COVID a provocat cel mai mare număr de decese din ultimele decenii

1decese

Dimensiune font:

| 11-06-2021 10:00

 

Aceste decese asociate în mod direct cu COVID-19 acoperă peste jumătate din supramortalitatea raportată în luna aprilie 2021 față de aceeași lună din 2020 * totuși, peste 95% dintre cei decedați aveau alte afecțiuni preexistente, unele în stadiu avansat * în 2020, numărul total de decese din România a crescut cu 36.358 (sau 14%) față de 2019, cel mai mare din ultimele decenii

 

România a înregistrat și în aprilie 2021 un număr de decese sensibil mai mare comparativ cu aceeași lună a anului trecut, supramortalitatea fiind asociată în mare parte cu al treilea val al pandemiei de COVID-19, care a generat o creștere accentuată a deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS) privind mișcarea naturală a populației. 

Datele sugerează că aprilie 2021 a fost a 11-a lună la rând în care în România a înregistrat o supramortalitate statistică, explicată doar parțial de decesele din cauza COVID-19.

Astfel, în luna aprilie 2021, în România s-au înregistrat 29.518 decese, cu 7.619 (sau 34,8%) mai multe decât în aprilie 2020, relevă datele INS.

Supramortalitatea statistică din a patra lună a anului a venit în contextul în care 4.571 decese din cauza COVID-19 (15,5% din numărul total de decese) au fost anunțate oficial de autorități între 1 și 30 aprilie 2021.

Supramortalitatea a accelerat în România începând din octombrie 2020, când, numărul de decese a fost cu 30,4% mai mare decât cel raportat în a zecea lună din 2019. În noiembrie 2020 s-au înregistrat 34.769 decese, cu 14.287 (sau 69,8%) mai multe decât în noiembrie 2019, în timp ce în decembrie au fost raportate 36.116 decese, în creștere cu 58,7% față de aceeași lună a anului precedent.

În ianuarie, în România s-au înregistrat 28.390 decese, cu 5.038 (sau 21,6%) mai multe decât în ianuarie 2020, pentru ca în februarie să se observe o atenuare a supramortalității – creștere cu 9,3% față de februarie 2020, la 23.720 decese. În martie, odată cu valul al treilea al pandemiei a fost raportată o nouă creștere a supramortalității (+32,3% față de martie 2020).

Până la finalul lunii aprilie 2021, autoritățile din România au anunțat oficial 28.109 de decese asociate cu COVID-19 (adică la persoane care, la data decesului, erau confirmate oficial cu infecție cu coronavirusul SARS-CoV-2), din care 4.571 decese înregistrate doar pe parcursul lunii aprilie.

Aceste decese asociate în mod direct cu COVID-19 acoperă peste jumătate din supramortalitatea raportată în luna aprilie 2021 față de aceeași lună din 2020.

Totuși, peste 95% dintre cei decedați aveau alte afecțiuni preexistente, unele în stadiu avansat.

Datele INS arată că, în primul trimestru din 2021, supramortalitatea este explicată de un număr excesiv de decese din cauza bolilor aparatului circulator și a bolilor aparatului respirator (în care sunt incluse și decesele asociate COVID-19). Tendința a continuat și în luna aprilie.

„Numărul deceselor cauzate de boli ale aparatului respirator a fost, în aprilie 2021, de 3,5 ori mai mare decât cel înregistrat în luna aprilie 2020”, arată INS.

Supramortalitatea din martie și aprilie s-a suprapus cu o perioadă de creștere rapidă a numărului de cazuri de COVID-19 în România, care s-a aflat în mijlocul valului al treilea al pandemiei. În întregul an 2020, numărul total de decese din România a crescut cu 36.358 (sau 14%) față de 2019, până la 296.711 – cel mai mare din ultimele decenii. Nicoleta ZANCU

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Ce este moringa și care sunt beneficiile sale pentru sănătate
29/03/2024 10:02

Ce este moringa si care sunt beneficiile sale pentru sănătate Moringa oleifera este o plantă originară din nordul Indiei, care poate creste si in alte locuri tropicale si subtropicale, cum ar fi Asia si Af ...

Toate spitalele publice vor fi modernizate
29/03/2024 08:30

Executivul va demara un program de investitii in spitale publice in valoare de 13,25 miliarde lei (2,7 miliarde euro, la cursul de schimb actual) pană in 2031. Prin acest program vor fi finantate lucrări de i ...

Alergiile, provocatorii invizibili ai vieții cotidiene
28/03/2024 13:54

Într-o lume in care progresul si inovatia sunt la ordinea zilei, sănătatea umană se confruntă paradoxal cu provocări crescande. Una dintre cele mai răspandite si complexe probleme de sănătate din ...

Un bărbat mort a fost somat de un spital să plătească spitalizarea
28/03/2024 13:45

Un bărbat mort a fost somat de un spital să plătească spitalizarea. Spitalul Clinic Judetean de Urgentă „Sf Apostol Andrei” din Galati vorbeşte cu mortii. Chiar dacă un bărbat era mort de zile intr ...

Cât este valabilă adeverința care înlocuiește cardul național de sănătate
28/03/2024 00:17

Adeverinta care substitutie cardul de sănătate va fi valabilă pană la emiterea unui nou card, conform unui ordin al presedintelui CNAS. Un ordin al presedintelui CNAS stabileste că valabilitatea adeverint ...

 Prosopagnosia, oamenii care nu-și recunosc nici imaginea din oglindă
27/03/2024 13:45

Prosopagnosia, cunoscută si sub numele de „cecitate facială”, este o tulburare neurologică rară, care impiedică capacitatea de a recunoaste fetele. Acesta nu este doar un simplu moment de uitar ...

Carne de pui îngălbenită cu vopsea, descoperită de inspectorii ANPC: 'Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi'
27/03/2024 09:30

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, miercuri dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui pentru a o face să pară mai bună, uneo ...

Carne de pui îngălbenită cu vopsea, descoperită de inspectorii ANPC: 'Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi'
27/03/2024 09:05

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, miercuri dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui pentru a o face să pară mai bună, uneo ...

Renumitul doctor William Makis aruncă bomba: Cancerul prințesei Kate ar putea fi cauzat de vaccinurile ARNm COVID-19 pe care le-a făcut în 2021
26/03/2024 16:31

William Makis este un binecunoscut specialist in domeniul oncologiei, cu peste 100 de lucrări publicate pe această temă. De curand, specialistul a venit cu o teorie care a pus pe jar lumea medicală. In urm ...

Cele cinci temeri legate de sex ale generației Z, conform terapeuților
26/03/2024 11:52

Conform unor cercetări, generatia Z - adică cei născuti intre 1997 si 2012 – este mai putin activă din punct de vedere sexual fată de alte generatii. Dependenta de tehnologie, stresul si problemele de s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei