2010: A doua odisee

Chiar in miezul anului ce ne gazduieste sunt mandru sa impartasesc cu voi cateva ganduri zugravite in imaginatia mea de opera lui Clarke intitulata “2010: A Doua Odisee”. Consider ca, daca “2001: Odiseea Spatiala” a reusit sa creeze in sufletul vostru micul univers proictat de Clarke in paginile romanului sau, atunci nu trebuie sa lasati “A Doua Odisee” sa vi se strecoare printre degete fara sa gustati putin din ea.

Cand Arthur C. Clarke s-a decis sa scrie “2010: A Doua Odisee” s-a confruntat cu o adevarata dilema. Sa continue actiunea primului roman sau cea a capodoperei ce a atins marele ecrane ca un ecou al cartii. Alege filmul, adica capodopera cinematografica a lui Kubrik si precizeaza acest lucru chiar inainte de a incepe povestea. Clarke utilizeaza chiar si sablonul aplicat de Kubrik primei sale parti si plaseaza misiunea in jurul lui Jupiter, parca uitand de Iapetus al lui Saturn.

Cartea seamana aproape in totalitate cu pelicula cinematografica din 1984, sub regia lui Dave Bowman, cu exceptia unei nave din China denumita “Tsien” care aterizeaza in Europa si descopera viata inaintea navetei rusesti “Leonov”(“Cosmonaut Alexei Leonov”). Insa, atat romanul lui Clarke, cat si filmul sunt niste piese de puzzle ce se imbina miraculos cu eterna odisee a lui Kubrik.

„Cosmonaut Alexei Leonov nu era o frumusete; prea putine nave spatiale sunt. Poate, intr-o zi, rasa umana are sa puna bazele unei estetici noi; poate vor aparea generatii noi de artisti, ale caror idealuri sa nu fie formele pamantene, modelate de vant sau de apa.”

“2010: A Doua Odisee” nu reprezinta un obiect de cult pentru fanaticii insetati dupa atacuri extraterestre sangeroase sau dupa lupte intergalactice luminate de arme uriase laser si de rachete explozive. Insa, cartea poate dainui in inimile iubitorilor de adevarata arta ce se contopeste in SF-urile revelatoare ale lui Clarke. Fie ca iubesti astronomia sau doar te preocupa inteligenta extraterestra, operele autorului de fata constiuie un adevarat univers fascinant ce imbratiseaza adevarata teorie a creatiei de la baza pana la cele mai inalte culmi. Clarke mi-a starnit pofta de fictiune. Pot afirma ca acest autor isi interpreteaza excelent rolul de mentor in ale astronomiei si constituie un adevarat baston pe care sa te sprijini atunci cand doresti sa pornesti pe culmile sience-fictionului.

Pe fundalul primei carti, Clarke, creioneaza oamenii primitivi, captivi intr-o lume lipsita de idei, iar de partea cealalta, gasim o civilizatie avansata care parca ghideaza evolutia acestora cu ajutorul unei muze care se inalta glorios din adancurile pamantului sub forma unui monolit negru.

„Faptul ca specia umana va putea in curand sa paraseasca planeta pe care se nascuse daduse nastere inevitabilelor intrebari: unde sunt toti ceilalti si pe cand ne putem astepta la musafiri? Se nascuse si speranta, chiar daca arareori marturisita, ca fiinte extraterestre, binevoitoare, vor ajuta omenirea sa-si vindece numeroasele rani pe care singura si le facuse si-o vor salva de la alte dezastre.”

Clarke infatiseaza evolutia in forma ei pura de la primele organisme celulare care se tarasc din oceane pe uscat si pana la inteligenta artificiala ce pare din ce in ce mai indispensabila in secolul XXI. In concluzie, “2001: Odiseea Spatiala” se roteste in jurul acestei teorii post – darwiniana, iar “2010: A Doua Odisee” exploateaza in continuare aceasta tema prin soarta astronautului pierdut.

„Curand, statisticienii si expertii in fizica matematica de pe Pamant se jucau fericiti cu computerele, incercand sa lege aceste rapoarte de constantele fundamentale in natura: viteza luminii, raportul masei proton/electron, constantele structurilor fine.”

Autorul reuseste sa contureze personaje realiste ce dau piept cu o multime de conflicte stiintifice plauzibile. Heywood Floyd, din prima carte, cat si Dr. Chandra (Sivasubramanian Chandrasegarampillai) si cativa cosmonauti sovietici dau startul unei noi calatorii spre Jupiter pentru a investiga cazul Bowman si motivul intreruperii bruste a transmisiei. O sa descopere o nava parasita si o sa fie martorii unui eveniment ce o sa schimbe imaginea sistemului solar ce li se legana pana acum in priviri.

Pe la jumatatea romanului, atentia cititorului este redirectionata spre David Bowman, singurul supravietuitor al misiunii din 2001 la bordul navei Discovery. Clarke incearca sa arunce ceata ce zacea pe finalul primei parti si duce privirea cititorului intr-un unghi in care soarta lui Bowman devine mai clara. Creatura ce era reprezentata de Bowman a inceput sa asimileze informatie si descopera locul care il ocupa in acest univers. Scriitorul nu raspunde la toate intrebarile conturate de primele idei, catapultate in universul primei carti, dar cu siguranta indica raspunsul unora elementare.

Clarke izbuteste iarasi sa socheze perceptia cititorului atunci cand darama traiectoria construita cu migala in prima carte, ingnorand Jupiter, “uriasul gazos” si imbarcheaza imaginatia spre un tur grandios pe lumile lui Galileo, asezand sub lupa satelitii Europa si Io.

„Orice lucru, odata petrecut pe Pamant, se putea repeta de milioane de ori in Univers; intre oamenii de stiinta, aceasta devenise litera de lege. Apa ― sau daca nu ea, atunci macar gheata ― se gasea pe toate lunile lui Jupiter. Iar pe Io se gaseau vulcani permanent activi, deci era de asteptat o activitate, chiar daca ceva mai slaba, pe vecinii sai. Daca adunai aceste doua elemente, viata pe Europa aparea nu numai posibila, ci inevitabila, asa cum sunt cele mai multe dintre surprizele naturii, atunci cand le privesti retroactiv.”

“2010: A doua Odisee” va reprezenta mereu pentru mine diamantul de la capatul sceptrului poleit cu aur de magica calatorie din 2001 sau cununa ce acopera capul statuii ridicate de cuvintele insiruite pe paginile primului roman. O carte care se cere citita pentru a reusi sa mai intredeschideti putin pleoapele si sa oglinditi in stralucirea ochilor spatiul ce a luat nastere in imaginatia lui Clarke.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/