Secretele bucătăriei Romei antice. Rețetele preferate de vechii romani

Incearca-retete-traditionale-si-populare-italienesti-ce-pot-fi-preparate-si-acasa

Dimensiune font:

| 24-03-2023 14:20


Romanii iubeau natura și căutau plăcerea senzuală inclusiv în mâncarea bună. La Roma, un chef extrem de talentat și ambițios reînvie rețete ale uneia dintre cele mai vechi cărți de bucate din lume pentru a pune în evidență originea gastronomiei italiene.

Povestea relatată de BBC începe cu Via Appia, prima stradă construită la Roma, acolo unde acum mai bine de două milenii soldații reveneau triumfători după cucerirea unor teritorii îndepărtate. Drumul este acum inima parcului arheologic Appia Antica, un sit verde și scump care se întinde de la marginea centrului istoric la satele din Castelli Romani. Această oază de 4.700 de hectare este al doilea cel mai mare parc urban din Europa. Include apeducte, rezervații naturale, situri arheologice, podgorii și vile deținute de staruri ca designerul Valentino și actrița Gina Lollobrigida.

 

La mai puțin de 3 kilometri de mulțimile care iau cu asalt Colosseumul, parco le oferă călătorilor un loc în care să simtă pe îndelete experiența zonei feerice din afara Romei. Aici simți pe viu cercul vieții: briza moale care poartă aroma de iarbă proaspătă sau pietrele fărâmițate ce evocă istorii din trecut.

Chef Magnanimi recreează rețete preferate de romanii de rând
Întrucât ne aflăm în Italia, mâncarea bună completează obligatoriu această scenă idilică. Ne asigură de asta Paolo Magnanimi, care deține Hostaria Antica Roma. Restaurantul se află în incinta cu panoramă spre parcul iconicului mausoleu Cecilia Metella și are o peluză cu grădină de flori și grădină de legume create de tatăl lui Magnanimi, Massimo. Paolo Magnanimi este un bucătar pasionat de crearea și servirea unor feluri gastronomice adânc înrădăcinate în istoria parcului, așa cum se gătea în zilele vechii Rome.

Pentru mulți gastronomia romană nu sună prea atrăgător, făcându-se unele asocieri cu meniurile suspecte ale banchetului din Satyricon, precum testicule de taur sau iepure decorat cu aripi pentru a semăna cu Pegasus. Însă Magnanimi e conectat la realitate și recreează felurile delicioase după care romanii de rând se dădeau în vânt, nu rețetele rezervate elitei.

După ce a petrecut peste 25 de ani studiind rețete vechi, Magnanimi a ajuns la concluzia că romanii iubeau natura și plăcerile senzuale. Grânele, legumele, zarzavaturile, ouăle și brânzeturile erau baza meniului, iar fructele și mierea desertul. Carnea, în special de porc, și peștele erau preferate mai rar. Pe măsura extinderii imperiului începând cu secolul 3 î.e.n, romanii au descoperit noi arome, ca piperul din India sau lămâile din Persia, dar și garum, similar unui sos de pește asiatic. Toate erau stropite cu convivium, un vin cu miere numit.

Magnanimi salută spiritul celebrării, că este vorba de a le spune povești oaspeților sau de a găti ceva delicios în bucătăria sa. Are acum 54 de ani și râde când rememorează cât de greu i-a fost să își convingă tatăl că clienții ar aprecia propria reinterpretare pentru diferite feluri culinare.

Rețete delicioase reușite cu ajutorul imaginației
Inspirația lui a luat avânt după ce un prieten i-a făcut cadou cartea Dinner with Lucullo, care include povești și rețete de pe timpul vechii Rome. Magnanimi a început prin testarea de rețete și a cunoscut primul succes ca bucătar de rețete romane cu pullum oxizomum, un antreu de pui care conține mult praz și colatura di alici di Cetara, un condiment de pe coasta Amalfi făcut din anșoa fermentată, un substitut perfect pentru garum. Rețeta a ajuns chiar în paginile The New York Times și a rămas unul dintre cele mai populare preparate ale restaurantului.

Italia se redeschide treptat

O altă recomandare este patina cotidiana, un fel de lasagna fără tomate umplută cu carne de porc, fenicul și brânză pecorino. Pentru a recrea acest fel gastronomic vechi de 2.000 de ani, Magnanimi a început cu o rețetă din cartea de bucate De Re Coquinaria din secolul 1 e.n., singura carte de gen care a supraviețuit din perioada Romei antice, fiind atribuită lui Apicius, un gurmand bogat. Întrucât vechile rețete nu menționau cantități sau detalii legate de prepararea mâncării, s-a consultat cu arheologul Eugenia Salza Prina Ricotti pentru a recrea preparatele prin estimarea măsurilor de ingrediente astfel încât să fie veridice pentru era respectivă.

„Nu puteam să pun roșii, fiindcă tomatele au ajuns în Italia abia pe la 1500”, explică Magnanimi. Patina cotidiana este acum un fel de semnătură a restaurantului.

Cum a reinventat o rețetă dintr-un poem al Vergilius
Alte rețete-vedetă ale locantei sunt tiropatina, o cremă de ou condimentată cu piper, despre care romanii considerau că e afrodisiac. Cea mai recentă creație a lui Magnanimi este la cassata di Oplontis, inspirată de o frescă descoperită într-o vilă de lângă Pompei. Prăjitura cremoasă din făină de migdale, ricotta, fructe caramelizate și miere se epuizează în fiecare seară.

Patina cotidiana, precursoare a lasagnei
Brânza casei este făcută manual cu mojar și pistil, exact ca în rețeta din epoca poetului Vergilius, primul secol e.n. Moretum, o brânză tartinabilă, se inspiră dintr-un poem al lui Vergilius despre un fermier care își pregătea umilul prânz măcinând coriandru, semințe de țelină, usturoi și brânză pecorino.

Moretum
Putea fi întinsă pe libum, o pâine rotundă care era venerată de romani. Era precursoarea cuminecăturii creștine.

Renașterea Romei antice
Magnanimi a evitat să aibă clienți în lockdown-ul care a afectat Italia în momentul de vârf al al pandemiei. A preferat în schimb să facă plimbări lungi și să ia pulsul locuitorilor Romei.

„Paolo este o parte importantă a acestui loc. Îl menține viu”, explică Simone Quilici, director al Appia Antica Archaeological Park. Quilici continuă o misiune care a debutat la începutul secolului 19, când ideea de a conserva această zonă a început să prindă contur. Atunci arheologul și arhitectul Luigi Canina a decis să planteze pinii deveniți acum un simbol pentru Via Appia.


Parc în perimetrul sitului Via Appia

Din nefericire planurile nu s-au realizat niciodată, iar până la finalul secolului 20 zona a fost vandalizată și dominată de activități infracționale. În 1988, grație unor decenii de proteste, zona a fost desemnată în mod oficial parc. Via Appia are o istorie palpitantă: cenzorul roman Appius Claudius Caecus aproape că a falimentat averea Romei pentru a construi acest drum. Legenda spune că deși orbise, verifica totuși controlul calității mergând desculț pe drum pentru a fi sigur că pietrele au fost bine montate. În final Via Appia s-a extins la 563 de km sud de Brindisi pe coasta Adriatică și a fost cheia fondării Imperiului Roman. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Primăria Comunei Vlădeni, județul Iași, organizează licitație pentru concesionarea următoarelor suprafețe de teren: teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1691 mp, identificat cadastral cu nr. 61340, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 337.00 lei/an; teren situat în extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1948 mp, identificat cadastral T59 p 938/8, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 294.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61397, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Borșa, are o suprafață de 1318 mp, identificat cadastral cu nr. 61394, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 338.00 lei/an; teren situat în intravilan/extravilan sat Borșa, are o suprafață de 1500 mp, identificat cadastral cu nr. 61486, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 385.00 lei/an; teren situat în intravilan sat Vlădeni, are o suprafață de 1347 mp, identificat cadastral cu nr. 61509, aparținând domeniului privat al comunei Vlădeni, județul Iași, prețul de pornire al licitației este de 1535.00 lei/an. Concesionarea se face conform O.U.G nr. 57/2019 și H.C.L nr. 50/30.06.2021, H.C.L nr. 74/29.09.2021 H.C.L. H.C.L nr. 73/28.09.2021 H.C.L. 63/30.09.2020, H.C.L. 84/22.11.2021. Ofertele se depun la sediul Primăriei Comunei Vlădeni, județul Iași, până la data de 13.06.2023, ora 14.00. Sedința de deschidere a ofertelor în data de 14.06.2023, ora 10.00. Relații la sediul Primăriei și la telefon: 0233299690 și 0740122165.
Tribunalul Vaslui, prin lichidatorul judiciar desemnat în dosarul nr. 1683/89/2022, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a Codului de procedură civilă, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare a bunurilor din patrimoniul debitoarei S.C. TATATU BAKERY S.R.L. Vaslui, cu sediul în loc. Vaslui, judeţul Vaslui. Preţul de pornire al licitaţie este cel de mai sus, iar vânzarea se va face conform regulamentului de vânzare şi hotărârea Adunării creditorilor din data de 05.05.2023. Vânzarea prin licitaţie publică pentru bunurile mobile va avea loc la data de 25.05.2023, ora 1000 şi se vor organiza şedinţe săptămânal, respectiv până la data de 27.07.2023 la sediul lichidatorului judiciar. Până la data şi ora licitaţiei, ofertanţii vor depune dovada achitării taxei de participare de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, a garanţiei de participare la licitaţie de 30% din preţul de pornire al licitaţiei şi a caietului de sarcini – 500 lei, cât şi documentele de înfiinţare şi împuternicirea dată persoanei fizice de către persoana juridică pentru participare la licitaţie, iar pentru persoanele fizice buletinul de identitate. Neplata bunurilor la termenul stabilit prin procesul-verbal de licitaţie, duce la pierderea garanţiei de participare la licitaţie, cât şi a celorlalte sume achitate în contul bunurilor, iar bunurile vor fi scoase din nou la vânzare în contul adjudecatarului. Toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, au obligaţia să anunţe lichidatorul judiciar înainte de data stabilită pentru vânzare. Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul lichidatorului judiciar din Huşi, str. 1 Decembrie nr. 32, localitatea Huşi, judeţul Vaslui sau la telefonul 0727/850.575, 0335/566.035, fax 0335/814.103.
ANUNŢ privind închirierea prin licitaţie publică a unei suprafete de teren de 15 mp, in curtea Dispensarului Moţca – CF 60052, pentru amplasarea unui container ȋn vederea desfăsurării de activităţi privind vȃnzare produse papetarie, de multiplicare documente, etc. UAT Comuna Moţca, adresa : localitatea Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţul Iaşi, tel : 0232/715777, fax: 0232/715050 , email : comuna_motca@yahoo.com scoate la licitaţie publică o suprafaţă de teren de 15 mp, situat în intravilanul comunei Moṭca, ȋn curtea Dispensarului din localitatea Moṭca – CF 60052. Accesul la imobillul menţionat se face din str. Moldovei. Închirierea se face conform art. 333 – 336 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi Hotărȃrea Consiliului local Moţca nr. 32 din 27.04.2023. Documentaţia de atribuire poate fi achiziţionată, contra cost, de la sediul Primăriei comunei Moţca. Contravaloarea documentaţiei este de 100 lei. Ofertele se redacteazã în limba românã şi vor fi prezentate conform documentaţiei de atribuire. Data limitã pentru depunerea ofertelor este 31.05.2023 ora 9:00. Adresa la care trebuie depuse ofertele : Primãria comunei Moţca, str. Moldovei, nr. 70, judeţui Iaşi. Data limitã pentru solicitarea clarificãrilor este 25.05.2023. Data limitã pentru transmiterea rãspunsului la clarificãri este 26.05.2023. Licitaţia va avea loc în data de 31.05.2023 ora 11:00 la sediul Primãriei comunei Moţca, judeţul Iaşi. Litigiile de orce fel ce decurg din executarea contractului de concesionare sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi.
„Duchess Potatoes”, o rețetă rafinată
30/05/2023 11:41

Prima retetă Duchess Potatoes (Cartofii ducesei) a fost publicată in La Nouvelle Cuisinière Bourgeoise in 1746. Pentru acest preparat puteti folosi cartofi „yukon Gold”. Este soiul idea ...

Salată cu morcov,măr și țelină
28/05/2023 07:45

Ingrediente 200 gr. morcovi - 200 gr. telina - 2 mere ionatan - cateva frunze de patrunjel proaspat dressing: - zeama de la 1/2 lamaie - 1 lingura ulei de porumb - sare si piper dupa gust Mod de prepar ...

Diferența dintre înghețată și sorbet
23/05/2023 13:45

Sorbetul este desertul perfect pentru vară: e extrem de aromat, răcoritor si are zero grăsimi! Este o alternativă ideală pentru inghetată, mai ales pentru cei care isi doresc o alimentatie mai sănătoas ...

O shaorma de 125 de metri a fost preparată la Ploiești. Avea 520 de porții
22/05/2023 10:34

O shaorma gigant, care a măsurat 125 metri lungime, a fost realizată, duminică, la Ploieşti, iar 520 de porţii au fost distribuite gratuit de autorităţi, in condiţiile in care anul acesta se implinesc 5 ...

Salată orientală cu leurdă și maioneză de avocado
19/05/2023 16:23

Imediat ce au apărut in piete leurda, urzicile sau spanacul putem găti o salată orientală delicioasă cu maioneză de avocado. Ingrediente: 1 kg cartofi rosii pentru salată mai mici sau baby cartofi 50 ...

Cum se prepară Salata Caprese
19/05/2023 10:45

Salata Caprese provine din insula Capri, un loc mitic situat in apropiere de Napoli. Acolo a fost creată această combinatie gustoasă si unică. Este unul dintre simbolurile gastronomice ale Italiei, nu do ...

Nu mai pune roșiile în frigider. Unde se țin, de fapt, pentru a rezista cât mai mult
18/05/2023 10:26

Cu totii ne dorim să consumăm legume proaspete, gustoase, dar nu stim cum să avem grijă de ele. Este dificil să le păstrăm in formă ideală, dar asta din cauza greselilor pe care le facem. Multi dintre ...

 Ce este „arta de a trăi” și cine a inventat-o
17/05/2023 18:41

  Masa gastronomică a francezilor sau arta de „a manca şi de a bea bine” a fost inscrisă in anul 2010 pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii. Reuni ...

Ospăț ceagăiesc cu pui și mălai dulce
17/05/2023 15:17

  Satele de ceangăi de pe malul Siretului bãcãuan, poleite intr-un arhaic incifrat, ascund in ele o lume ce se deschide in faţa curiosului care are suficientã tihnă să trãi ...

Efectele incredibile ale borșului de sfeclă
17/05/2023 13:06

În perioadele reci, mai ales in timpul iernii, cand alimentatia este mai săracă in vitamine si minerale, sau in perioadele de post, organismul are nevoie de sustinere si intărire. Un ajutor foarte bun ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei