Consiliul Local a respins finanţarea Politehnici Iaşi!

vot cl 1

Dimensiune font:

| 08-04-2021 00:00
Consilieriii USR-PLUS și PSD a respins ieri un proiect de hotărâre privind alocarea unei sume de 390.000 de lei pentru acoperirea unor cheltuieli urgente ale Asociației Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iași * au fost nouă voturi împotrivă (USR-PLUS) şi cinci abţineri (PSD), în favoarea proiectului votând consilierii liberali (11 voturi)  şi cei din PMP (2 voturi) * „Din păcate, am constatat cu tristeţe că, în ciuda interesului mimat faţă de soarta clubului, consilierii USR-PLUS şi PSD au ales politicianismul în locul responsabilităţii, iar ura faţă de primarul ales a îngropat Poli Iaşi”, a concluzionat primarul Mihai Chirica

Finanţarea echipei de fotbal Politehnica Iaşi a aprins din nou spiritele în Consiliul Local. Şedinţa extraordinară în care urma să fie alocat un nou sprijin financiar către gruparea din Dealul Copoului s-a transformat într-un câmp de luptă, fiind vorba, în principal, de două argumente: pe de o parte, au fost voci care au susţinut că echipa trebuie ajutată până la capăt, oferindu-i-se astfel o şansă - fie ea ipotetică - de a se salva de la retrogradare, în vreme de partizanii celei de-a doua tabere au invocat faptul că trebuie stopată finanţarea unei grupări neperformante. Evident, cei care au luat cuvântul au indicat, voalat sau în mod direct, persoanele care se fac vinovate de această stare de lucruri. Primarul Mihai Chirica a susţinut că întrega responsabilite îi revine preşedintelului Ciprian Paraschiv, în timp ce unii consilieri considerată Executivul Primăriei şi Comitetul Director al clubului drept principalii vinovaţi. „Discutăm despre oportunitatea de a salva un club de la retrogradare din păcate. Am văzut și punctele de vedere ale unor grupe de suporteri și pe al lui Paraschiv, al conducerii clubului, am ascultat și diverse reacții în presă și cred că până la o decizie finală trebuie să dăm o șansă clubului. Mâine (n.r. – astăzi) este meci restanță cu Viitorul și încercăm să mobilizăm echipa. Suma propusă de către noi nu reprezintă decât 10% din ceea ce avansau ei ca propuneri de finanțare. Va fi doar o mică gură de oxigen. Știu și eu despre tensiunile care s-au pronunțat în spațiul public. Știu că există tabere creionate deja – Comitetul Director, suporteri, parte din ei, dar nu cred că acesta e momentul să tranșăm aceste lucruri”, a spus primarul Mihai Chirica.

„De la ultima tranșă aprobată nu s-a schimbat nimic. Ba chiar situația e mai rea. Am spus cu toții că vom investi dacă este un management serios. Vom face investiții când vom avea o siguranță că la club sunt oameni profesioniști. Luni am asistat la o piesă de teatru, am ascultat discursul domnului Antohi și planul domnului Paraschiv. Apoi am aflat că de fapt domnul Paraschiv nu mai era președinte. CD a luat decizia cu o săptămână înainte și nu a avut bunul simț să ne anunțe. Așa nu se poate! Îți bați joc de Primărie și de CL. O astfel de mentalitate este inacceptabilă și până nu va avea loc o reformă, USR nu va mai fi de acord cu finanțarea. USR va vota împotrivă. Dacă veți fi de acord, veți încuraja mediocritatea”, a replicat consilierul Andrei Popescu (USR PLUS).

Păreri pro şi contra

Alţi consilieri au meţionat faptul că membrii Consiliului Local au o datorie faţă de fotbalul ieşean. „Mi s-a părut că am convenit asupra faptului că trebuie să susținem în continuare fenomenul sportiv din Copou. Mă uit la colegii mei tineri antevorbitori și deși îi simt aproape de fotbal, nu îi înțeleg de ce nu reușesc să se dezlipească de anumite ordine venite de nu știu unde și să voteze și cu sufletul și cu rațiunea. Eu sunt convins că la vot vor fi de acord și ei să susținem echipa de fotbal. Ar trebui să încetăm cu aceste peticeli, dar dacă în 2021 aceasta e soluția, hai să o îmbrățișăm cu toții. Suntem ieșeni și avem o datorie față de destinele fotbalului din orașul nostru”, a spus Florentin Ciubotaru (PNL). Un punct de vedere împărtăşit şi de colegul acestuia, Ciprian Bostan: „Am vorbit cu colegii mei din PNL și vom susține finanțarea. Ca să putem aduce un management performant, trebuie mai întâi să mai avem echipă de fotbal. Votul nostru va fi pentru și cu asumarea clară a unei implicări în ceea ce privește schimbarea modului în care este condusă această echipă”, a spus acesta. În schimb, social-democratul Bogdan Crucianu a avut o opinie diferită. „Președinții s-au tot schimbat la Iași, fie în Liga a 2-a, fie în Liga 1, dar avem același Consiliu Director care stă pe aceleași scaune de la înființare și cred că acolo va trebui să vedem dacă nu cumva este o problemă. Am schimbat președinți, dar avem un CD care stă de ceva ani acolo și lucrurile nu funcționează. Sunt curios care sunt finanțările obținute de acest CD”, a spus consilierul PSD

Înaintea votului, primarul Mihai Chirica a mai avut o tentativă de a-i convinge pe unii consilieri că fotbalul trebuie ajutat. „E mare păcat că totul s-a transformat într-o dezbatere politică. Credeți că punctul de vedere al președintelui este suveran? Nu! Al Comitetului Director e suveran? Nu! Pentru că trebuia să schimbe președintele executiv de la primele 10 eșecuri. (...) Vreți să retrag proiectul de pe ordinea de zi? Îl retrag. În lupta politică am arătat că sunt mai fair decât oricine. Domnule președinte, părerea mea, puneți la vot să încheiem odată circul ăsta. Faceți reformă, dar nu îngropați!”, a spus primarul Iaşului.

Un nou slogan electoral

În cele din urmă, cu nouă voturi împotrivă (consilierii USR PLUS) şi cinci abţineri (consilierii PSD), proiectul a fost respins. La scurt timp, biroul de presă al Primăriei Iaşi a remis un comunicat în care se afirmă că „USR-PLUS-PSD îngroapă fotbalul ieșean”. „În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Local de miercuri, 7 aprilie, o nouă alianţă a grupurilor de consilieri USR-PLUS şi PSD a respins un proiect de hotărâre privind alocarea unei sume de 390.000 de lei pentru acoperirea unor cheltuieli urgente ale Asociaţiei Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi.

Măsura era una de prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, clubul de fotbal fiind puternic afectat pe durata pandemiei. Proiectul de hotărâre a fost iniţiat inclusiv în urma discuţiilor purtate în şedinţa ordinară a Consiliului Local de miercuri, 31 martie, în care o serie de consilieri USR-PLUS şi PSD au solicitat o strategie de relansare a clubului de fotbal. (...)  Cei 9 consilieri USR-PLUS şi cei 5 consilieri PSD au decis să respingă acordarea sprijinului financiar pentru Asociaţia Clubul Sportiv Municipal Politehnica Iaşi. (...) Am explicat Consiliului Local că acest ajutor era o gură de oxigen, aproape o ultimă şansă pentru ca Poli Iaşi să nu retrogradeze. Din păcate, astăzi am constatat cu tristeţe că, în ciuda interesului mimat faţă de soarta clubului, consilierii USR-PLUS şi PSD au ales politicianismul în locul responsabilităţii, iar ura faţă de primarul ales a îngropat Poli Iaşi. Nu vreau să folosesc sloganuri politice, dar aş vrea să le propun unul ieşenilor care iubesc echipa Iaşului: USR - PLUS - PSD / Duc fotbalul din Iaşi în B!, a declarat primarul Mihai Chirica. Dan CONSTANTINESCU

 

* * *

În cursul serii, social-democrații din Consiliul Local Iași şi-au motivat, prin intermediul unui comunicat, votul de ieri. „Consilierii locali social-democrați susțin redresarea reală și transparentă a Politehnicii Iași și se opun practicilor de sifonare a banilor publici, devenite tradiție în cazul municipalității. De aceea, îi îndeamnă pe reprezentanții clubului să își asume un plan managerial clar și realistic care va atrage cu sine și acordul stângii ieșene în ceea ce privește finanțările din bani publici pentru această asociație”, se arată în document.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
În judeţul Iaşi vor fi amenajate 16 staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice
24/04/2024 08:00

* „Cu finantarea de 2,9 milioane de lei pe care am obtinut-o de la AFM vom instala 16 statii de reincărcare pentru vehicule electrice si astfel vom crea infrastructura necesară pentru a le oferi iesenil ...

Noul „Tramvai Iepurilă”, scos pe străzile Iaşului, de Paște
24/04/2024 07:52

* „Tramvaiul Iepurilă” va face legătura intre Targu Cucu şi Copou intre orele 11 si 14, urmand să oprească in fiecare staţie de pe traseu * după lansarea oficială din 27 aprilie, tramvaiul v ...

 Trei scriitoare din România și Ucraina, la Rezidențele Șotron 2024
24/04/2024 07:41

  * Programul „Rezidentele Sotron” a fost creat de către Muzeul National al Literaturii Romane Iasi si Asociatia ACVO in anul 2022, pentru a sustine creatia literară contemporană si in soli ...

Săptămâna Mondială a Imunizării, la Iași
24/04/2024 07:41

* „Vaccinurile reprezintă unul dintre cele mai eficiente instrumente de sănătate publică, salvand milioane de vieti in fiecare an. Ele fac posibilă eradicarea bolilor si protejarea sănătătii si bu ...

  În judeţul Iaşi vor fi amenajate 16 staţii de reîncărcare a vehiculelor electrice
24/04/2024 07:39

Consiliul Judeţean Iaşi a depus in vederea finantării in cadrul Programului Administraţiei Fondului pentru Mediu, privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră in transporturi, prin promovarea infra ...

Târg educațional, în palatul Universitar
24/04/2024 07:10

41 de unităţi de invăţămant de stat şi particulare participă la Salonul Ofertelor Educaţionale 2024. Evenimentul, un reper al comunităţii educaţionale ieşene, are loc joi, in Sala Pasilor Pierduti, ...

Se scumpesc biletele de intrare la muzeele ieșene!
24/04/2024 01:48

Începand de luna viitoare, pretul unui bilet de intrare la Muzeul Municipal „Regina Maria” ar urma să fie de 15 lei, faţă de 8 lei, in prezent, in timp ce elevii, studentii şi persoanele c ...

Iașul ar putea câștiga, din nou, competiția „Destinația anului în România”
24/04/2024 00:42

Iasul este si in acest an favorit la castigarea sectiunii „Orase care inspiră”, in cadrul competitiei „Destinatia anului 2024 in Romania”, după ce, in urma numărării celor peste o su ...

Lucrările de reabilitare a „Obeliscului cu lei” vor costa mai puţin
23/04/2024 23:35

* actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de restaurare a Monumentului Regulamentului Organic va aduce municipalitătii o economie de peste 166.000 lei În cadrul sedintei de vineri ...

Invazie de şacali în zona Luncii Prutului, în Vaslui / Autorităţile estimează un efectiv de peste 400 de animale
23/04/2024 23:19

Numărul şacalilor a crescut in ultima perioadă la nivelul judeţului Vaslui, autorităţile estimand un efectiv de peste 400 de astfel de animale, transmite Agerpres. Probleme se inregistrează in special ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei