1 iulie 1822: Are loc abolirea regimului fanariot și restabilirea domniilor pământene în Moldova și Muntenia

Revoluția din 1821 a lui Tudor Vladimirescu a reușit să determine sfârșitul epocii fanariote prin restabilirea domniilor pământene, lucru care a dus la înlăturarea gravelor prejudicii aduse de Poartă statutului de autonomie a celor două Țări Române. Domniile lui Ioniță Sandu Sturdza în Moldova și a lui Grigore al IV-lea Ghica în Muntenia au fost primele domnii pământene după o lungă perioadă a domniilor fanariote în Muntenia și Moldova.

Perioada domniilor pământene a constituit tranziția spre organizarea modernă a societății, dar atât Grigore D. Ghica în Muntenia, cât și Ioan Sandu Sturdza în Moldova, nu au avut nici răgazul, nici mijloacele necesare, pentru a profita de un climat de stabilitate politică, de ordine pentru a realiza reformele menite să reînnoiască structurile societății, să reformeze instituțiile statului, prin măsuri administrative ei reușind doar să diminueze abuzurile.

Primul domnitor ales de boieri și de biserică, după tradițiile pământenești în Muntenia, a fost Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828). S-a deschis astfel o nouă etapă de luptă pentru realizarea în condiții noi a dezideratelor naționale. Frământările sociale în acest scop au încetat.

În anul 1827, a început un nou război ruso-turc, în cadrul căruia, după doi ani, armatele rusești, învingătoare, au silit Poarta Otomană să capituleze și să semneze Tratatul de pace de la Adrianopol, din 14 septembrie 1829, o parte din prevederile acestuia, care se refereau la Principatele Române, fiind incluse în „Actul osăbit pentru Prințipaturile Țara Românească și Moldova”.

În Moldova, pentru prevenirea organizării mișcării revoluționare după modelul din Muntenia, turcii au desființat domniile fanariote și au declarat stare de ocupație pentru un an, creând condiții ca boierii și biserica să aleagă un domnitor cu respectarea tradiției și regulilor pământenești.

Primul domnitor ales în aceste condiții a fost Sandu Sturdza (1822-1828). Mica boierime din acest grav amputat principat românesc a prezentat, în anul 1824, în Adunarea Obștească de la Iași, un memoriu cu cereri din proclamația-program citită la Padeș în anul 1821 și propunea înființarea unei oști formate din 4000-5000 de oameni.