Cu televizorul, se duce de nas poporul (I)

 Dorian OBREJA

Aş porni la drumul celor două episoade ale acestui mini-serial plecând de la – tot – două realităţi relevate de către presă.

1.Potrivit unor informaţii credibile şi destul de recente, România ar fi putut fi declarată campioană mondială la numărul de posturi de televiziune aflate în emisie: la acea dată, acest număr era deja imporesionant, şi anume 750, şi, cu siguranţă, de atunci s-au mai adăugat câteva zeci - săptămânal, când deschizi televizorul, se actualizează grila de programe, şi te trezeşti mai „bogat” cu un canal-două. Nu discutăm aici despre „îmbogăţirea” din punct de vedere calitativ, pentru că, în cele mai multe situaţii, nu e cazul...

2.Conform datelor rezultate dintr-un sondaj de opinie, peste 80 la sută dintre români se uită la un post de televiziune, cei mai mulţi dintre ei preferând, ca detaliu, canalele de ştiri şi filme; tehnic, cele de înaltă definiţie; al doilea aspect ar trebui să însemne că posedă şi aparate de recepţie adecvate, lucru cât se poate de posibil, atâta vreme cât alte studii constată nu doar că unul din trei români are câte trei televizoare în casă, dar şi că televizorul-smart este prezent în una din trei locuinţe din mediul urban.

Să semnifice, cumulate, cele două puncte de mai sus, faptul că foarte mulţi români (am văzut deja, peste 80 la sută) manifestă o „foame” insaţiabilă faţă de acest segment media? Aşa s-ar putea spune, dacă luăm în considerare şi alţi indicatori. Unul din 10 români stă peste 8(!) ore pe zi în faţa micului ecran; şi aici România poate fi considerată recordmenă, atâta to,ă cât, la nivel mondial, media de consum este de 3 ore pe zi; chiar şi la noi, media este de 5 ore, acel unul care petrece intervalul egal cu o zi de muncă privind la televizor fiind, mai degrabă, excepţia, sau expresia dependenţei (ori alienării, cine ştie)...

Dar ipoteza de mai sus nu este singura valabilă în cazul acestei situaţii. Potrivit informaţiilor care circulă, multitudinea canalelor tv se poate explica prin aceea că, manageriat cum trebuie, un post de televiziune poate fi o afacere – în sine, din punct de vedere material, sau indirect, ca factor de influenţă sau chiar presiune. Printre cei bogaţi, este şi trendy să ai aşa ceva, în afară de elicopter, yaht, casă de vacanţă în străinătate ş.a.m.d. În favoarea acestei ultime ipoteze ar putea constitui argumente convingătoare veniturile unor vedete tv, variind între 5.000 şi 15.000 euro pe lună (sunt şi exemple unde se vehiculează sume mult mai mari). Şi aceasta inclusiv în cazul unor personaje care prezintă ştiri, buletine meteo sau vorbesc singure despre ce mai scrie presa şi ce se întâmplă prin ţară. Nici măcar nu vorbim de realizatori de emisiuni – zonă în care sumele mari câştigate au pe deplină acoperire; aduc aminte doar că o personalitate din această categorie, şi anume Oprah Winfrey, a putut ajunge cea mai bogată femeie din lume. Sunt venituri la care românii obişnuiţi, chiar foarte buni specialişti, foarte muncitori, nici nu îndrăznesc să viseze.