Constituţie modificată – spre binele aleşilor

Dorian Obreja

Dimensiune font:

| 16-05-2022 22:29

 Dorian OBREJA 

În România lunii mai 2022, nu ştiu dacă aţi fost atenţi şi aţi sesizat, se întâmplă un adevărat şi fără de oprire miracol: curg râuri, ba chiar şi fluvii de miere şi lapte! Ceea ce era doar un soi de zicală, ce făcea trimitere la ceva imposibil de materializat, a devenit realitate pe meleagurile mioritice. Acuma să nu mă întrebaţi datorită cui, pentru că riscaţi să mă supăr: cum, adică, nu vă daţi seama? În fine, din simpatie pentru cititorii aflaţi într-o asemenea ipotetică situaţie, dau şi răspunsul: mulţumită politicienilor. Tot mioritici, desigur, doar câte oleacă ajutaţi şi îndrumaţi de către cei de la vârfurile UE.

Dacă nu vă vine să credeţi ce scrie mai sus, ieşiţi în stradă, intraţi în magazine sau uitaţi-vă la canalele de televiziune - normal, nu la alea de desene animate. Veţi vedea/afla că: leul s-a întărit (dacă se adună cinci asemenea „fiare”, aproape că echivalează cu un euro; inflaţia, de doar sub 14 la sută, ne situează pe primul loc în Europa (dar mai avem până să-i egalăm pe unguri care, în 1946, aveau o rată a inflaţiei de 10 la puterea 16), benzina şi motorina sunt aproape gratis, doar jumătate de milion de români sunt şomeri (alte câteva milioane muncind peste hotare...), pandemia de covid a fost stopată, toţi corupţii au fost băgaţi la răcoare ş.a.m.d. Sub înţeleapta conducere a locatarului de la Cotroceni, sub guvernarea unei coaliţii contra naturii, în capul căreia se află un Moş Teacă, toate problemele mari şi presante ale ţării s-au rezolvat uimitor de repede.

Las gluma deoparte, mai ales că e amară tare. Niciuna din marile, gravele şi presantele probleme ale României nu şi-a găsit soluţia. Pentru că nu a căutat-o nimeni! Viziunile şi priorităţile politicienilor băştinaşi sunt cu totul altele.

În urmă cu o săptămână, al treilea om în stat declara că „trebuie modificată Constituţia, având în vedere că societatea se modernizează”, adăugând că „acest proces amplu trebuie pornit repede”. Desigur, mai întâi de toate, trebuie făcută o comisie – Caragiale rămâne de actualitate, cu ale sale „comitete şi comiţii”. Printre preocupările majore legate de Legea fundamentală a României se numără votul de la 16 ani, clarificarea rolului preşedintelui (în afară de acelea de ficus şi trăgător de sfori prin culise), pentru a nu mai fi, citez, „o struţo-cămilă între un preşedinte francez şi un monarh spaniol”,  reglementarea moţiunii constructive de cenzură (înţeleg că este şi una distructivă...), limitarea practicii excesive a OUG, traseismul politic etc.

După câteva zile (normal, având în vedere lentoarea specifică) s-a pronunţat asupra subiectului şi primul om în stat. Interesant este că a făcut-o după vizitarea unui spital (dar din Colentina, nu din Berceni, bucureştenii ştiu diferenţa...). Cu înţelepciunea caracteristică, personajul a militat, cum era de aşteptat, pentru modificări, îndeosebi pentru întărirea rolului preşedintelui, conchizând, cu aceeaşi înţelepciune, că „da, e nevoie de anumite schimbări în Constituţie şi e nevoie de discuţii aşezate (nu în picioare, n.m.D.O.) pentru a face statul să funcţioneze mai bine”.

Am parcurs mai toate părerile politicienilor privind subiectul; ele se referă la problemele care îi preocupă pe ei. Nimic despre ocrotirea sănătăţii, acces la educaţie, un mediu sănătos, nivelul de trai. Aşadar, iar Caragiale: Constituţia se va revizui, dar nu se va schimba nimica privind drepturile poporului!  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Ştrandulitoral.ro
08/08/2022 22:32

 Dorian OBREJA  Mă uit cu tot mai multă tristeţe, atunci cand se intamplă să ajung acolo, la litoralul romanesc. Iar tristeţea imi este cu siguranţă, impărtăşită de tot mai multă lume. ...

Nancy, jandarmeriţa mondială
07/08/2022 22:13

 Dorian OBREJA În plan politic, mai mult decat oriunde, nimic nu e intamplător. Aşa se face că, recent, o declaraţie a unui om politic foarte insemnat, care ştie ce nu ştiu alţii şi, de ai ...

Locul de plajă, mai rentabil ca unul de veci!
31/07/2022 22:44

 Dorian OBREJA  Deşi au trecut vreo aproape patru săptămani de la apariţia unei ştiri in spaţiul public şi la devenirea ei ca virală, aceasta continuă să facă valuri mari, ce rivalizeaz ...

Laşitatea ca mod de supravieţuire
24/07/2022 23:35

 Dorian OBREJA Modul de acţiune al personajului caracterizat prin „calitatea” enunţată in titlu a fost remarcabil de bine definit de către John Gay: ”Fricosul se sperie inainte de pr ...

Ţările ard, politicienii ţin discursuri
18/07/2022 21:17

 Dorian OBREJA E suficient să facem o plimbare – mai scurtă, intr-un parc, sau mai lungă, străbătand şosele de-a lungul unor campii – pentru a constata cu proprii ochi şi a ne da seama ...

Promisiuni „uitate”, taxe şi impozite umflate
18/07/2022 07:41

 Dorian OBREJA La finele anului trecut, mai precis pe 19 decembrie,.cu prilejul anunţului privind terminarea creionării bugetului de stat pe 2022, şeful executivului promitea, clar şi ferm, că &bdq ...

Dormiţi liniştiţi, GRL veghează pentru voi!
11/07/2022 22:49

  Dorian OBREJA Nu ştiu dacă percepţia mea este aceeaşi cu a majorităţii cetăţenilor/cititorilor, dar bănuiesc că da: pe plaiurile mioritice, incepand din noiembrie 2021, adică odată cu inst ...

O foamete generată de preţuri
10/07/2022 21:45

Dorian OBREJA Toate sunt foarte relative, ar putea spune un inţelept. Mai ales dacă ar fi să se refere la tablou precum cel care urmează a fi creionat prin compararea a două momente diferite – in ti ...

Iașul a scăpat de o „primejdie”...inaltă!
04/07/2022 22:20

 Dorian OBREJA   Dacă tot sunt căldurile acestea, tot privim spre cer să vedem dacă apar sau nu norii care să aducă ploaia răcoritoare. Pană ce va fi să fie aşa , constatăm că lucrur ...

Deutschland uber alles wieder?
03/07/2022 23:21

 Dorian OBREJA  Parcurgand pagini din istoria unui cantec, aflăm lucruri cat se poate de pilduitoare, pe de o parte, iar pe de alta, argumente pentru construirea unui titlu precum cel  de mai ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei