„Muzica te împlinește foarte mult”

 

 

 „Muzica te împlinește foarte mult”

* dialog cu pianista Ina Cristea, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” și fondatorul unei școli care îi poartă numele

Pentru Ina Cristea, la început a fost nu doar cuvântul, ci și cântul. La pian, nu vocal, însă pe atunci nu știa că vocea ei va însoți armonia clapelor. Cadru didactic la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Ina Cristea este un pianist cunoscut, un artist premiat și fondatorul școlii care îi poartă numele. Am stat de vorbă despre muzică, pasiunea pentru pian și jazz, dar și despre alte proiecte.

- De ce ați ales muzica?

- Inițial, a fost dorinta părinților mei care au avut o carieră frumoasă în muzică. Mama a fost artist liric în Corul Filarmonicii „Moldova” Iași, tata - solist la Opera Națională Română , iar Liceul „Octav Băncilă”a fost o opțiune foarte bună pentru ei, era aproape de locurile unde activau. Începând din clasa a V-a a fost alegerea mea. Ei m-au întrebat despre viitorul meu drum și au dorit să luăm împreună o decizie. Muzica a fost alegerea mea până în acest moment și nu-mi pare rău. Am făcut pian încă din clasa întâi, iar în clasa a XII-a am avut curajul să cânt și vocal.

- Curaj?

- Da, pentru că atunci când te naști într-o familie în care părinții cântă este nevoie de curaj ca să poți arăta că și tu ai acest talent. Cei din jur au impresia că atunci când te naști într-o familie de muzicieni trebuie să fii la fel de extraordinar și e nevoie de multă încredere în propriile forțe. Părinții au fost ultimii care m-au ascultat.Vocal am început să cânt la orele de Teoria Muzicii, când trebuia să solfegiez, iar profesoara mea, Maria Georgeta Popescu, i-a spus mamei Tu știi ce voce frumoasă are Ina?. Atunci am luat decizia să urmez și acest drum. Am început să lucrez cu Marie-Jeanne Stoia, soția regretatului Achim Stoia, a fost prima mea profesoară de canto clasic. Am continuat cu Mihaela Grăjdeanu, solistă la Opera. A urmat o perioadă foarte interesată în care am dat chiar și o probă pentru corul Filarmonicii „Moldova” și am intrat cu medie mare..

- Ați cântat alături de mama...

- (râde) Da, am fost colege doi ani. Mamei i se spune în cor Puf, iar eu eram Puf cel mic. Am cântat muzică clasică și mi-a plăcut, dar a venit un moment în care mi-am dat seama că nu este traseul meu, chiar dacă îmi place foarte mult. Am început să cânt muzică ușoară, am avut colaborări cu trupe din Iași, inclusiv în perioada studenției și a masterului. În tot acest timp nu am renunțat la pian, nu l-am trădat, era baza mea de formare.

- Vă definiți ca pianist, în primul rând.

- Da, în acest domeniu am toate diplomele, atestatele și aici am lucrat neîntrerupt. Partea vocală a rămas o pasiune, care mi-a adus multe bucurii. Îmi amintesc că în timpul studenției am ajuns la Clubul de jazz coordonat de prof. univ. dr. Romeo Cozma, de unde am pasiunea pentru acest gen. În minte îmi vine acum și o întâmplare amuzantă – într-un an, domnul profesor a intenționat să trimită un grup de studenți la festivalul celebru de la Sibiu. Era vorba despre patru tineri care nu au reușit să mai ajungă, în schimb m-a trimis pe mine. Vei cânta pian și voce, nu ai cu cine să mergi, mi-a spus. Pe scenă fusese anunțat grupul și am apărut eu, spre surprinderea tuturor care aștepta să vadă mai mulți artiști. Am luat Premiul special al juriului, a fost prima mea diplomă importantă în jazz. În plus, a contat foarte mult pentru mine și faptul că domnul profesor a avut încredere să mă duc la Sibiu, unde îl reprezentam, dar reprezentam și Iașul.

„Romanța îți oferă o atât de mare libertate încât ți se pare incredibil că o ai”

- Simt că momentul a avut și o altă semnificație importantă...

-Eu sunt produsul unei școli bazate pe rigorile comunismului, așa a fost, o școală care are și lucrurile ei bune. Mereu am cântat după o partitură, nu făcusem improvizații. Cu o partitură în față pot cânta orice. Când a apărut jazzul, care presupune improvizație, eram ca o pasăre care a stat toată viața în colivie, iar când portița s-a deschis nu știa ce să facă. Nu știe unde să zboare și nu știe câtă libertate are. Eu am ieșit treptat din colivie. Am învățat că am libertatea că pot să fac ce vreau atât timp cât am o pregătire solidă. Dacă nu ieși din zona de confort nu poți evolua. Am avut mereu alături persoane care au crezut în mine mai mult decât am făcut-o eu iar responsabilitatea era enormă.

- Trăiți această libertate acum?

- Da! Un artist adevărat trebuie să știe să facă de toate. Îmi amintesc cu drag de o altă perioadă importantă, petrecută alături de regretatul Titel Popovici. Într-o azi am primit un telefon de la domnia sa și mi-a spus că are câteva piese pentru mine pe care ar vrea să le cânt la Festivalul Crizantema de Aur, de la Târgoviște. Nu mai cântasem niciodată romanțe până atunci, știam de gen pe care îl consideram unul apus, de pe vremea bunicilor și părinților. Eram în fața unei preselecții care urma să aibă loc la scurt timp. Titel Popovici mi-a recomandat să mă acompaniez singură, am trecut preselecția, am ajuns la Târgoviște, de unde m-am întors cu Premiul al doilea. Am venit foarte fericită acasă, unde am fost primită cu mare bucurie. Titel Popovici, abia ieșit din spital unde suferise o intervenție chirurgicală dificilă, mi-a pregătit un buchet de flori -- ușa apartamentului era deschisă, cânta la pian și toată casa era învăluit de un miros de plăcintă, făcută de soția lui. Nu voi uita niciodată acel moment!

- Dar romanțele? Le-ați lăsat în urmă? Ați presat crizantema de aur între foile jurnalului dvs?

- Nuuu, nici vorbă, am continuat încă vreo trei ani, chiar și anul trecut am fost. Am luat și multe premii, am avut și un recital dedicat maestrului Titel Popovici. În fiecare an, de câte ori este preselecție la Iași, aduc măcar un artist care să ne reprezinte la Târgoviște. Romanța presupune foarte multă trăire, foarte mult suflet, îți oferă o atât de mare libertate încât ți se pare incredibil că o ai.

„Muzica te va salva mereu”

- Aveți o școală de muzică, ați făcut un pas și în antreprenoriat.

- Eu am început să predau încă din primul an de facultate. Mi-a plăcut mult şi aveam multe cereri încât nu le mai puteam face față. La un moment dat, un bun prieten mi-a sugerat să deschid o școală. Dacă tot ai creat un brand, lumea te știe, de ce nu faci o școală? Reacția mea a fost oarecum stranie. Nu m-am gândit că voi face o școală, mi se părea foarte dificil. Eu eram artist, nu știam nimic despre marketing, management, dar uite că școala există, crește frumos, avem elevi talentați.

- Vorbiți cu pasiune despre muzică și mă întreb ce v-a adus în viață?

- Totul! Muzica te împlinește foarte mult. Am avut momente când am clacat, însă imediat ce m-am așezat la pian, m-am regăsit. Viața are căile ei neștiute pentru fiecare și uneori nu sunt ușor de străbătut, dar știi că muzica te va salva mereu, orice ar fi. Este lângă tine. Este foarte frumos acest sentiment de siguranță pe care ți-l oferă și te încarcă.

- Aveți două proiecte de suflet la care ați lucrat foarte mult. Primul se va derula chiar astăzi, de la ora 18, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.

- Este un eveniment important dedicat celei ce a fost prof. univ. dr. Gabriela Lipceanu Marcovici, pianistă şi profesoară de înaltă ţinută profesională şi morală. Mi-a fost mamă, profesor, prietenă, un om care merită acest recital. În fiecare an care a trecut după ce ne-a părăsit aveam procese de conștiință că nu fac nimic în memoria ei, dar uite că a venit și acest moment. Totul a pornit de la o întrebare a Anei Maria Donose (soprană la Operă – n.r.), care voia să o acompaniez la acest recital. Răspunsul meu a fost unul singur, Da, și treptat s-au angrenat în proiect persoane care au cunoscut-o. Am avut și un înger păzitor, prin Mihaela Gârlea (lector universitar la UNAGE – n.r.). Observând pasiunea cu care vorbesc despre proiect, a propus și editarea unui volum, de care s-a ocupat. Cartea a fost scrisă într-un tur de forță, în doar o lună și jumătate. Autoarea a strâns informații, amintiri, impresii de la persoane care au cunoscut-o pe Gabriela Lipceanu Marcovici, care se regăsesc în carte. Știți ce este foarte interesant? Mihaela Gârlea nu a cunoscut-o pe marea profesoară căreia astăzi îi dăruim acest recital.

- Și al doilea proiect?

- (zâmbește) Este tot un recital pian-voce de jazz, care va avea loc pe 22 iunie, la Palatul Culturii. Pe aripi de jazz se numește. M-am gândit mult la acel moment și mi-am dorit să mi-l ofer, și să-l ofer. Pentru mine va fi o revenire pe scenă în formula de duo, de care îmi era dor.

A consemnat Maura ANGHEL

 

Gabriela Lipceanu Marcovici a fost un instrumentist de înaltă performanţă cu o carieră artistică impresionantă ce numără sute de concerte şi recitaluri susţinute în ţară şi în străinătate alături de nume marcante ale culturii româneşti şi internaţionale.

Intitulat „Gânduri şi armonii”, recitalul va fisusţinut de sopranele Cristina Simionescu (conf. univ. dr. la UNAGE), Oana Severin (lect. univ. dr. la UNAGE), Cristina Grigoraş şi Ana Donose, mezzosopranele Maria Maxim Nicoară (conf. univ. dr. la UNAGE), Florentina Irina Onica şi tenorul Cosmin Marcovici. Soliştii vor fi acompaniaţi la pian de asist. univ. dr. Ina Cristea, Codrin Nicoară şi conf. univ. dr. Vasilica Stoiciu Frunză.

În cadrul recitalului va avea loc şi lansarea cărţii „Iaşi, Cetate Culturală. Oameni, gânduri, fapte. Gabriela Lipceanu Marcovici – Consonanţe”, semnată de lect. univ. dr. Mihaela Loredana Gârlea, prezentatoarea evenimentului. Volumul a apărut la Editura Sedcom Libris.