1 octombrie, Ziua Internațională a Muzicii
Dimensiune font:
Ziua internaţională a muzicii se celebrează la 1 octombrie, în fiecare an, pentru a promova toate genurile artei muzicale.
Propunerea pentru a dedica o zi muzicii a fost făcută de renumitul violonist şi muzicolog Yehudi Menuhin şi de preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Internaţional al Muzicii al UNESCO (fondat în 1949), Boris Yarustowski, care au semnat o scrisoare, în acest sens, la 30 noiembrie 1974, adresată tuturor membrilor acestuia, potrivit www.imc-cim.org.
Prima zi internaţională a muzicii organizată de către Consiliul Internaţional al Muzicii (International Music Council - IMC) a avut loc pe 1 octombrie 1975, ca urmare a adoptării Rezoluţiei celei de-a 15-a Adunare Generală de la Lausanne, Elveţia, din 1973.
În scrisoarea semnată de cei doi protagonişti ai muzicii sunt făcute o serie de recomandări pentru a atinge obiectivele acestei zile între acestea, numărându-se: organizarea de întâlniri cu artişti, competiţii şi teste muzicale; organizarea de expoziţii de instrumente muzicale, de înregistrări, fotografii, picturi, sculpturi, caricaturi şi afişe pe teme muzicale; întâlniri cu compozitori, interpreţi şi muzicologi de renume pentru a vorbi despre importanţa muzicii, de locul ei în viaţa modernă, de idealurile UNESCO şi de activităţile Comitetului Internaţional al Muzicii; întâlniri cu delegaţii de muzicieni din alte comitete naţionale, precum şi compozitori şi interpreţi de pe diferite continente; transmiterea de concerte, discuţii şi dezbateri cu participarea personalităţilor importante care apreciază muzica (pictori, scriitori, chiar şi politicieni) pe canale de televiziune; publicarea de articole în presă pentru a atrage atenţia publicului către această zi; organizarea de concerte în locuri publice ca şi în parcuri şi pieţele principale, potrivit sursei menţionate.
Reţeaua IMC este cuprinde 65 de consilii naţionale de muzică şi peste 50 de organizaţii internaţionale, regionale şi naţionale de muzică, precum şi prin organizaţiile specializate în domeniul artelor şi culturii, de pe toate continentele. Cei 35 membri de onoare ai IMC sunt aleşi dintre profesionişti, educatori, interpreţi şi compozitori din întreaga lume. IMC este reprezentat de un Consiliu de muzică regională în fiecare din următoarele cinci regiuni: Africa, America, Asia-Pacific, Europa şi lumea arabă. Misiunea lor este de a contribui şi de a dezvolta programe regionale şi de a sprijini activităţile care sunt în mod special adaptate la nevoile membrilor IMC şi partenerilor din regiune.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau