Croitoru (BNR): Ne dorim limitarea creditului în valută până la nivelul la care să nu mai ducă la dezechilibre externe

default

Dimensiune font:

| 04-12-2012 00:00

Croitoru (BNR): Ne dorim limitarea creditului în valută până la nivelul la care să nu mai ducă la dezechilibre externe

 

 

Autorităţile îşi doresc limitarea creditării în valută până la un nivel care să nu mai genereze acumularea dezechilibrelor externe, a declarat, luni, într-o conferinţă de specialitate, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).

 


'Ne dorim să limităm creditarea în valută la acel nivel care să nu mai ducă la acumularea de dezechilibre externe care să creeze o vulnerabilitate.Pe de altă parte dorim să avem o creştere economică cât mai înaltă, apropierea potenţialului, astfel încât să putem converge către nivelul de trai din Uniunea Europeană gradual. Nu sunt neapărat compatibile aceste două lucruri după cum nici nu se exclud', a spus Croitoru.

Potrivit acestuia, trebuie găsit acel echilibru fin care să permită ca ţara să nu se îndatoreze în valută dar, în acelaşi timp, să ducă la progresul dorit.

Banca Naţională a România (BNR), Banca Comercială Română şi publicaţia "Finanţiştii" organizează conferinţa cu tema 'Intermedierea financiară în moneda naţională şi creşterea sustenabilă a economiei'.

La dezbateri participă Bogdan Olteanu, viceguvenator al BNR, Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Valentin Lazea, economist şef BNR, Ionuţ Dumitru, preşedinte Consiliul Fiscal, Claudiu Cercel, vicepreşedinte BRD, Sergiu Manea, vicepreşedinte Banca Comercială Română, Andrew Gerber, director executiv produse retail BCR şi alţii.

Colocviul continuă seria de acţiuni menite să pună în dezbatere teme economice majore în contextul crizei prelungite şi al căutării de soluţii pentru relansarea sustenabilă a creşterii economice în România.AGERPRES

 

 

http://www.agerpres.ro

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:04

1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
Ministrul Economiei, anunt de ultima ora: Cand se vor dubla alocatiile si cu cat vor creste pensiile
23/11/2020 23:38

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat ca taxa unica nu va fi desfiintata, fiind un concept liberal. De asemenea, potrivit lui Popescu, alocatiile copiilor se vor dubla pana in 2022, iar pana in 2024, ...

Telemunca, motiv de depresie pentru mulți români
23/11/2020 17:18

Potrivit unui studiu de specialitate, aproape jumătate dintre romanii (48%) care muncesc de acasă apreciază faptul că nu mai petrec timp in trafic, insă, pe de altă parte, mai bine de un sfert dintre ei ...

 ANUNȚ ÎNCHIDERE PROIECT «REABILITARE TERMICĂ A INTERNATULUI (CĂMIN C2) - COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BĂCESCU”»
23/11/2020 12:40

  ANUNT ÎNCHIDERE PROIECT «REABILITARE TERMICĂ A INTERNATULUI (CĂMIN C2) - COLEGIUL TEHNIC „MIHAI BĂCESCU”»

Mostenirea lui Stefan cel Mare
23/11/2020 12:30

Mostenirea lui Stefan cel Mare

S.C. PETAL S.A., în calitate de beneficiar, anunță finalizarea proiectului  „S.C. PETAL S.A. – DEZVOLTAREA BAZEI LOGISTICE ÎN SCOPUL EXTINDERII CAPACITĂȚII DE PRODUCȚIE”, cod SMIS 114649
23/11/2020 10:26

 COMUNICAT DE PRESA Data: 23.11.2020 S.C. PETAL S.A., in calitate de beneficiar, anuntă finalizarea proiectului „S.C. PETAL S.A. – DEZVOLTAREA BAZEI LOGISTICE ÎN SCOPUL EXTINDERII ...

Opt români din zece vor ca restaurantele să fie redeschise
22/11/2020 10:00

Aproximativ 8 din 10 romani consideră că restaurantele ar trebui redeschise, conform unui sondaj realizat de Curs la solicitarea Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din Romania (HORA), ca ...

 ASF: Programele de redresare, anunțate la nivel european, antidotul pentru economiile afectate de COVID-19
21/11/2020 18:18

  Autoritatea de Supraveghere Financiară precizează:   „Tările europene par a fi dependente in acest moment de programele comunitare de relansare economică. Chiar dacă incertitudini ...

ASF: Risc de decuplare între evaluarea de piață a activelor și evoluția economiei reale
21/11/2020 10:45

    „Comisia Natională de Strategie si Prognoză estimează, conform ultimei analize efectuate, că in acest an economia Romaniei se va contracta (-4,2%), fată de anul 2019, pe fondul scă ...

Ne așteaptă o iarnă de COȘMAR: agricultura românească s-a PRĂBUȘIT și producția este la nivel de avarie
21/11/2020 00:44

Valoarea adăugată brută a agriculturii, ce cuprinde şi silvicultura şi pescuitul, in economie, va scădea cu 21,2% in 2020, inregistrand cea mai mare scădere din 2015 incoace, arată datele din prognoza p ...

Dan Lungu atrage atenția asupra inițiativei VISARTA și solicită autorităților competente organizarea unei consultări publice, care să implice pe toți cei interesați din domeniul artelor vizuale
20/11/2020 15:52

  Dan Lungu, Senator USR de Iasi, solicită reprezentantilor VISARTA, Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) si Ministerului Culturii, ca autoritate centrală de specialitate in domeniu,&n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei