COMUNICAT Susținem progresul economic și protejarea mediului înconjurător

poza pur

Dimensiune font:

| 18-01-2021 15:40

Vineri, 15  ianuarie, a avut loc videoconferința de lansare  a Asociației Pur și simplu verde. Gazdele evenimentului au fost Ioana Petrescu, președintele Asociației  și Radu Gabriel, actor și membru al Asociației.

 

În cadrul evenimentului, profesioniști  în  probleme de mediu, energie și digitalizare din țară și de peste graniță, alături de  militanți fervenți ai dezvoltării durabile și membri ai acestei asociații,  au prezentat principalele provocări cu care se confruntă lumea în domeniul schimbărilor climatice și  soluțiile susținute de Pur și simplu verde ca principale arme de  combatere a acestora.  

În premieră pentru România, specialiști internaționali, în calitate de  membri ai Consiliului  științific al Asociației Pur și simplu verde, au  prezentat viziunea și strategiile   în domeniile lor de expertiză, necesare a fi aplicate  pentru combaterea schimbărilor climatice și dezvoltarea unei economii durabile, care  să susțină progresul economic, dar să ia în considerare și alte aspecte, precum cele legate de protejarea mediului înconjurător.

Primul invitat special din cadrul evenimentului, Aparna Mathur,  senior economist în Consiliul Consilierilor Economici (Council of Economic Advisers) de la Casa Albă , ne-a vorbit despre  modul în care se  pot atenua efectele tranziției la energia verde pentru populația cu venituri mici: Există modalități de a concepe o taxă pe carbon care ar putea fi pe placul politicienilor  și ar putea contribui și la bunăstarea socială.  Este important să înțelegem că o taxă pe carbon poate fi un instrument fiscal semnificativ - chiar și o mică taxă de 15 dolari poate strânge aproximativ 100 de miliarde de dolari pe an sau un trilion de dolari într-un deceniu. Asta înseamnă că există modalități prin care o parte din veniturile din impozite pot fi utilizate pentru a compensa povara asupra gospodăriilor cu venituri mici din costurile mai mari asociate cu o taxă pe carbon.(...) Îi doresc Ioanei și echipei sale tot binele în acest demers ambițios și aștept cu nerăbdare să mă implic!

 

La rândul său, Gilbert Metcalf, profesor universitar, Tufts University, SUA și membru al Consiliului Științific al organizației Pur și simplu verde, a declarat că: Asociații precum Pur și simplu verde sunt esențiale atât pentru educarea factorilor de decizie în ceea ce privește rezultatele cercetării economice de ultimă generație, cât și pentru promovarea ideilor care abordează obstacolele unei politici de mediu eficiente. Pur și simplu verde se concentrează pe mult mai mult decât pe politica climatică. Este bine, deoarece este foarte clară  suprapunerea dintre politica climatică și alte probleme importante de mediu - calitatea apei și a aerului, lipsa apei, poluarea agricolă și multe altele. Trebuie să ne deplasăm pe mai multe fronturi; și trecerea pe frontul climatic ajută la soluționarea problemelor din aceste alte sectoare”.

 

Robert Orr, subsecretar general al Organizației Națiunilor Unite și consilier special al secretarului general al ONU pentru schimbările climatice,  a declarat că ”Lansarea organizației Pur și simplu verde vine într-un moment în care pandemia de COVID-19 a demonstrat foarte clar implicațiile unor răspunsurile insulare în rezolvarea unor probleme globale. Vine într-un moment în care eroziunea încrederii în știință și în expertiză ne costă vieți și mijloace de trai. (...) Pe scurt, lansarea organizației Pur și simplu verde nu ar putea veni într-un moment mai bun sau mai relevant pentru România și prin fondarea sa, sunteți pregătiți să întâmpinați realitățile ce se desfășoară sub ochii noștri la nivel internațional.  (...) Zilele în care problemele climatice și de sustenabilitate erau delegate doar activiștilor de mediu și ministerelor de mediu s-au încheiat. Nevoia de a mobiliza toate structurile societății, statele sale, orașele, afacerile și instituțiile sale financiare și în special întreg ansamblul său de cetățeni este noul normal.”     

 

Nathan Hultman, Directorul Centrului de Sustenabilitate Globală, Universitatea Maryland,  care a contribuit  la dezvoltarea obiectivului climatic SUA pentru 2025 și a participat la procesul climatic al ONU timp de peste 20 de ani, a spus: ”mă bucură foarte mult lansarea organizației Pur și simplu verde deoarece înseamnă un plus de ambiție pentru actorii globali și aduce laolaltă comunitatea științifică cu factorii de decizie, susține măsurile factorilor de decizie și ajută la crearea și educarea noilor lideri din România și nu numai.”

 

Cred că a venit timpul să construim un sistem economic mai rezistent, mai rezilient care să se centreze pe o producție și pe un consum durabile, reducerea deșeurilor, creșterea eficienței, să nu se mai folosească combustibilii fosili, un sistem în care prin stilul de viață mai sustenabil să putem să decuplăm creșterea de distrugerea mediului și un sistem în care să regândim și să redefinim bunăstarea umană în afara unor termeni pur și simplu monetari sau pecuniari” , a susținut Ioannis Ioannou, conferențiar universitar London Business School, Marea Britanie, cărui principală preocupare în activitatea sa academică este modul în care companiile private pot conduce spre  un viitor durabil.

 

Fostul ministru elen al mediului si al finanțelor publice,  George Papaconstantinou, în cadrul intervenției sale pe tema finanțării necesare pentru o dezvoltare durabilă,  a subliniat că:  ”Niciodată până acum nu a existat un nivel mai bun de înțelegere (...) cât privește nevoia de dezvoltare durabilă. De aceea, de exemplu, guvernele colaborează în moduri pe care nu le-am văzut până acum niciodată, pun la dispoziție pachete financiare extinse, iar sectorul privat a înțeles și foarte rapid la trecut la efectuarea unor investiții în această privință.”

 

La evenimentul de lansare a Asociației Pur și simplu verde, au participat și membri cu expertiză, precum:  Clara Volintiru – conferențiar universitar ASE, Augustin Jianu –  antreprenor si fost ministru, Oana Bâră - Head of financing BCR. De asemenea,  în cadrul videoconferinței, un tânăr activist, Alexandru Manda, a explicat celor prezenți rolul școlii românești și implicarea tinerilor în acțiunile climatice.

 

 „Am aflat  de la experții Pur și simplu verde  că avem multe probleme legate de tranziția energetică, însă că există și soluții care au fost aplicate cu succes în alte țări și că ele pot reduce efectele negative ale tranziției energetice asupra populației. Este foarte clar că, față de alte țări europene,  avem mult de recuperat la capitolul educație, dar și la acțiunile climatice și că trebuie să adoptam o economie circulară. Nu în ultimul rând, este nevoie de fonduri pentru a finanța proiecte verzi si sustenabile. Știm care sunt problemele, am găsit câteva soluții, acum trebuie să ne apucăm de treabă. Sper să atragem alături de Asociația Pur și simplu verde oameni  cu energie și entuziasm, care vor să schimbe ceva in jurul lor. Sunt bineveniți și alți experți români care ne pot ajuta să găsim soluțiile cele mai bune la problemele cu care ne confruntam în România. Sper să veniți în număr cat mai mare alături de noi, fie ca voluntari în proiecte, fie ca membri ai asociației!”, a declarat la finalul evenimentului, Ioana Petrescu, președintele Asociației Pur și simplu verde.

 

 

 

Asociația Pur și simplu verde

Departamentul de comunicare

office@pursisimpluverde.ro

 

www.facebook.com/pursisimpluverde  

www.instagram.com/pursisimpluverde

www.twitter.com/purverde

www.youtube.com/channel/UCLsO3ZPkmI0GgdwsMM1n7zg

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 22 aprilie, 2021
22/04/2021 20:05

  Numerele extrase, joi, 22 aprilie, 2021 Loto 6/49  26   46   20   39   8   5 Loto 5/40  11   14   26   18&nb ...

ANUNȚ DEMARARE PROIECT «CONSOLIDAREA POZIȚIEI PE PIAȚĂ A S.C. PRO TOBY S.R.L. PRIN EFECTUAREA DE INVESTIȚII INOVATIVE»
22/04/2021 13:09

ANUNT DEMARARE PROIECT «CONSOLIDAREA POZITIEI PE PIATĂ A S.C. PRO TOBY S.R.L. PRIN EFECTUAREA DE INVESTITII INOVATIVE»

Temperaturi-record în anul 2020 în Europa, în special în Siberia
22/04/2021 13:02

Clima din Europa a continuat să se incălzească in 2020, regiunile arctice din Siberia confruntandu-se cu un an excepţional, cu temperaturi cu 4 grade Celsius peste valorile medii, a anunţat joi serviciul e ...

22 aprilie, Ziua Pământului
22/04/2021 11:53

 Ziua Pămantului este sărbătorită in fiecare an pe 22 aprilie. În această zi, la nivel mondial, se trage un semnal de alarmă privind protejarea mediului inconjurător. Anul acesta, Google sărb ...

CREȘTEREA CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE ÎN CADRUL UBY MOB S.R.L. PRIN ACHIZIȚIA DE UTILAJE ȘI ECHIPAMENTE –  ANUNȚ DE PRESA
22/04/2021 11:20

 ANUNT DE PRESA Data: 22.04.2021 LA LANSAREA PROIECTULUI ”CRESTEREA CAPACITĂTII  DE PRODUCTIE ÎN CADRUL UBY MOB S.R.L. PRINACHIZITIA DE UTILAJE SI ECHIPAMENTE”  

Anunțul  pentru milioane de pensionari. Cine primește mărirea pensiei după recalculare
22/04/2021 09:57

Este anuntul zilei care ii vizează pe pensionari. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că cele 5 milioane de venituri se vor recalcula, pentru a creste pensiile foarte mici.   Ea a mai spus c ...

LICTRANS INTERNAȚIONAL SRL anunță lansarea proiectului  “CAPITAL DE LUCRU”
22/04/2021 09:32

 LICTRANS INTERNATIONAL SRL anuntă lansarea proiectului cu titlul “CAPITAL DE LUCRU” proiect nr. RUE 5783 inscris in cadrul Măsurii „Granturi pentru capital de lucru”, instituită ...

Anunț privind începerea proiectului finanțat prin Măsura 2 „Granturi pentru capi-tal de lucru acordate IMM-urilor”  pentru societatea SIMREM LOGISTICS S.R.L.
22/04/2021 09:00

Anunt privind inceperea proiectului finantat prin Măsura 2 „Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor” pentru societatea SIMREM LOGISTICS S.R.L.    

Cel mai scump pod din Romania intra intr-o noua faza a constructiei. Lucrare nemaivazuta din vremea lui Anghel Saligny VIDEO
21/04/2021 23:09

 In cateva zile, pe santierul podului peste Dunare de la Braila va demara una dintre cele mai impresionante lucrari de infrastructura pe care Romania le-a avut in ultimii 31 de ani. Vorbim desprepodul ...

Ministerul mediului lansează astăzi  programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru anul 2021
21/04/2021 09:00

Ministerul Mediului va lansa miercuri, incepand cu orele 9,00, in cadrul unui eveniment programat in faţa sediului instituţiei, programele Rabla Clasic şi Rabla Plus pentru anul 2021. Acţiunea va avea lo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei