Cod roşu de secetă în cultură!

 Dorian OBREJA

Dacă este să ne luăm după o recentă declaraţie a deţinătorului portofoliului Culturii, ar trebui, vorba unei celebre mai vechi reclame , să dormim liniştiţi, căci statul lucrează pentru noi. Adică nici pomeneală de subfinanţare în domeniul pe care, cu onoare şi mai ales competenţă (ca profesor de matematici) îl păstoreşte. Personajul în discuţie afirmă face publice cifre („este al treilea an în care am avut o creştere cu 30 la sută faţă de execuţia bugetară de anul trecut” – formulare cam echivocă pentru un om al ştiinţelor exacte), care, dacă sunt adevărate, ar reprezenta un adevărat miracol (inclusiv în sensul că or exista pe hârtie, dar nu se prea văd în realitate.).

Cred că e mai nornmal să apelăm, mai întâi, la somităţile în materie. Acum 2 ani, Ion Caramitru (unul din excelenţii ex-miniştri ai domeniului), atenţiona că „bugetul culturii a scăzut dramatic, iar subfinanţarea actului cultural ar putea închide anumite instituţii de profil”. Tot atunci, Caramitru făcea o comparaţie evident alarmantă (mai ales pentru un...matematician): raportat la PIB, bugetul culturii, raportat la PIB 1990, era de 0,33 la sută; la data vorbirii, era de doar 0,08”!!! Dacă cei 30 la sută se raportează la cei 0,08 la sută, atunci e limpede „miracolul”. Mai încoace, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Nicolae Manolescu trăgea şi el un semnal de alarmă vizavi de subfinanţarea culturii şi de lipsa de interes pentru acest domeniu, subliniind că, din tot ce face omul, „singura care adună şi nu desparte este cultura”.

De la somităţi, să trecem la realităţi. Organizatorii ediţiei din acest an a Festivalului „G. Enescu” sunt îngrijoraţi că ministerul de resort ezită în acordarea ultimei suplimentări de buget, absolut ncesare, conducerile operelor din Iaşi şi Cluj (se) întreabă dacă, la toamnă, din lipsă de bani, vor putea continua activitatea...

Un caz mai ciudat, aparent mai puţin însemnat, dar semnificativ din punctul de vedere al unor concepţii (păguboase), l-am reperat la Câmpulung Moldovenesc.

Aş începe prin trimiterea la un citat admirabil din Jorge Luis Borges: „Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci”. Ei bine, în 1896, în oraşul amintit, lua fiinţă un asemenea Paradis, ajungându-se, în zilele noastre, la un fond de peste 110.000 cărţi. S-au găsit bani, cred că europeni, circa un milion de euro, pentru restaurarea sediului bibliotecii, care necesita aşa ceva. Dar nu s-a „găsit” ceva mult mai simplu, chiar gratis: o strategie care să ducă la continuarea activităţii bibliotecii şi pe perioada restaurării (care va dura, probabil, în jur de doi ani).

Paradisul de la Câmpulung Moldovenesc a fost suspendat. Pentru sutele de cititori – din localitate sau turişti, dar şi pentru cei doar câţiva angajaţi ai bibliotecii. Un singur personaj face excepţie – directorul instituţiei, care va rămâne în activitate (?!) permanentă, plătit, probabil, prin economisirea banilor rezultaţi din tăierea plăţii a 25 la sută din salarii şi a indemnizaţiei de hrană.

Doar spaţiul mă împiedică să mă refer la soarta unui alt Paradis – cel al Bibliotecii Municipale „Gh. Asachi” din Iaşi, subiect asupra căruia voi reveni.