Contractul individual de muncă se suspendă de drept pe timp de carantină

GIANINA POROSNICU2
SMARANDA COLTA

Dimensiune font:

| 26-03-2020 23:32

Legislaţia din România protejează chiar şi în contextul actual angajatul de eventualele abuzuri, dar în egală măsură există prevederi ce vin în sprijinul angajatorilor. Contractul individual de muncă se suspendă de drept atunci când intervine carantina sau forța majoră. Forţa majoră este definită că fiind acea împrejurare externă, absolut imprevizibilă și invincibilă, care împiedică executarea unui astfel de contract. Dacă forța majoră determină imposibilitatea exercitării sarcinilor de serviciu, atunci poate interveni suspendarea de drept a contractului de muncă. Astfel, angajatorul poate decide în mod unilateral modificarea locului de muncă și a felului muncii.

Decretul din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României a fost emis de Președintele României, ca urmare a răspândirii coronavirusului la nivelul a peste 150 de țări, și are drept scop limitarea efectelor pandemiei în România. Au fost astfel dispuse măsuri prin care se restricționează modul în care un angajator poate continuă să-și desfășoare activitatea, situație ce se circumscrie noțiunii de „forță majoră”, care poate determina suspendarea de drept a contractului de muncă. „În consecință, operează o suspendare a efectelor principale ale contractului de muncă: prestarea muncii de către salariat și, în mod corelativ, remunerarea muncii de către angajator. O altă situație ce poate interveni, ca urmare a efectelor stării de urgență asupra activității angajatorului, este suspendarea contractului de muncă din inițiativa angajatorului, în cazul întreruperii sau reducerii temporare a activității, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare”, precizează avocata Gianina Poroşnicu.

Efectele suspendării contractelor de muncă

În ipoteza instituirii carantinei, persoanele în privința cărora s-a luat această măsură "beneficiază de indemnizația pentru carantină, cuantumul lunar reprezentând 75% din baza de calcul.
Ordonanța de urgență nr. 30, care a intrat în vigoare pe 21 martie, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul protecției sociale în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului, arată că atunci când se realizează suspendarea temporară a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului ca urmare a efectelor produse de coronavirus, "indemnizațiile de care beneficiază salariații se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat și se suportă din bugetul asigurărilor pentru șomaj, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020”, detaliază avocata Smaranda Colţa.

Condiţii pentru a putea intra în şomaj tehnic

Pentru a-şi putea trimite angajaţii în şomaj tehnic şi ca ei să beneficieze de cei 75% din salariul mediu brut, angajatorii trebuie să îndeplinească două condiţii. Prima: întrerup activitatea total sau parţial în baza deciziilor emise de autoritățile publice competente potrivit legii, pe perioada stării de urgență decretate și dețin certificatul de situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prevăzut la art. 12 din anexă nr. 1 la Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României. Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează certificatul de situații de urgență conform metodologiei aprobate prin ordin.

A doua condiţie: angajatorii reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la dată intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

"În concluzie, indiferent de modalitatea de suspendare a contractului individual de muncă, trebuie avute în vedere dispozițiile legale incidente, pentru a nu transforma drepturile angajatorului într-un instrument de abuz exercitat asupra propriilor angajați, sau viceversa, cu atât mai mult cu cât statul încearcă, prin măsuri de protecție socială, să vină în întâmpinarea dificultăților experimentate de angajatori, pe de o parte, și de angajați, pe de altă parte", conchid cele două avocate, Smaranda Colţa şi Gianina Poroşnicu. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei