A fi sau a nu fi….deștept?

 

Într-o societate în care eticheta de „om deștept” conferă o oarecare prestanță, în ciuda notei pozitive oferită de aceasta, a te adresa cuiva cu sintagma din titlu („Bine că ești tu deștept!”), poate să-i inducă persoanei în cauză impresia că este ușor ironizată.

Cel puțin într-un astfel de context mă situam eu când am venit în contact cu cartea lui John Farndon. Mă aflam într-un moment de respiro, la o discuție banală de serviciu: „Să presupunem că există puteri paranormale fără niciun dubiu, dovedite științific, deci fără posibilitate de contestare a existenței lor! Să mai presupunem că datorită unor astfel de abilități, ați fi în stare să faceți lucruri care acum le catalogam ca fiind imposibile sau cel puțin de domeniul science-fiction-ului. Ce astfel de abilitate ați prefera să aveți? De ce ați opta pentru ea și nu pentru o alta?”

Personal nu mă consider un individ cult, foarte citit – de fapt chiar aș putea face o listă rușinos de lungă, cu titluri de cărți pe care până la vârsta actuală consider că ar fi fost mai normal să le fi parcurs deja. Însă sentimentul stimei de sine – probabil, mă îndeamnă totuși să mă consider prin prisma gândurilor, ideilor și intereselor mele că aș fi un om inteligent. Dar oare chiar sunt?

Cartea nu-și propune să dea o definiție de necontestat asupra a ceea ce înseamană a fi deștept, oferă în schimb o serie de răspunsuri la întrebări mai mult sau mai puțin banale, dar care cu siguranță duc la dezbateri interesante, alungând plictiseala și monotonia, din categoria acelora în care fiecare dintre noi uneori ne-am trezit fără voie implicați.

V-ați întrebat vreodată cum ați descrie un om unei ființe extraterestre, fără să ratați vreuna din caracteristicile definitorii al speciei umane? Sau poate vi se pare mai interesant de stabilit o dată pentru totdeauna ce este de fapt conștiința?

Ne mândrim adesea cu frumusețea naturaleții planetei noastre; ne mândrim cu realizărille tehnologice oferite de știință și cu plusul de confort pe care l-au impregnat acestea, traiului nostru de zi cu zi; ne mândrim cu paleta bogată de credințe și doctrine religioase, spirituale sau filosofice de pe întregul glob pe care am fost capabili să le concepem, în încercarea noastră de a ne explică și înțelege lumea din jur. De fapt când ne mândrim cu toate acestea, preamărim puterea creierului nostru de a își pune întrebări și de a căuta răspunsuri, de a interacționa și reacționa la nivel fizic și abstract cu mediul.

„Bine că ești tu deștept!” e în ultimă instanță o carte care ar putea intrigă prin titlu, dar care cu siguranță va captiva prin conținut în momentul lecturii, când cititorul ajunge să se gândească, cum de nu s-a gândit niciodată la așa ceva?! Sau dimpotrivă, își regăsește în forme mai mult sau mai puțin distorsionate propriile-i întrebări. Evident câți cititori, tot atâtea răspunsuri posibile. Oare nu tocmai în aceasta constă farmecul și frumusețea caracteristicii de a fi deștept?

Suntem invitați la un dialog sau, după preferință, monolog, deschis, pe diverse teme, al cărui unic scop pare a fi acela să dovedească dacă suntem sau nu deștepți?

Neputând să fim atoatecunoscători, în materie de cunoaștere și cunoștințe am putea spune că există întotdeauna variante de soluționare a problemei de dovedire dacă suntem sau nu deștepți; în acest sens îl putem cita pe W. C. Fields care spunea: „Dacă nu-i poți ameți cu inteligența ta, năucește-i cu tâmpenii.”

Consider că sunt deștept? Nu, sau cel puțin nu în mod deosebit raportându-mă la oamenii care mă înconjoară! Sunt totuși puțin mai deștept decât eram înainte de a citi această carte.

Sursa: http://www.cartidecitit.ro/