“Copila-Stea” sau “Cat de rau e sa fii unic?”

Nu aveam niciun indiciu despre cum ar putea fi aceasta carte atunci cand am cumparat-o, in afara de titlu si de coperta. Dar bazandu-ma pe acestea mi-am creat o imagine falsa, lucru care m-a facut sa aman cititul: credeam ca este ceva fantastic, precum o poveste pentru copii despre o fata picata din stele (recunosc ca nici nu ma gandisem la intelesul de “star” al cuvantului “stea”). Insa am descoperit exact contrariul: romanul are cantitatea perfecta de fantastic pentru a constitui o lectura deosebit de placuta si de profunda – si anume in niciun caz nu apartine genului SF, dar nici nu este lipsita de elemente magice, chiar daca acestea constau doar in sentimente si in imaginatie bogata.

Povestea incepe cu sosirea unei noi eleve in clasa a zecea la liceul lui Leo, numita Copila-Stea Caraway. Ea este extrem de diferita fata de celelalte fete, ceea ce nu se rezuma numai la infatisare. In primul rand, se imbraca extravagant: intr-o zi parea ca poarta “rochia de mireasa a strabunicii ei”, in alta o rochie amerindiana de piele, apoi un chimono. Nu era deloc machiata, spre deosebire de restul elevelor. Isi aducea mancarea de acasa si avea ca animal de companie un sobolan, pe care il tinea mereu in geanta. Canta la ukulele in pauza de masa, nu numai melodii inventate de ea, ci si “La multi ani!” vreunui elev a carui zi de nastere era in acea zi. Toate acestea le vedem prin ochii lui Leo care, la fel ca toti ceilalti elevi, incerca sa afle mai multe despre nou-venita.

La inceput se credea ca era o impostoare, o actrita, o nebuna, o infiltrata, in niciun caz o eleva reala. Din acest motiv, Leo si prietenul sau incearca sa o aduca la “Scaunul incins”, o emisiune TV regizata de ei si difuzata lunar, scopul lor fiind sa o demascheze. Curand insa Copila-Stea este inscrisa pe post de majoreta, fiindca la un meci de fotbal al echipei intrase pe teren. Din acest moment, tot mai multi incearca se ii devina prieteni, tot mai multi vin sa o vada ca majoreta si aplauda cand canta “La multi ani”.

Dar elevii liceului considera ca a inceput sa exagereze cu cadourile, cu ovationatul pe teren cand echipa adversa inscrie, iar dezvaluirile de la “Scaunul incins” precum numele sau adevarat – Susan – nu au facut decat sa inrautateasca situatia. Daca pana acum cititorul se bucura si se amuza de actiune, curand povestea va deveni mai trista, din cauza rautatii cu care era tratata de majoritatea colegilor.

In momentul in care se imprieteneste cu Leo, cei doi incep sa traiasca intr-o lume a lor, caci devin izolati de restul scolii. Copila-Stea il invata pe Leo sa isi foloseasca imaginatia, jucand diverse jocuri inventate de ea si ii arata locuri fermecate. Dar Leo, spre deosebire de ea, nu poate suporta izolarea si o pune sa se schimbe pentru el, sa devina normala, pentru a indrepta lucrurile.

Daca acest lucru va imbunatati situatia, va las pe voi sa aflati. Cert e ca povestea este deosebita din cauza sentimentelor descrise, sentimente ce par sa fie transmise cititorului. Din acest motiv m-am simtit profund atasata de personaje si de actiune, iar finalul m-a pus pe ganduri: Chiar trebuie sa fii tratat cu ura doar pentru ca te afirmi cu ceva peste ceilalti, pentru ca nu esti ca restul?… Trebuie sa te schimbi pentru a te putea integra? Trebuie sa iti lasi deoparte obiceiurile pentru a nu fi considerat ciudat?… Oare e chiar asa de rau sa fii unic?…

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/