefax și/sau adresa de e-mail a instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Bacău; Adresa: Bacău, Str. Ştefan cel Mare nr. 4 cod 600356, tel: 0234514419, fax 023452521; email: tr-bacau-reg2@just.ro; 7) Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04.02.2020..
S.C. Remat S.A., cu sediul în mun. Iaşi, str. Aurel Vlaicu, nr. 88, jud. Iaşi, O.R.C. J22/286/1991, C.U.I. RO1977144, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., potrivit Hotărârii nr. 1230/12.07.2016, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secția a II-a Civilă-Faliment, în dosarul nr. 9134/99/2014, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în data de 14.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, a următoarelor active: Nr. activ Descrierea comercială a activelor - Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.) - Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 7 Teren intravilan construit în mun. Dej, str. Bistriţei, nr. 44, pe sensul către Cuzdrioara, jud. Cluj (zona industrială, la ieşire spre Bistriţa Năsăud, înainte de S.C. Someşul S.A.), St teren-7.149 m.p., curţi-construcţii, St construită-1.659,16 m.p., regim de înălţime: P+1parţial, împrejmuit, betonat (100%), învecinat cu S.C. Somtrans S.A., S.C. Samus Mex S.A., S.C. Com-Beton S.A., deschidere la stradă aprox. 53 m.l.; Identif. imobil: nr. cds. 837/2/1 în C.F. nr. 18837/N a localităţii Dej (nr. cds. nou 53437 al C.F. 53437/mun. Dej); - 2.732.400,00 lei; - 683.100,00 lei. Activ 16 PROPRIETATE IMOBILIARĂ, compusă din teren în suprafață totală de 3.914 m.p. și construcții în suprafață totală de 1.117 m.p., situată în oraş Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, jud. Vrancea, la 6km de nodul rutier Tișița. Este alcătuită din: - Imobil situat în oraşul Mărăşeşti, str. Doinei, nr. 2, T25, P1735, jud. Vrancea, Imobilul a fost dobândit prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1111/22.03.2001 de B.N.P. Tanase Rodica. - Împrejmuire depozit Mărăşeşti (degradat, nr. inv. 2088), platformă betonată 1.040 m.p. (degradat, nr. inv. 2092); Proprietatea are deschidere frontală la str. Doinei și este pretabilă pentru activități industriale având în vedere și caracterul zonei în care este amplasat imobilul. - 437.600,00 lei; - 80.000,00 lei. Activ 46 Construcție metalică demontată în mun. Iași, Șos. Iași – Tomești, nr. 6, jud. Iași. - 46.000,00 lei; - 7.000,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 13.02.2020, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 13.02.2020, ora 13.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail vanzari@insolventa.ro, fax: 0232/212231, tel. 0232/243864, 0755132473..
Subscrisul Cabinet Individual de Insolvenţă Opriş Irina, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. SALIX FARM IMPEX S.R.L, conform Încheiere nr. 137 din data de 16.10.2018, emisă de Secţia a II a Civilă a Tribunalului Iaşi-Faliment, anunţă, scoaterea la vânzare, prin licitaţie publică cu strigare, în data de 09.03.2020, orele 14.00, a imobilului situat în localitatea Popeşti, parter, ap.1, judeţul Iaşi, la 9.037,50 euro fără TVA, reprezentand 75% din valoarea de piaţă stabilită prin Raportul de evaluare. Licitaţia se va desfăşura la sediul lichidatorului judiciar din Iaşi, str. Pictor Octav Băncilă, nr.1, jud. Iaşi în conformitate cu regulamentul de vânzare, ce va fi afişat la loc vizibil, cu cel puţin 5 zile înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie. Preţul de la care începe licitaţia este echivalentul în Ron la cursul BNR din ziua licitaţiei a 75% din valoarea stabilită prin Raportul de evaluare a imobilului, la care se adaugă TVA. În cazul în care la licitaţia din data de 09.03.2020 nu se va reuşi valorificarea imobilului, se vor organiza noi licitaţii, în aceleaşi condiţii, pe 16.03.2020, respectiv 23.03.2020 orele 14,00. Toţi cei care posedă un drept real asupra imobilului scos la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, de a face lichitatorului dovada acestuia, până în preziua licitaţiei. Imobilul se va vinde liber de orice sarcini conform art. 91 alin. 1 din Legea 85/2014. Poate participa la licitatie orice persoană fizică sau juridică care depune cu cel puţin o zi înaintea ţinerii şedinţei de licitaţie, până la ora 12.00, la sediul lichidatorului documentele prevăzute în caietul de sarcini, care se poate procura de la sediul lichidatorului judiciar, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 08.00-16.00. Garanţiei de participare este în procent de 20% din preţul de pornire la licitaţiei. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0751103771.
Tribunalul Iaşi, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 4383/99/2017 (210/2017), în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, precum și a Codului de procedură civilă, anunță scoaterea la vânzare prin licitație publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. „Ago – Parus” S.R.L. Iaşi, cu sediul în municipiul Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanu, tronson 5, biroul 9, în NH Bussiness Company, la sediul Cabinetului de Avocat Daniela Arhire, etj. 1, județul Iași, după cum urmează: Nr. crt. - DENUMIRE ACTIV – Componenţa – Valoare -lei- 1. Bunuri mobile - Aparate de joc electronice slot machine - 22.605,00. Preţul de pornire al licitației pentru bunurile scoase la vânzare este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare și hotărârea Adunării creditorilor din data de 10.03.2019. Vânzarea prin licitație publică va avea loc la data de 16.04.2020, ora 10.00 și se vor organiza 6 ședinţe la un interval de 7 zile, respectiv la data de 23.04.2020, 30.04.2020, 07.05.2020, 14.05.2020 și 21.05.2020, la sediul lichidatorului judiciar. Până la data și ora licitației, ofertanții vor depune la sediul lichidatorului judiciar dovada achitării taxei de participare de 10% din prețul de pornire al bunului licitat, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al bunului licitat și a caietului de sarcini, respectiv 100 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitație, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitație, duce la pierderea garanţiei de participare la licitație, cât și a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligația să anunțe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie, nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefoanele 0335/566035 şi 0727/850575..
Opera Nationala Bucuresti transmite online spectacolele Tosca si Lacul Lebedelor
29/03/2020 22:10

 Opera Nationala Bucuresti transmite in cadrul Seri de Opera Online spectacolele "Tosca" de Giacomo Puccini si "Lacul Lebedelor" de Piotr Ilici Ceaikovski. Astfel, luni, 30 martie, o ...

Les Miserables”, Premiul Cesar pentru Cel mai bun film
01/03/2020 16:14

    Drama „Les Miserables” de Ladj Ly a caştigat premiul Cesar pentru cel mai bun film, in cadrul unei ceremonii tensionate, marcate şi de recompensarea lui Roman Polanski, cu premiul ...

Cristi Puiu, cel mai bun regizor din secțiunea Encounters de la Berlinală
01/03/2020 15:13

    Lungmetrajul „There Is No Evil”, in regia iranianului Mohammad Rasoulof, o dramă despre limitele libertăţii individuale sub un regim autoritar, a caştigat sambătă Ursul de Aur ...

Lungmetrajul „Tipografic Majuscul”, „primul mare documentar al anului”
24/02/2020 11:43

      Presa internaţională de specialitate a apreciat lungmetrajul „Tipografic Majuscul” al lui Radu Jude, prezentat in selecţia Forum a Festivalului de Film de la Berlin, filmu ...

VIDEO-Jean Constantin - Tara mea
12/02/2020 19:56