Ouă pe bază de plante

FriedEggs

Dimensiune font:

| 20-11-2021 10:00

Având în vedere că pe piața europeană poate apărea peste 6 luni o nouă companie care a creat ouă pe baze de plante, este din ce în ce mai clar că oul de pasăre, așa cum îl știu mulți dintre noi de-o viață, poate deveni o amintire nu peste mult timp. Iată cum persoanele care consumă regulat ouă prăjite și ouă fierte pot fi nevoite să renunțe la acest obicei din cauza preocupărilor legate de protejarea mediului, sănătate şi bunăstarea animalelor.

În acest context, nu putem ignora că în viitor s-ar putea să nu mai putem mânca ouă prăjite sau ouă fierte. Aici s-ar putea ajunge fie din cauza motivelor expuse, fie din cauza faptului că populația planetei va crește într-un ritm care va impune o alternativă alimentară.

Până în prezent, piaţa a fost dominată de carnea şi laptele produse pe bază de plante, dar din ce în ce mai companii alimentare dezvoltă brânză sau ouă pe bază de plante.

Interesul din ce în ce mai mare pentru această variantă alimentară are legătură cu faptul că piaţa europeană a ouălor a fost evaluată la 9,2 miliarde de euro, conform Bloomberg, citată de Agerpres.

Ultima companie care creează ouă pe baze de plante este producătorul de alimente alternative Eat Just Inc. Compania citată a făcut un pas important pentru vânzarea ouălor produse din fasole Mung în Europa.

De la ouă de găină la ouă din plante
După ce Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a decis că produsul companiei Eat Just este sigur, mai este nevoie de votul europarlamentarilor. Procedura nu va dura mai mult de 6 luni.

Eat Just comercializează ouă pe bază de plante în America de Nord, America Latină şi Asia, inclusiv China. În 2022, se mizează și pe intrarea pe pieţele din Marea Britanie şi Europa.

Conform sursei citate, vânzările de alternative la produsele alimentare de origine animală sunt în creştere pe mapamond. La fel sunt și preocupările legate de protejarea mediului, sănătate şi bunăstarea animalelor.

Se pare că ele îi determină pe europeni să reducă semnificativ consumul de carne de vită sau porc. Revenind la Eat Just, trebuie spus că ea procesează fasolea Mung într-o pudră şi ulterior utilizează acizii pentru a separa proteina din care este realizat produsul Just Egg.

Câte ouă pe bază de plante au fost vândute
La începutul acestui an, compania a anunţat că a vândut o cantitate care poate fi comparabilă cu 100 de milioane de ouă. „Credem că piaţa europeană este cel puţin la fel de mare ca şi cea din SUA şi posibil chiar mai mare deoarece există o atitudine mai favorabilă cu privire la importanţa alimentaţiei sustenabile″, a declarat directorul celor de la Eat Just, Josh Tetrick.

 

Revenind la EFSA, mai trebuie spus că experții ei au subliniat că deși conţinutul de proteine ar putea fi similar, ouăle Eat Just au un conţinut mai redus de aminoacizi esenţiali decât ouăle de găină.

La un moment dat, Comisia Europeană va lua o decizie despre condiţiile de utilizare şi etichetare a produsului. Amintim că în Europa se comercializează și alte ouă produse pe bază de proteină din plante.

Spre exemplu, compania Zero Egg foloseşte proteina din năut şi cartofi, iar cei de la Nestle SA au introdus ouă pe bază de proteină din plante sub marca Garden Gourmet. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Chiftele de ovăz
28/03/2024 15:40

Chiftelutele de post cu ovaz si legume, sunt delicioase, de post, crocante la exterior si moi la interior. Fulgii de ovaz fierti sunt folositi pe post de “carne” in aceste chiftelute. Ingrediente: ...

Clătite de post
28/03/2024 15:20

Clătitele de post cu apă minerală, retetă simplă, vegană, este un desert popular si usor de făcut. Se pot servi cu gem sau alte umpluturi după dorintă. Apa minerală din retetă are rolul de a face ac ...

Prăjitură turnată cu mere rase și scorțișoară
28/03/2024 14:56

Prăjitura turnată cu mere este un desert foarte bun in post.  Ingrediente 450 g făină tip 000 1 plic de praf de copt (am pus praf de copt cu sofran pentru o culoare mai frumoasă) 150 g zahăr 10 ...

Ce mâncau bucureștenii în postul din anul 1869: melci, stridii, halva cu miros de trandafir, nuga și unt-de-lemn de Toscana
27/03/2024 00:10

In secolul al XIX-lea, magazinele de profil din Bucuresti se aprovizionau cu delicatese din toată Europa, pentru ca oamenii să treacă mai usor peste post. Institutul de Studii Sud-Est Europene a postat pe ...

Dadar Gulung sau clătite indoneziene cu cocos
26/03/2024 15:45

Dadar Gulung sau clătite indoneziene cu cocos este un desert foarte apreciat.  Ingrediente pentru aluatul clătitelor: 300 ml de lapte de cocos 100 ml de apă 250 gr de făină 2 ouă esentă de rom ...

Rețete de post - turte la tigaie
26/03/2024 15:19

Turtele sunt niste plăcinte simple ideale in perioada postului, reteta fiind una rapidă si fără prea mari dureri de cap. Făcute la tigaie, la ceaun sau pe plită, aceste plăcinte umplu bucătăria de tot ...

FOTO/VIDEO - Mâncare de post - chiftele de cartofi
26/03/2024 14:15

O mancare de post foarte gustoasă si usor de preparat.    500 g Cartofi 1 bucată Ou ...

FOTO - Rețete de post - ciulama de praz
25/03/2024 16:30

Una dintre primele autoare de cărti de bucate din Romania a fost Maria General Dobrescu, lucrarea „Bucătăria sătencei" fiind publicată in 1941. “Se fierbe prazul taiat feliute. Apoi se in ...

FOTO - Rețete de post - Borș rusesc
25/03/2024 16:15

Borsul rusesc este mereu o alege foarte buna fie că este post, fie că nu. Ingrediente 2 cartofi medii 2 sfecle rosii medii coapte/fierte 1 ceapa rosie 2 morcovi (mov in cazul meu, dar puteti folosi si mo ...

FOTO - Rețete de post. Pilaf sârbesc
25/03/2024 15:31

O mancare gătită rapid in timpul postului, o retetă foarte simplă si usor de preparat este pilaful sarbesc. Reteta este gata in maximum o jumătate de oră, iar pentru patru portii sunt necesare următoarel ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei